A doua zi de Crăciun, Patricia mea cea minunată, la cei 3 ani şi un pic, s-a trezit aşa cum face ea pe automat, pe la 7 fără ceva, căci ceasul ei intern îi spunea că trebuie să meargă la „glădi” :)) Aşa că m-am trezit să stau cu ea, a vrut să „cololeze”, i-am adus cele trebuincioase şi, văzând ca s-a apucat temeinic de treabă, am zis să iau o carte să o răsfoiesc până se trezesc ceilalţi. Şi am pus mâna, nici eu nu ştiu de ce, pe „Trei săptămâni în Himalaya” a lui Marius Chivu, carte primită de la Discovery, motiv pentru care chiar le mulţumesc. Nu de alta, dar nu cred că altfel aş fi citit această carte, care mi-a oferit vreo două ore şi un pic de lectură plăcută şi de gânduri adiacente, pornind de la ce am citit…
Cartea este scoasă în nişte condiţii grafice excelente, color, cu multe poze, realizate chiar de Marius. Bref, o plăcere să o parcurgi. Dar tehnoredactarea nu ar fi fost de ajuns să o consider o carte bună. Iar aici vine partea cu scrisul lui Marius Chivu. Care potenţează ilustraţia fix în aceeaşi măsură în care ilustraţia potenţează scrisul său :)
Aş putea spune că este o carte de călătorie. Nu de călătorii. De călătorie. Una iniţiatică (da, ştiu, cam clişeistic sună, dar daţi-mi voi un sinonim, dacă îl aveţi). Pentru că Marius a pornit această călătorie din ipostaza în care ne regăsim înfiorător de mulţi dintre noi, aceea de homo canapelis, dacă vreţi :)) Şi a ajuns în Himalaya.
Aş împărţi cartea în trei capitole, cu de la mine putere. Drumul până la înălţimea de 5.000 şi un pic, coborârea de pe culme şi întoarcerea acasă.
În prima parte, vedem fix ce trebuie să vedem într-o carte de călătorie, detalii simpatice despre traseu, despre oamenii întâlniţi, despre condiţiile de acolo, toate scrise pe un ton pe care l-aş putea numi personal-neutru. Un stil care mie mi-a plăcut foarte tare, pentru că, în esenţă, Marius ne povesteşte ce i s-a întâmplat, la modul personal, dar încercând (şi reuşind masiv) să facă şi un reportaj (de unde faza cu neutru, despre care v-am spus). Este, dacă vreţi, una din cele mai frumoase combinaţii de jurnalistică şi beletristică pe care le-am citit în ultima vreme.
Esenţa cărţii, din punctul meu de vedere, este partea cu coborârea de pe culme, până la primul adăpost. Care era tot sus. Spun „sus” pentru a sugera şi înălţimea propriu-zisă (pe la 4.000 şi ceva de metri), dar mai ales pentru a ilustra starea de spirit în care un fost homo canapelis se afla după ce a reuşit performanţa de a ajunge mult mai sus decât credea că o să ajungă vreodată. Căderea sufletească pe care Marius a simţit-o după ce şi-a dat seama că a fost „acolo” şi că acum nu mai este „acolo”, că s-a terminat o etapă din viaţa lui mi se pare excelent descrisă.
Am citit de două ori pasajele în care Marius face acele mărturisiri şi, într-un mod pe care nu mi-l pot explic masiv, m-a apropiat foarte tare de el, ca om, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată live şi chiar dacă nu ştiu mare lucru despre el… Metafora „prăbuşirii” interne după ce ai atins un obiectiv teribil este atât de puternică încât te trimite cu gândul mult mai departe de o performanţă montană, ca să îi zic aşa, în ceea ce ni se întâmplă în viaţa de zi cu zi, când avem acele momente de „no bun, acum ce fac?„. A căror depăşire ne face, cred cu tărie, să fim mare parte din ceea ce suntem cu adevărat.
Partea a treia a cărţii, întoarcerea la ceea ce a fost, dar fără să fie acelaşi (pardon my semi-poetic French :D) este o continuă părere de rău că simţi că ceea ce citeşti urmează să se termine. Fiecare pagină, deşi Marius se reîntoarce la stilul personal-neutru din prima parte, este câte un pas făcut din ce în ce mai departe de acel moment în care ceva s-a întâmplat în el, în care ceva s-a schimbat, în care a devenit un pic mai om decât era înainte. Iar tu, ca cititor, simţi această revenire întru plecare, dacă pot să spuna aşa :)
Poate că spiritul Sărbătorilor a fost de „vină” că mi-a plăcut atât de mult această poveste de călătorie. Şi, poate, că nu mi-ar plăcea la fel de mult dacă aş citi-o în condiţii de „civilie”. Dar, vedeţi voi, aşa este viaţa din când în când: îţi aduce în faţă anumite chestiuni exact când poţi să te bucuri cel mai tare de ele :)
4 thoughts on “Cum m-a făcut Marius Chivu să îi acord vreo 2 ore şi un pic a doua zi de Crăciun”
În mod cert o să o citesc. Tot tu mi-ai stârnit curiozitatea și cu cartea lui Codin Maticiuc pe care am cumpărat-o. Nu mi-a plăcut dar totuși nu regret că am citit-o pentru că am aflat lucruri despre o lume cu care nu m-am intersectat niciodată.
Și nici o excursie pe Himalaya nu cred că o să fac vreodată :))))
Nu zici hop până nu sari, colega! :)) Aşa, între noi fie vorba, cartea lui Marius mi-a făcut o poftă teribilă să ajung pe munte. Nu Himalaya neapărat, dar măcar un Bucegi :)) Cât despre cartea lui Codin, ai sintetizat bine: deschide orizonturile, chiar dacă ce vedem nu ne place decisiv :D
Buna!De ceva vreme tot zic sa intru la tine,sa-ti scriu dar uite ca abia acum m-am hotarat.
1.M-am amuzat cum te-a trezit pitica ta si mi-am adus aminte ca si eu m-am trezit intr-o duminica,mi-am luat uniforma ca am intarziat la scoala…adica atunci cand se invata si sambata.Recunosc am fost impresionata si de faptul ca ai stat tu cu ea,si nu i-ai trezit repede mamica.
2.M-ai facut asa curioasa sa citesc cartea asta ca eu nu stiam de ea,si acum am citit si fragmentul si mi-o doresc si mai mult,poate zic poate o voi gasi la vreo biblioteca.
Nu,nu cred ca ca e cliseistic,din punctul meu de vedere,al omului care de ani de zile merge pe munte…am avut nenumarate hopuri si am zis ca nu mai plec in viata mea…pana data viitoare :D ,si pe deasupra am mai invatat si copiii,din burta chiar,sa iubeasca acest stil.Si da,de fiecare data mai invatam cate ceva si ne descoperim sau redescoperim.
3.O recomandare: Ileana Bocanciu – Antarctica,un colt de rai…. asta asa pentru cand vei mai avea chef sa „evadezi”.
Toate cele bune!
1. Nu are vreme doamna sufletului meu să îşi dea seama ce se întâmplă, că io sar imediat din pat când aud că s-a trezit Patricia, scumpa lu tati :D
2. O recomand cu mare drag, mai ales că tu o să o citeşti dintr-o altă perspectivă.
3. Mulţam, am pus-o pe listă :)