Să vorbim un pic despre mindsetul de obținut beneficii. Nu îi zicem mindset de business, pentru că multora vi s-ar părea că nu este de nasul vostru, că nu este pe feng shuiul vostru sau chestii de astea. Așa că să îi spunem simplu: mindset de obținut beneficii.

Acest mindset este condiția sine qua non (pentru cei care nu ați făcut logică, traducerea: fără de care nu se poate) pentru a reuși. Nu doar în blogging, ci în orice vrei să faci în viață. Fără acest mindset o să fie greu, practic imposibil, să faci mare brânză ca blogger, pardon my French. Vă spune unul care de 10 ani și de 13.000 de articole face asta (apropo, citiți și acest articol, este de mare angajament).

Să nu vă sperie, însă, acest mindset. Sau, mă rog, să nu vă sperie formularea lui, căci nu este nimic de speriat, stați liniștiți. Este doar o sintagmă, folosită ca să desemnăm ceva, ca să definim ceva, ca să ne ajute să ne înțelegem între noi. Ce ar trebui nu să vă sperie, ci să vă incite este nu formularea, ci ceea ce presupune mindsetul de obținut beneficii, chestiune care înspăimântă pe multă lume… Vorbim despre muncă.

Da, munca sperie! Da, munca enervează! Da, munca plictisește! Doar că fără muncă, dragi bloggeri, nu se poate. Punct.

Mindsetul despre care vă spun vă ajută inclusiv dacă vreți să vă apucați de muncă: pentru că vă ordonează muncă, vă dă un scop muncii, vă ajută să vă fixați repere de traseu și să vă organizați resursele pe care vreți să le investiți în blog. Da, să investiți. Căci mindestul acesta, dacă ești blogger, vine cu un slogan, dacă vreți, care m-a făcut celebru în anumite cercuri 2.0: nu faci bani din blog, faci bani din businessul pe care îl construiești în jurul blogului. Și nici nu business nu poate să îți aducă beneficii, dacă nu investești în el.

Bun, pentru astăzi cam atât despre ce mindsetul de obținut beneficii și despre cum faci bani din businessul pe care îl construiești în jurul blogului, nu din blog. Doar am vrut să vă atrag atenția asupra acestor chestiuni, fără de care nu aveți cum să înțelegi cu adevărat greșelile de mai jos, pe care vă spuneam că le-am făcut.

Eu vă dau cele cinci greșeli pe care le-am făcut. Deși – deja știu – mulți dintre voi, chiar dacă le citiți și credeți că le-ați băgat la cap, tot o să le faceți. Din diverse motive: ba că tentația darthvaderiană este prea mare, ba că încă nu sunteți destul de maturi să înțelegeți că nu e bine ce faceți, ba că vă uitați disprețuitor la mine și ziceți că nu știu eu ce vorbesc, ba una, ba alta. Dar de făcut tot o să faceți greșelile astea. Vă dau în scris.

Dar știți ce? Nu-i bai. Adică, pardon, e bai. Orice greșeală e bai (așa mă enervează faza cu ”e bine să greșești”; e bine pe dracu!). Dar prefer să vă văd făcând greșelile astea. Pentru că așa sunt sigur că mergeți înainte pe drumul pe care vi l-ați propus și nu ați rămas băltind într-o stare de auto-suficiență (unii, cei mai ”răsăriți”) sau într-o stare de analiză perpetuă (ce tot analizați atâta, dați-i drumul la treabă, ca să aveți ce analiza!).

Greșiți, tovarășe și tovarăși, dacă asta înseamnă că mergeți înainte ca bloggeri!

Ah, înainte de a vă lăsa să citiți cele cinci greșeli, aș vrea să vă spun că eu mă adresez în scriiturile mele bloggerilor și nu mă adresez posesorilor de blog. Diferența este una de nuanță, desigur, dar extrem de importantă: bloggerii vor să obțină beneficii din statutul de blogger, în vreme ce posesorii de blog doar au un blog (din rațiuni care îi privesc personal, pe fiecare în parte). Nu am nimic împotriva celor din urmă – departe de mine acest gând, am câțiva pe care îi citesc cu mare drag! – doar că alegerea mea este să îi ajut, atât cât pot, pe bloggeri, nu pe posesorii de blog. Este doar o chestiune de alegere (bine, parte din strategia aia care este motorul mindesetului de obținut beneficii, cu care vă mitraliez mereu și mereu și mereu). Atât.

Greșeală: Am lăsat-o mai moale cu mindsetul de obținut beneficii în momentele în care totul mergea bine.

Biiig mistake… Culcatul pe o ureche. Lăsatul pe tânjală. Adică, zic mai direct, cât de prost am fost că fix atunci când mi-a ieșit ce mi-am propus, după toate eforturile și după toate resursele investite până atunci, ei bine, mi-am împins clopul către ceafă și am zis ”mno, așa...” și am ridicat piciorul de pe accelerație.

Păi fix atunci trebuie să accelerezi mai tare! Să ride with the wave! Să forțezi momentul prielnic! Bine, nu foarte tare, nu exagerat, dar nici să stai ca scobutibul în flacon, rânjind că totul e ok. Mulțumirea asta placidă, ca să zic așa, este un dușman teribil al mersului înainte. Mai ales în blogging. Unde într-un an se poate schimba lumea și să te trezești pe făraș.

Greșeală: Am apelat la consultanți mult mai târziu decât ar fi trebuit să o fac.

