Cei mai mulți dintre voi nu ați auzit de Patricia-Lidia Popescu-Cevei. Nu o spun ca pe un reproș, ci ca pe o constatare. Și ca un fel de punere în context mai ciudată. Zic ciudată pentru că despre oameni ca ea nu prea auzim, dar știm numele numeroaselor vedete de carton împuțit (ca să nu o dau mai rău…), vremelnice și cam degeaba în lumea asta în care trăim la viteză maximă.
Când Patricia-Lidia mi-a dat un mesaj pe facebook, l-am citit așa cum citesc toate zecile de mesaje pe care le primesc (mă rog, pe unele le mai scap, de aia prefer discuția pe mail). Și imediat ce mi-am dat seama despre ce este vorba mi-am zis în barbă ”măh, fată, extraordinar ce faci!”.
Bine, eu sunt mai sensibil la oamenii care fac lucruri în loc să se uite la alții cum fac lucruri, așa că puteți să mai tăiați un pic din entuziasmul meu cu care vă spun despre ce face stimabila în cauză. Dar oricât ați tăia tot rămâne loc măcar de un ”bravo!”, dacă nu de mai mult.
Așa, pe scurt, Patricia-Lidia este organizator de activități culturale în cadrul Penitenciarului Timișoara. Și, din această calitate (subliniez cuvântul ”calitate”; câți dintre noi am vrea să facem așa ceva, vă întreb sincer și deschis?), ea organizează evenimente culturale pentru deținuții și pentru personalul interesat, în cadrul unui parteneriat cu Asociația Bastionul ArtLitTim.
Simplu, nu? Păi normal că este simplu dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat deja. Dar câți dintre noi s-ar fi înhămat la așa ceva? Mai bine nu răspundeți, lăsați.
Patricia-Lidia își propune acum să îmbogățească fondul cultural de carte al bibliotecii Penitenciarului Timișoara. În seara asta o să dau atacul la biblioteca familiei și o să pregătesc un pachet de cărți, pe care o să le trimit în Timișoara. Și vă invit și pe voi să faceți asta.
Unii dintre voi ați putea zice că deținuții nu merită să li se întâmple astfel de lucruri frumoase. ”Sunt vinovați, să plătească, să sufere!”, ați putea zice. Și nu v-aș condamna prea tare. Căci, în mare, așa am gândit și eu multă vreme. Dar apoi mi s-a întâmplat un lucru foarte frumos: am aflat despre ce înseamnă ecologie umană.
Și perspectiva mi s-a schimbat radical. Și am înțeles că nu ne ajută deloc, ca societate, ca deținuții să revină printre noi încrâncenați, rupți sufletește și total nepregătiți pentru reintegrare. Și că trebuie să lucrăm împreună cu ei pentru ca atunci când ”ies” să poată face tranziția mult mai ușor. Și pentru ei, și pentru noi. De aceea salut cu mare entuziasm inițiativa din Timișoara.
Nu o cunosc personal pe Patricia-Lidia Popescu-Cevei. Dar vreau să o cunosc. Să îi strâng mâna. Și să îi mulțumesc. Măcar atât să fac.
Respect!
2 thoughts on “De ce am decis să trimit niște cărți unor deținuți din Timișoara”
Si eu am contactat-o dupa ce am citit ca Penitenciarul ar avea nevoie de carti si le-am pregatit deja. In cateva zile vor ajunge la Timisoara. Ce face acolo Patricia Lidia e demn de toata lauda.
Bravo pentru că ai reacționat la inițiativa ei!