Fotbalul a fost dintotdeauna frumos, atrăgător, magnetizant. Mulți dintre ”puritani” sunt nemulțumiți de actualul comportament al vedetelor plătite cu mii de euro lunar. Poate că au dreptate…

Ce vreau să vă arăt prin prezentul material este că și în alte perioade, escapadele, frumoase prin parfumul epocii, au însoțit balonul rotund. Sigur că diferențele sunt mari, iar comparațiile nu își au rostul, de la generație la generație. Certitudinea este că atunci bunul simț era parcă mai bine conturat sau cel puțin așa a rămas în pana autorilor care au ”imortalizat” diverse momente și schițe fotbalistice.

Personal sunt îndrăgostit de istoria interbelică a fotbalului, așa că am ales o poveste spumantă despre cum au petrecut fotbaliștii de la echipa națională a României, Revelionul 1935.

Ciudat, chiar și pentru o țară cu climat mediteranean, Balcaniada s-a disputat între Crăciunul anului 1934 și… 1 ianuarie 1935, la Atena. În acea vreme, Balcaniada era cel mai puternic turneu continental, valoric vorbind, și cam a patra competiție la nivel planetar, după Campionatul Mondial, Jocurile Olimpice și Copa America.

România era aureolată de Balcaniada lui 13-0, din 1933, când la București câștigasem cele trei meciuri fără gol primit. În Vechea Eladă am debutat cu un egal, 2-2 cu gazdele, apoi am învins Bulgaria cu 3-2. La ambele partide am condus cu 2-0, respectiv 3-0. Ceva nu mergea, iar vinovat a fost găsit portarul Burdan, scos din lot după golurile primite de la bulgari. Colac peste pupăză, după această măsură disciplinară, celălalt goal-keeper, Crețeanu, s-a accidentat, așa că România nu mai avea portar, pentru finala cu Iugoslavia.

Oficialii noștri au intrat în panică și au telefonat urgent la București, pentru trimiterea unui cerber. Zombory, de la Ripensia Timișoara, a fost îmbarcat urgent în tren cu destinația Atena. Totuși, existau incertitudini cu privire la sosirea în timp util a bănățeanului, pentru a apăra contra plavilor.

O soluție de rezervă ar fi fost aducerea clujeanului Sepci, eroul Balcaniadei precedente, când ferecase poarta. Dar ultimul tren plecase cu Zombroy pasager. Aviatorul Gheorghe Bănciulescu a făcut atunci un gest superb. S-a oferit să îl ia în carlingă pe Sepci și să îl aducă la Atena. Pe atunci, călătoria cu avionul era un lux, iar aparatele nu erau supersonicele de azi. Bănciulescu a făcut tot ce era omenește posibil, dar un crivăț turbat, plus rafalele de zăpadă, l-au forțat să aterizeze, după decolarea de la București. Planul ”Sepci” a fost abandonat, dar spiritul lui Bănciulescu, gata de a-și sacrifica viața în ultima zi a anului, reprezintă un frumos trofeu pentru sportul românesc.

Zombroy a ajuns la timp pentru a se dezechipa la Atena. România a pierdut cu 4-0 meciul contra Iugoslaviei, fotbaliștii fiind acuzați apoi, mai mult sau mai puțin voalat, că au petrecut cam zgomotos Revelionul, abuzând de consumul sărmăluțelor.

Sunt ferm convins însă că nu acesta a fost motivul real al înfrângerii, deoarece mi-e greu să cred că sârbii au dormit în noaptea dintre ani.

Aceasta este o poveste, oarecum romanțată, a singurului meci pe care o echipă românească de fotbal l-a disputat într-o zi de 1 ianuarie.

Și cum troienele sunt mari, ce poate fi mai frumos decât o poveste spusă la gura sobei…