Despre căderea părului. Fără rușine, reținere și alte alea. Și un concurs

Later edit: În urma tragerii la sorți efectuată pe random.org (am filmarea martor, la cerere), câștigătorii sunt Birsan Dorin, Vilcescu Doina și Alexandra Rada. Felicitări câștigătorilor și mulțumiri maxime tuturor participanților!

–––––––

Încep aceste rânduri cu niște cuvenite precizări. Pentru că, după cum veți vedea mai jos, pozele pe care vi le propun spre dezbatere (un fel de…) sunt pe sistem de caterincă. Pentru că, mă știți, cum să fiu blogger dacă nu găsesc motiv de simțire de bine și, deseori, de hlizeală perpetuă în ceea ce fac? :D Dar, în ciuda abordării mele mai caraghioase (la adresa mea, firește), chestiunea pe care o aduc în discuție, alături de partenerii de la Foltene Pharma, care m-au lăsat să mă joc un pic, este extrem de serioasă pentru mulți dintre voi: căderea părului.

Din fericire pentru mine, natura m-a dotat cu o freză cu care scot oftate din partea unor doamne. Și din care mi-am făcut parte masivă a brandului personal, construit cu atâta trudă, migală și hlizeală în mai bine de 7 ani de când hălăduiesc pe câmpiile internetului. Așa că, oricât aș încerca, nu am nici cea mai mică idee ce simt cei care, din diverse motive, încep să aibă probleme cu podoaba capilară. Știu din poveștile unor amici, care și-au deschis sufletul (cam telenovelistic poate că vă sună, dar eu așa am simțit) și mi-au povestit că au dezvoltat anumite complexe din această cauză. Le-am spus de fiecare dată cam așa: ”jur pe ce vrei tu că nu îmi ești drag pentru că m-am uitat la părul tău, măh!”. Consolare firavă pentru ei, însă. Căci problemele sunt de altă natură în cazul lor, nu că îmi place mie să ies la bere cu ei…

M-am întrebat uneori ce aș fi făcut eu dacă aș fi avut probleme cu căderea părului? Răspunsul: nu știu. Chiar nu știu. Mi-e foarte greu să mă imaginez fără cârlionții mei. Dar, având în vedere atitudinea mea de răsturnat muntele dacă simt că trebuie și că mă ajută, cel mai probabil aș fi luptat din toate puterile ca să rezolv problema. Aș fi căutat soluții, aș fi analizat variante, aș fi făcut tot ce mi-ar fi stat în putință. Și abia după ce aș fi bifat tot ce se putea bifa, poate că aș fi intrat în stadiul de resemnare. Poate, zic. Căci, la cum mă știu…

Asta vă recomand să faceți și voi, dacă aveți astfel de probleme. Să încercați tot ce se poate încerca înainte de a depune armele. Căci ar fi păcat să nu o faceți. E bine și pentru părul vostru, dar și pentru feng shuiul din dotare să simți că lupți și că vrei să fie mai bine :)

Tot pe partea de atitudine, aș vrea să vă dau un sfat: încercați să găsiți soluțiile pentru voi, nu pentru ceilalți. Adică pentru că așa simțiți voi că trebuie să faceți, nu pentru că, vezi doamne, ce zic ceilalți despre voi sau ceva de genul ăsta. Pentru că atunci când faci lucruri pentru că te uiți la ce zic ceilalți este cea mai sigură cale să nu fii mulțumit niciodată de ce iese. Pentru că nici ceilalți nu o să fie niciodată mulțumiți. În plus, ascultă ce îți zice un blogger bătrân și pe alocuri simpatic, celorlalți nu le prea pasă. Atunci ție de ce să îți pese? Fă-o pentru tine, nu pentru ei!

