Later edit: În urma tragerii la sorți efectuată pe random.org (am filmarea, la cerere), câștigătoarea este Alina Anghel. Felicitări, Alina! Și maxime mulțumiri tuturor participanților :)
–––––––
Eu când vă spun că am cea mai frumoasă meserie din lume, voi batman, batman! Păi cum să nu fie așa când uite ce mi se întâmplă (vă dau doar un caz concret din multele pe care trebuie să le ”îndur” :D): adic io, chinezu de România, mă duc la lansarea unor produse americane, în România. Și, cireașa de pe tort, mai și urc pe un Harley Davidson de ăla de aproape m-a apucat pofta să mă fac biker sau ceva :))
Întâmplarea a avut loc zilele trecute, la Pizza Hut de la Universitate, unde se testează noul meniu american. Și când zic se testează, apoi fix așa trebuie să înțelegeți, că meniul este în teste. Pentru că, nu-i așa, suntem români și e mai greu ca un brand să ne dibuiască din prima gusturile, ca să zic așa :D
Ce conține meniul american de la Pizza Hut: burgerii, aripioare picante sau coastele de porc, dar și aperitive specifice cum sunt platourile cu pui sau fructe de mare. Pentru un ”review” al acestor sortimente, vă invit să mergeți la NWRadu, căci el este specialist. Serios, poate nu știți de ideea lui cu ”Turul burgerilor”, cu care a căpătat ceva experiență, cred.
Eu merg mai departe, ca să zic așa. Și vă ofer un voucher de 200 de lei la Pizza Hut de la Universitate, ca să mergeți să testați pe papilele voastre noul meniu american. Drept pentru care lansez provocarea de mai jos.
Spune-mi în comentarii ce ai alege din meniul american de la Pizza Hut (alegeți de aici) pentru prima degustare și intri în tragerea la sorți pentru voucherul cu pricina.
Aștept comentariile voastre până pe 18 iunie, ora 23.59. Succes și, desigur, poftă bună :)
79 thoughts on “Vă ofer un voucher de 200 de lei ca să testați noul meniu american de la Pizza Hut”
Uh, one moment on your lips, forever on your hips…dar cui ii mai pasa?!
BBQ Ribs
Mno, aici am o lacună. Căci a trebuit să plec de la eveniment și nu am mai apuc să gust coastele. Care îmi plac și mie cu o destoinicie demnă de o cauză mai bună :))
Destul de greu de ales. Totusi, la prima degustare as alege Sweet chili ribs, apoi bacon cheeseburger si pentru a treia vizita as lasa Seafood combo platter.
Cu asa meniu, e clar ca o sa vizitez mai des Pizza Hut!
American Burger si Bacon Cheeseburger mi-ar placea sa incerc la prima degustare.
Indubitabil, coaste (BBQ Ribs). Da-le-ncolo de calorii! :D
clarrr BBQ Ribs
Eu cred ca voi fi cel mai putin pretentios… imi dorest un Hut Burger
BBQ RIBS clar , n-am mancat niciodata , dar arata apetisante
Sweet chilly ribs , cu siguranță!
Claaar salmon bruschetta. Iubesc somonul si mă gândesc ca ar avea mai puține calorii.
Cu siguranta as alege Sweet Chili ribs
Coaste, clar! Coaste, coaste, coaste uscate…:))
BBQ Ribs
As alege American Burger si Cheesecake
Cu mult entuziasm as alege Bacon Cheeseburger.
Chicken strips este alegerea mea pentru prima degustare iar la desert as savura Cookie Dough!
E u vreau coooaaasssteee!!! :x (reprezinta un punct important din viata mea :)) ) So, clar voi alege BBQ RIBS și o bere Budweiser :-D Numai bine!
Cheesecake, chili cheese bites, quesadilla – am o problema cu branza astazi :)) bine, si niste popcorn shrimps ar merge. Yum!
Cu siguranta as alege Seafood combo Platter (cea mai buna mancare/bautura este cea pe care o imparti cu un prieten!), chiken strips, cheese cake si Budweiser! E prea mult? s-ar putea sa vin cu doi prieteni…. ;)
Cel mai bine suna pentru mine Cobb Salad ori Chili Cheese Bites. N-as zice nu nici la Chicken Wings sau Cookie Dough. Toate la pachet cu o Corona.
Hmm as incepe asa light cu un Hut burger :D
Hut Burger suna bine tare :)
Pentru testare, as alege Seafood Combo Platter. A trecut mult timp de cand nu am mai mancat fructe de mare si tare mi-e pofta! :D
HUT Burger, Burger FTW :P
As alege pt prima degustare coastele. Dar norocul meu ca voi merge cu gravida dupa mine si le voi incerca pe toate.
