Unul din lucrurile pe care le-am observat (și care mi s-au întâmplat, de altfel) zilele acestea a fost că democrația este înțeleasă, de foarte multă lume, doar la nivel de exprimare. Ceea ce este bine, nimic de spus. Doar că nu este suficient. Nici pe departe. Căci democrația înseamnă mult mai mult decât posibilitatea de a spune orice, despre oricine, oricând. Sau, cel puțin, asta cred eu.
Problema cu libera expresie în cazul unora este că nu presupune dialog. Nu înseamnă comunicare. Ci – așa cum o înțelege multă lume – doar un mesaj unidirecțional. Care are ca motor unul din cele mai păcătoase principii de existență colectivă: dacă nu ești de acord cu mine, ești un cretin.
Or democrația adevărată (da, știu, aia teoretică) înseamnă nu doar să accepți că alții pot să aibă o altă părere decât tine, dar să încerci măcar să înțelegi de ce celălalt gândește altfel și – asta e maximă realizare! – să ajungi la un compromis între părerea ta și părerea celuilalt, pentru ca împreună să reușiți să mergeți înainte. Căci, în momentul în care în vocabularul democrației tale personale ”celălalt” nu mai are loc, dă-mi voie să spun că democrația ta este una falsă, vocală și atât.
Democrația mea personală, modul în care înțeleg eu să îmi exercit un drept democratic pot fi total diferite de cum gândești tu. Și e bine. Chiar foarte bine. Pentru că mai multe minți gândesc mult mai bine decât una singură. Dar, atunci când democrația ta presupune credința fermă că doar tu ai dreptate, nu există nici o șansă să ne întâlnim undeva la mijlocul drumului și să mergem mai departe împreună. Căci, în momentul în care în vocabularul democrației tale personale ”celălalt” nu mai are loc, dă-mi voie să spun că democrația ta este una falsă, vocală și atât.
Modul în care îți exprimi ideile îți reprezintă democrația ta personală în raport cu democrațiile personale ale celorlalți. Iar atunci când singura ta formă de exprimare este respingerea ideilor celorlalți, fără argumente, doar pe motiv că celălalt gândește altfel decât tine, ei bine, nu e bine. Căci, în momentul în care în vocabularul democrației tale personale ”celălalt” nu mai are loc, dă-mi voie să spun că democrația ta este una falsă, vocală și atât.
Diferența dintre ”ești prost” și ”nu cred că ai dreptate, uite ce de spun asta” este imensă. Și, din punctul meu de vedere, reprezintă esența dialogului în democrație. Doar că, firește, vorbim despre un deziderat, nu despre ceva ce se întâmplă în realitate.
Și, ca să nu ziceți că arăt cu degetul doar înspre ceilalți, mă includ și pe mine în această categorie. Pentru că și eu am comis-o la greu din acest punct de vedere. Mă rog, în sensul că reacționam dur (de multe ori pe caterincă, dar asta uneori e mai rea decât înjurătura în sine…) la jignirile aduse de alții. Dar cam tot aia este, nu trebuie să mă fac arici, ar trebui, măcar ca încercare, să deschid dialogul. Să încerc, dacă vreți, să deschid un fel de ”ambasadă” a democrației mele personale în democrația celuilalt. Promit că o să fac asta de acum înainte. Sau, cel puțin, o să încerc din răsputeri să îmi iasă.
Să vă dau un caz concret. Am ales să ilustrez ce zic mai sus cu acest caz pentru că are, din punctul meu de vedere, toate elementele care ar putea să ne incite la discuție pe acest subiect. Pentru că atunci când ai meseria de mediator și tu vii și zici ce zici, parcă democrațiile noastre sunt la ani lumină una de alta. Din păcate.
Când am scris textul despre demisia de onoare a lui Iohannis, am primit multe înjurături (o altă formă întristătoare de exprimare a democrației personale în cazul unora, desigur). Dar sunt obișnuit cu de astea, vă dați seama. Doar că atunci când vezi că, pentru unii care ar trebui să fie mai democratici, zic, a comenta înseamna doar a te acuza de niște lucruri, nu (doar) să își exprime punctul de vedere, încep să îmi pun întrebări.
Exemplul concret este comentariul stimabilei Cristina Pîrcălabu, mediator din Sibiu. Mediator, da? Care are pe site, ca slogan, ”Echilibru”. Și, tot pe site, printre calitățile pe care ar trebui să le aibă un mediator, apare așa:
– aiba dezvoltate abilitati de comunicare si negociere, empatie dar si obiectivitate,
– fie un om corect si echilibrat
Având acestea în minte, vă rog să îmi spuneți unde găsiți echilibru, abilități de comunicare și negociere, empatie și obiectivitate în comentariul pe care stimabila mi l-a plasat la textul meu despre demisia de onoare a lui Iohannis.
Vedeți, exact ce zicem la început: democrația stimabilei Pîrcălabu este cu totul altfel înțeleasă decât înțeleg eu democrația. Căci, zic, una este să vii să zici ”nu ai dreptate, uite de ce” și alta este să vii să zici, pornind de la faptul că eu mi-am spus părerea, fără să o jignesc personal, că mănânc ciuperci, că sunt superficial și plin de rea voință.
Cu toate acestea, democrației stimabilei Pîrcălabu și democrația mea fac parte (mică, e drept) din democrația mare națională, din care și democrațiile voastre, ale celor care îmi faceți onoarea să citiți aceste rânduri, fac parte. Cu drept de vot egal, firește.
4 thoughts on “Democrația mea înseamnă altceva decât democrația ta. Și, împreună, democrațiile noastre fac democrația națională”
trebuia sa sintetizeze comentariul. urasc sa citesc comentarii lungi care nu spun mai nimic. ars longa vita brevis.
Raspunsul dânsei iti explica de ce mananci ciuperci… (parere personala)
Imi place partea cu „carisma de neamt”.zici ca este liceanca indragostita.
Ar vrea toata lumea sa fie precum sibiul,mai putin eu.
Am gasit tarziu acest comentariu al autorului deoarece calitatea blogului nu ma face sa-l urmaresc .
Sunt nevoita sa raspund: oare ce parere are Autoritatea Nationala de Protectie a Datelor cu caracter personal despre atacul autorului la adresa unui comentator de-al sau? Oare este moral si legal? Aviz celor ce posteaza comentarii: puteti sa fiti urmarit( pe net)
de catre autor si sa aveti onoarea de a vi se adresa printr-un articol special dedicat dvs.