Trecând la partea aplicată, partenerii de la Foltene Pharma pun la bătaie prin intermediul meu 3 seturi a câte 12 fiole pentru tratamentul împotriva căderii părului (cum tratamentele sunt personalizate, cum ar veni, așteptăm întâi să vedem cine sunt câștigătorii și apoi povestim). Pe care le puteți câștiga dacă răspundeți provocării de-a dreptul caraghioase :)) cu care vă lovesc mai jos. Am ales această modalitate de concurs pentru că, nu-i așa, ar fi păcat să nu vă și distrați în timp ce câștigați premiile :D

Provocare sună așa: Alegeți una din pozele de mai jos și spuneți în comentarii de ce credeți că mi s-ar potrivi freza pe care ați ales-o. Aștept comentariile voastre până în data de 27 mai, ora 23.59.

Menționez că trucajele de mai jos au fost realizate pe siteul happyhair.ro :)

Să vă dau, cum se cuvine, și informații despre produsele Foltene Pharma.

Tratamente fiole (12 fiole/pachet) – 2 variante: pentru femei și pentru bărbați; cost: aproximativ 140 lei

Formula tratamentului pentru femei are ca ingrediente active Tricalgoxyl (patent Foltene Pharma) – un extract natural din alge brune și un complex de biominerale (Calciu, Fier, Zinc, Potasiu si Magneziu) necesare organismului feminin;

Formula tratamentului pentru bărbați conține Triccosacaride – un extract biologic (patent Foltene), un complex de vitamine (A, B5, C, E, PP) și aminoacizi si Zanthin (un antioxidant de 500 ori mai puternic decât vitamina E);

Acțiunea ingredientelor active ale tratamentelor Foltene:

– Stimulează creșterea naturală a părului, normalizează durata de viață a firului de păr și întăresc rădăcina;

– Activează microcirculația la nivelul scalpului.

Modalitate de utilizare a tratamentelor Foltene:

– Durata: 3 luni, cuprinzând 2 faze: 2 luni pentru faza de atac (se aplică o fiolă la 2 zile) și 1 luna de întreținere (se aplică o fiolă la 3 zile);
– Se aplică o fiolă pe scalpul curat (preferabil după spălare sau pe scalpul curățat de produse de styling) și se masează; NU se clateste.

Șampoane împotriva căderii părului – 2 variante: pentru femei și pentru bărbați. Se utilizează complementar cu tratamentele împotriva căderii părului, sau singular ca și șampoane de întreținere

Șamponul împotriva căderii părului pentru femei conține Tricalgoxyl (patent Foltene Pharma)-un extract natural din alge brune și extract de Ginseng (energizant, tonic și revitalizant).

Șamponul împotrivă căderii părului pentru bărbați conține Triccosacaride- un extract biologic (patent Foltene) și extract de ardei roșu (bogat în vitamina A și antioxidanți; stimulează microcirculația și favorizează absorbția ingredientelor active);

NU conțin SLS (spumanți artificial cu potențial alergenic), parabeni, uleiuri minerale, silicon sau parafină;

Completează și cresc eficiența tratamentelor împotriva căderii părului;

Respectă și echilibrează ph-ul scalpului;

Eficientă maximă fără riscul recidivei;

Siguranță 100% în utilizare, fără apariția iritațiilor sau a efectelor secundare;

Mai trebuie spus că sezonalitatea tratamentelor împotriva căderii părului este primăvară și toamna, când părul se regenerează, iar organismul este în general mai slăbit cauzând adesea căderi mai masive ale părului decât cele uzuale

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

14 thoughts on “Despre căderea părului. Fără rușine, reținere și alte alea. Și un concurs”

  1. Eu votez Ben 40! E…maxima! De ce? Pai pt ca o poti pune in practica! Eventual iti faci si brand din asta. Faci ceasuri de mana pt adulti, tricouri si cate si mai cate…Dar hai, ca nu trebuie sa te invat eu marketing. :D Oricum, foarte tare ideea. ;)

  2. Freza ghidon pentru ca arati ca un ghidon ruginit :)) Chiar nu stiu ce sa comentez, toate iti stau aiurea, mai putin ultima, care chiar te prinde. Red Hot Chinezu, asta-i alegerea mea.

