Eram cu un amic la o cafea. Și, din vorbă în vorbă, mă întreabă ”măh, tu ai trei copii, spune-mi de unde dracu să cumpăr CD-uri cu ceva gașcă Zurli sau ceva”. Eu încep să râd. Și îl întreb pentru ce îi trebuie. Zice că fiica lui, de 7 ani, o tot bagă pe aia cu Zurli în sus, Zurli în jos. Și încep să îi spun. Despre nebunia de turneu pe care gașca Zurli a făcut-o prin țară. Despre faptul că urmează să facă un turneu în Anglia. Despre excepționala inițiativă ”Învățătoarea Zurli”. Despre cartea Mirelei Retegan (pe care v-o recomand maxim!), șefa zurlie. Despre produsele grozave marca Zurli. Despre spectacolul de la București de pe 25 iunie. Despre businessul care este Zurli. Și o tot dădeam înainte.

El mă ascultă în tăcere. Și, la un moment dat, mă întreabă: ”auzi, dar de ce nu scrii pe blog despre asta? Că văd că știi care-i treaba cu ei…”. Eu, surprins că nu m-am gândit până acum la asta, am câteva clipe de tăcere. La care tot el zice: ”de fapt, ce să mai scrii… că doar din câte văd nu au nevoie de promovare” :))

Așa este. Gașca Zurli nu are nevoie de promovare. Căci, vă întreb direct, cum poți să promovezi un fenomen? Iar Gașca Zurli este un fenomen. După știința mea, este cel mai frumos fenomen cultural pentru copii întâmplat în România ultimilor (mulți ani). Un fenomen care nu are nevoie de promovare, care trăiește prin el însuși, cum ar veni, așa cum face îndeobște orice fenomen :)

Este splendid ce au reușit să facă Mirela and Co. Absolut splendid. Să pornești o inițiativă pur românească, din pasiune și din dragoste pentru zâmbetul copiilor (căci eu asta cred că este motivația principală, ”benzina” celor de la Zurli) și să îl transformi într-un business, ei bine, dragilor, aceasta este o performanță extraordinară. În fața căreia eu îmi scot pălăria și mă înclin cu respect!

Vi se pare ciudat că rostesc ”business” într-un context plin de suflet? Să nu vi se pară. Pentru că, dacă nu ar fi existat încă de la început o gândire de business în acest proiect, Gașca Zurli ar fi rămas la stadiul de ”ce ar fi fost dacă”. Dar mindsetul de business (cu care îi plictisesc în draci pe bloggeri mei, de fiecare dată când mă întreabă cum pot să miște mai cu talent pe tarlaua 2.0) a fost fundamentul practic, aplicat, pe care s-a construit acest splendid edificiu cultural de suflet și zâmbet de copii. Fără această gândire strategică zecile de mii de copii români care rostesc ”1… 2… 3…, să vină muzicaaaaaaa!” nu ar mai avea obiectul muncii, ca să zic așa :)

Ce a făcut Mirela cu Gașca Zurli este, oricând și oriunde, studiu de caz despre cum să îți transformi pasiunea într-un business, pe care să îl iubești și care să te iubească, la rândul lui. Câți dintre voi puteți spune că trăiți așa ceva? Că v-ați transformat pasiune într-un mod de viață și într-o sursă de trăire, din toate punctele de vedere?

Dar – pentru că lucrurile astea vin la pachet, make no mistake – câți dintre voi ați decis să riscați totul pe pasiunea voastră, să strângeți din dinți și să mergeți mai departe, cu o încăpățânare grozavă că ceea ce faceți voi este bine, în ciuda celor 87668 de oameni din jurul vostru care v-au spus mereu că greșiți?

Calea spre transformarea pasiunii în mod de viață din care să și trăiești este lungă. Și complicată. Cu multe etape în care trebuie să decizi cu creierul, nu cu sufletul. Și cu multe momente în care a cădea și a rămâne la pământ par sinonime. Și în care doar răcnetul ăla interior, pe care doar tu îl auzi ”ridică-te, ridică-te, mergi mai departe!” este partitura nescrisă, nerostită, dar simțită în fiecare fibră, pe care o folosești ca să îți cânți destinul mai departe :)

Și eu, din fericire, sunt unul din oamenii care își trăiesc pasiunea și care trăiesc din pasiune. Și ca mine mai sunt mulți alții. Din fericire. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :)