”Tu ce telefon ai? Și ce poze ai în telefon? Copiii tăi unde sunt? Cu cine stau ei acasă? De ce nu i-ai luat cu tine? Ce mașină ai? Ce aplicații ai pe telefon? Ce muzică asculți? De ce nu i-ai luat și pe copiii tăi cu tine?”, vin întrebările ca un potop. Nici nu apuci să răspunzi la una, că David te lovește cu alta. Încrunți un pic sprânceana și îți vine să îi zici ”băi, băiete, pune frână!”. Dar nu apuci. Căci David vine cu o nouă rafală de întrebări. Și te dai bătut. Mirat, căci nu înțelegi care-i faza de te înghesuie într-un colț și nu te lasă nici o secundă. Și oarecum deranjat.

Apoi înțelegi. David are autism. Și îți vine să îl iei în brațe și să îl ții strâns, strâns, să nu îi mai dai drumul. Și să încerci, cumva, oricum, să iei o parte, cât de mică, din răul cu care s-a născut, să prinzi bucata aia de rău, să o strângi tare în pumn, cu ură. Și, după ce o strivești, să o arunci departe, departe, ca să nu se mai întoarcă niciodată la el.

David este un copil extraordinar. Cu niște părinți care nu sunt altceva decât niște eroi. Pentru care singura lor menire în viață este ca David să fie bine. Mihaela și Mihai Stescu, părinții lui David, sunt acei puțini oameni pe care i-am cunoscut în fața cărora simt o mare fâsticeală. Și un respect imens. Oameni care nu mai trăiesc de multă vreme pentru ei, ci doar pentru David. Iar David este copilul extraordinar de acum pentru că are părinți extraordinari.

La 9 ani și 9 luni, David a râs în hohote alături de tatăl său. Pentru prima oară în viață. Opriți-vă un pic din ce faceți, ca să înțelegeți cu adevărat ce moment senzațional s-a petrecut atunci: David a râs pentru prima oară în hohote. Și gândiți-vă la ce considerați voi că înseamnă o reușită în viață. Și puneți lucrurile în perspectivă. Și lăsați emoția să vă cuprindă. Și să vă îndemne să fiți mai buni și să vă trăiți viața așa cum trebuie.

Parcă retrăiesc și acum senzația aia de amestec de teamă, bucurie, tristețe și neputință când m-a sunat Mihai să îmi spună ”știi, David este plecat pentru prima oară fără noi într-o excursie. Și noi nu prea știm ce să facem… Nu am fost niciodată singuri fără el, de când s-a născut…”. Cum să reacționezi la așa ceva? Cum să îndrăznești măcar să te gândești că ai putea înțelege măcar o parte din ce este în sufletul acestor formidabili oameni?

L-am revăzut pe David la lansarea celui de-al doilea album al lui Make. Un alt om cu un suflet mare, care a decis ca o parte din vânzări să meargă înspre David. Pentru terapia lui cu delifini. A sta alături de animale este pentru un copil cu autism o cale sigură spre o recuperare mai bună, așa spun toți specialiștii. Și David, și Mihaela, și Mihai au simțit-o când au fost să se întâlnească, la ferma lui, cu un alt om cu un suflet cu totul special, Mugur Pop, când David s-a împrietenit cu Vifor.

Calea spre recuperare pentru David este lungă. Și scumpă. Eforturile de până acum ale părinților lui au fost superbe. Și sunt încă. Doar că acum au alături niște prieteni. Care îi apreciază și pentru care a fi alături de ei reprezintă o emoție care cu greu poate fi exprimată în cuvinte. Și care vor să contribuie ca David să ajungă să facă atât de necesara terapie cu delfini.

Sper ca și tu, cititorule, să te regăsești printre acești prieteni ai lui David. Pentru că ia aminte: dacă contribui, cu cât poți, la terapia lui David ești prietenul lui. Și al meu. Și al prietenilor lui.

Asociația care gestionează donațiile pentru David este:
Entitate nonprofit: Clubul Boreal
C.I.F. 17800563
Cont:  RO17 RNCB 0278 0004 6570 0004 BCR – Serban Voda