  3. Blond iti sta cel mai bine: nici nu am cuvinte sa descriu cat am ras analizand pozele. Totusi, inclin sa sustin mai degraba coafura „Gata, imi fac trupa” pentru ca stiu cat de mult iti doresti sa fii in tendinte si suvitele alea mov cu albastru vor avea mare succes la public. Si tunsoarea e buna, un bob asimetrico-ciufulit, caruia ii mai lipsesc doar cateva bigudiuri „montate” in seara de dinaintea concertului. Musai sa mergi pe un ruj in culoarea unghiilor invinetite dupa ce sunt prinse in usa si o cordeluta de par cu fluturas roz si ceva dantela alba. Sper sa apreciezi sfaturile mele!

  4. ‘Red Hot Chinezul’ e lookul pentru tine! Iti incadreaza frumos fata, iti da un aer suav si vintage, rebelo-artistic. Nu in ultimul rand, morcoviul acela iti scoate ochii in evidenta. Go for it ;) E foarte simpatic concursul acesta.

  5. stoica oana mihaela

    Dintre toate Red Hot Chinezu, cred că este cea mai purtabilă pentru tine şi potrivită totodată vârstei….de asemenea îţi dă un aer vintage…de rocker obosit…gen kurt cobain….

  6. RED HOT CHINEZU e alegerea mea pentru tine: rebel, usor dispretuitor, un anume fel de a fi „bucurestean in devenire” :))

  7. Categoric PTIU DRACE! Da bine cu unele dintre postarile tale … cele rutiere in special. Cu tratamentul … n-ai ce face … este din ciclul „marketing” … acolo cu tratamentele de slabire etc. Io’s impotriva, muncesc de 10 ani sa-mi las chelie si-mi iese destul de bine ;) Daca cineva-i in stare sa faca gazon pe capul meu … il declar Mesia!

  8. Complicat cu o singură freză, pentru că eu cred cu tărie că de aici ți se potrivesc două, în funcție de sezon. Și pentru că nu doar că te cheamă China, da ai și față de chinez.

    Prima-i Freza Ghidon, pentru sezonul cald.
    Iar a doua-i Freza Ptiu Drace, pentru sezonul rece, când ți-o fi și ție frig și ai nevoie de barbă :)).

    Astea două îmi aduc mie a frizuri chinezești și pe bune de nu ți se și potrivesc al naibii de bine :)). Mă rog, mie cel puțin așa mi se pare.

  9. Salut! As opta pentru freza Ghidon. De ce? Fiindcă semeni cu Sailor Moon (unul din desenele mele preferate, in copilarie), versiunea bruneta si cred ca ar distra-o si pe Patricia ta cea minunata! :) O seara faina!

  10. BEN 40 cu siguranta,e in tendinte si ai fi pe val!!! Ideea e ca tratamentul sa dea rezultate si sa nu fie nevoie de vreun implant,sa te transformi intr-un VLADAU,MARUTA SAU IONITA DE LA CLEJANI! Doamne fereste!

  11. Cica o femeie se plimba prin padure,si vazu un lac. Langa lac o broasca . Femeia rea cum sunt femeile vru sa omoare broasca.,dar broasca zise : nu ma omori femeie ca iti indeplinesc 3 dorinte . Femeia se gandi si fu de acord. Broasca zise: ai grija ce ceri pt ca la barbatul tau i se va indeplini de 10 ori mai mult. Ok zise femeia ,prima dorinta e sa fiu cea mai frumoasa din lume. Asa va fi zise broasca dar barbatul tau va fi de 10 ori mai frumos iti dai seama toate femeile dupa el ,ti-l cuceresc etc. Nu-mi pasa zise femeia o sa aiba ochi doar pt mine. Ok zise broasca a 2 dorinta care e ? Vreau sa fiu cea mai bogata din lume zise femeia ! Bine,dar barbatul tau va fi de 10 ori mai bogat iti dai seama ,toate femeile dupa el ti-l cuceresc ,ti-l fura raspunse broasca. Nu-mi pasa o sa fie doar al meu zise femeia . Bine zise broasca asa va fi ,spune-mi si a treia dorinta ? Femeia zise : Vreau sa am un usor. PREINFARCT !!! MORALA : Nu te pune cu femeia ! Acuma tinand cont de morala povestii consider ca orice freza ti se potriveste perfect ,si cred cu tarie ca o sa fi incantatoare. !!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.