Ok, ok, deja văd că încruntați sprânceana și vă întrebați ce treabă are scula cu prefectura. Ei bine, dacă ne întoarcem la acel obsesiv mindset de obținut beneficii cu care vă lovesc permanent, ați înțelege nu doar că are o legătură, ci că, on the long run, fără ajutorul unor consultanți nu o să vă iasă cum trebuie până în capăt.

La ce vă trebuie consultanți pentru blog? Păi cam la tot ce nu vă pricepeți voi și se pricep ei foarte bine. Încerc o scurtă (și deloc exhaustivă) enumerare: hosting (vă rog, faza că 5 Euro pe an pentru hosting este o glumă la care nu ar trebui să râdă nimeni), design blog/customizare temă WordPress (ca să nu vă arate blogul ca în perioada interbelică), storytelling/scriitură pe blog (da, știu, toți sunteți Balzac sau măcar Dumas…), branding personal (ascultați-i voi pe ăia care vă spun că brandul personal nu contează, o să vă ajute muuuuuult asta, da, sigur, îhî), management/business (pentru când o să fiți mai mari, știți voi, clienți, contracte, contabili, impozite and shit). Sunt doar câteva chestiuni. Voi completați lista cu ce vi se potrivește. Și vă recomand să citiți și consultanții fără consultanță.

Greșeală: Am înțeles prea târziu cât de mare este puterea cuvântului.

Bine, am prins și alte vremuri. În 2007 să știți că lumea descoperea modalitatea asta de exprimare, blogul. Scriam toți ce ne venea în minte, cum ne venea la tastatură. Înainte de a lăsa nervi-ți să îți dicteze ce să scrii pe blog, revino la strategia aia de care tot îți spun eu și răspunde-ți la întrebarea ”mă ajută dacă scriu despre asta să îmi ating obiectivul propus?”. Iar, pe parte umană, gândiți-vă vă de partea cealaltă a țevii blogului este întotdeauna cineva care are o viață, o familie, sentimente. Înainte de a da publish pune-te un pic în locul lui. Doar un pic.

O să scriu la un moment dar un articol despre nevoia de a fi contra versus necesitatea de a fi pro. Care înseamnă, pe scurt, că toți simțim nevoia de a fi contra, de a înjura, de a scuipa (dacă vi se pare cumva că animalul din noi s-a dus la culcare, vă înșelați), dar, pentru a obține cu adevărat rezultatele dorite, pe termen mediu și lung trebuie să activăm necesitatea de a fi pro, adică să facem efortul (de aia e mai greu, că trebuie făcut un efort) de a ne regăsi echilibrul, judecata și bunul simț, în esență, de a trăi în lumea din jurul nostru și, foarte important, în lumea din noi.

Greșeală: Mi s-a părut la un moment dat că sunt mai tare decât sunt.

O singură dată am făcut greșeala asta. Să mă cred mai Jean Valvean decât prevede norma. Nu vă dau detalii. Sunt sigur că (unii, cel puțin) înțeleg ce zic aici (ceilalți o să o pățească la un moment dat). Astfel de momente sunt cruci pe care le porți toată viața. De porc am fost la faza aia, oricum.

Când dă strechea asta a pseudo-vedetismului local și fabulos de trecător, ar trebui doar să vă aduceți aminte de sclavul care stătea în spatele generalului roman care își celebra triumful și care sclav îi șoptea la ureche sărbătoritului ”fraiere, ești doar un simplu om, degeaba aruncă ăștia acum cu flori în tine; mâine tot ei s-ar putea să îți gâdile beregata cu o sapă”. Că o să simțiți la un moment dat că parcă sunteți mai tare decât fularul, asta este sigur. Cum treceți de acel moment (eu recomand capul jos și joc de gleznă și promisiunea că never ever nu mai faceți de astea) este ceea ce o să vă urmărească multă vreme.

Greșeală: Am ajutat foarte multă lume fără să cer nimic înapoi.

Da, știu, asta sună oribil. Dar dați-mi voie să vă explic. Imaginați-vă că primiți cam 3 cereri de ajutor pe zi, în medie. Și că, suflet mare fiind, încercați să ajutați. Fie că este vorba doar despre un articol pe blog, de o ”lipeală” cu cineva dintr-o agenție sau de la un brand, fie că este vorba despre o donație care trebuie făcută sau de un alt tip de ajutor. Și apoi înmulțiți aceste 3 cereri pe zi cu 10 ani. Și o să înțelegeți ce mi s-a întâmplat mie în tot acest timp.

Eu am o vorbă: dacă pot să fac un bine cuiva, de ce să nu îl fac? Este un principiu de viață pentru mine. Doar că, în timp, mi-am dat seama că trebuie adăugat ceva la acest principiu: asigură-te că cel pe care îl ajuți înțelege că trebuie să îl coste ceva pentru că altfel nu o să aprecieze cu adevărat ajutorul pe care îl dai.

Poate că o să scriu odată un articol pe tema asta. Pe care aș putea să îl intitulez ”Recunoștința păsărilor 2.0” (știți voi, păsările cărora le pui firmituri de pâine pe pervaz apoi se cacă și îți murdăresc pervazul). În care să vă zic mai multe despre cum i-am ajutat pe unii și de ce am învățat că ar trebui să cer ceva în schimbul ajutorului, tocmai ca să îl determin să prețuiască ajutorul pe care l-am oferit.

Cam astea sunt cele cinci greșeli pe care le-am făcut ca blogger în cei 10 ani de când prestez în câmpul muncii 2.0. Fiți drăguți și dați mai departe dacă vi s-a părut interesant. Dar numai și numai dacă vi s-a părut interesant, ok? :)