Se începe cu un Cheeseburger, apoi un BBQ Ribs și o porție de Chicken wings. Se termină cu cel putin un Budweiser și o Corona! :D
Americanii au o pasiune aparte pt BBQ Ribs, asa ca daca cei de la Pizza Hut au reusit sa le faca exact ca acolo, vor avea maaare succes cu ele. Asa ca as vrea sa incerc BBW Ribs:)
Mi-ar placea sa incerc American burger :)
Eu as incerca BBQ RIBS!
As alege BBQ Ribs, arata bine.
Sweet Chili Ribs (intr-o zi mai racoroasa :) ) sau Seafood Combo Platter, Chili Cheese Bite, Cookie Dough
Popcorn shrimps!
BBQ Ribs să fie!
Avand in vedere ca sunt gravida ,le-as alege pe toate :)) Totusi , pentru moment raman la BBQ Ribs :)
cea mai la indemana comanda ar fi : O bere Budweiser pana vine comanda de mancare si anume Seafood Combo Platter , ca doar nu ma duc singur :D !
pentru ca, recunosc, pentru mine cea mai buna leguma e PORCUL :) E omnivor, mananca si fructe si legume si ca sa nu ma mai chinui eu aleg sa servesc ceva gustos precum BBQ ribs :) cu o bere rece langa, clar :D
BBQ ribs si popcorn shrimps suna tare bine :)
American Burger :D
Popcorn shrimps suna chiar delicios :D
BBQ ribs forever!!!
Intr-un exercitiu de imaginatie, as alege Sweet Chilli Ribs, Crispy Onion Rings, Cookie Dough si un Budweiser. Sau poate doua :)
BBQ Ribs , apoi celalalte :D
Omg, omg, Pizza Hut, i love them. Eu as incerca burgerii, musai! mi s-a pus pofta pe ei in ultima vreme de-i visez si dupa ce ma trezesc dimineata. Si daca ar fi sa aleg unul pentru prima degustare acela ar fi Bacon CheeseBurger! :P
Pentru inceput mi-ar placea sa incerc Bacon Cheesburger. :-)
Hmm.. BBQ Ribs cu siguranta. Cel putin 2 portii. De persoana!! Yuuum! (adio summer body)
Fara indoiala, as alege aripioarele picante.
Hut Burger, Quesadillas si cam toate celelalte.
Deja mi-ati facut pofta de salmon bruschetta, cobb salad, si de crispy calamary rings.
Avand in vedere ca ma declar o impatimita a mancarurilor traditionale pe baza de carne, as alege fara ezitare BBQ RIBS – coastele de porc preparate pe gratar, cu sos Barbeque, acompaniate de cartofi prajiti si o salata pe care nu am incercat-o pana acum.
Tot datorita preferintelor culinare, ma tenteaza mult si CRISPY CALAMARI RINGS.
Am poftit la un Hut Burger si chiar am de gand sa imi fac de cap :D.
Mizez pe o portie de Sweet Chili Ribs pentru ca suna foarte „indestulator”.
Eu as mai manca o data Bacon CheeseBurger si cartofii aceia in cosulet arata foarte misto! Seafood platter pentru fata mea mica, Cheese bites pentru fata mare, BBQ Ribs pentru sotul meu, cu berea foarte rece aferenta si Cheesecake pentru toti!
Multumim!
Ma bag si eu la jumatate de portie de BBQ Ribs.
As alege un American Burger si desigur Cheesecake :-)
Bacon CheeseBurger , BBQ Ribs , Hut Burger , Cookie Dough .
BBQ RIBS, desi nu am mancat pana acum. Arata foarte bine.
BBQRibs
Salmon Bruschetta
American Burger
aripioarele picante
BBQ RIBS
Bacon cheeseburger
because bacon! BTW Mai pot gasi si altundeva bere Budweiser?
chili cheese bites
Hut Burger imi face cu ochiul
coaste BBQ Ribs – cele mai gustoase !
American Burger cat cuprinde burta mea :D.
BBQ Ribs si Crispy Calamari Rings. Yummiiii.
aripioarele picante aripioarele picante aripioarele picante
BBQ Ribs
American Burger
BBQ Ribs
Sweet Chili Ribs .yammmyyy
BBQ RIBS par apetisante !
cele mai misto sunt BBQ Ribs
Cookie Dough
Cheeseburger
Popcorn shrimps!
Quesadilla.
coaste (BBQ Ribs). Imi ploua in gura!!!!!
Merci mult, abia astept sa testez :D