Mă ajutaţi să fac un centralizator al iniţiativelor de Crăciun?

Pentru că în perioada asta primesc multe mailuri cu tot felul de iniţiative faine pe sistem de Sărbători, cum ar veni şi pentru că am o perioadă tare aglomerată şi simt intens că nu o să pot să scriu despre toate pe larg, am zis să vă invit să facem împreună acest centralizator al iniţiativelor de Crăciun.

Termen generic, desigur, căci aici pot intra multe chestiuni, de diverse ramuri şi ranguri, ca să zic aşa. Ceea ce este foarte bine, adică nu vă propun o „metodolgie” seacă şi intransigentă, aşa că feel free să propuneţi spre publicare acilea cam tot ce vă face cu ochiul şi se pupă cu spiritul Crăciunului :)

Facem aşa: eu scriu mai jos despre câteva chestiuni pe care le-am văzut în goana internetului, cu titlu exemplificator, dacă vreţi, iar voi puteţi să propuneţi în comentarii alte iniţiative, isprăvi, evenimente etc. ce s-ar potrivi să le pun în această postare. Căci, dacă o să îmi place ce îmi propuneţi în comentarii, o să le trec în text, colea mai jos, să se vadă şi, poate, să inspire pe unii sau pe alţii :)

Încep cu ce am găsit pe mail în această dimineaţă, adică „30 de copii caută de Crăciun 30 de Ini(MOŞI)„. Intraţi şi vedeţi ce şi cum, poate vă îndemnaţi să deveniţi un iniMOŞ :)

Scrisoare Mos Craciun Stan Florentin - 4 ani

Neapărat trebuie să vă spun (din nou) despre excelenta ideea Shoe Box, la care noi, cei din Kooperativa 2.0, suntem parteneri, drept pentru care vă invit să aduceţi cadourile voastre la noi la sediu sau la unul din sediile partenerilor din toată ţara şi din străinătate.

visual (Small)

V-am spus deja despre Santa Claus Kingdom unde, printre altele, găsiţi şi o pârtie artificială de schi, precum şi alte distracţii pentru cei mici (şi aici am inclus şi părinţii, desigur :D). Noutatea este că o să vină acolo un Moş Crăciun cu buletin de Finlanda… :D

mos craciun din finlanda

Fabricanţii de Zâmbete (despre care ştiu de la Alexandra Blaş) a ajuns la o nouă ediţie. Vedeţi dacă puteţi să contribuiţi cu câte ceva, o să vedeţi că nu e nimic ieşit din comun, doar normalitate, dar care pentru unii este încă un vis…

604161_466649090141318_3369963822142920069_n

Salut din nou iniţiativa Nepoţi de Crăciun, care de fiecare dată mă face să mă gândesc la faptul că mai am doar o bunică şi că sunt vinovat că tare rar ajung să o văd…

Nepoti-de-Craciun-editia-5-1024x724

Călin Bobora îmi spune despre o iniţiativă frumoasă din Hunedoara, pe care o salut cu drag :)

omenia

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

13 thoughts on “Mă ajutaţi să fac un centralizator al iniţiativelor de Crăciun?”

  1. Si noi sprijinim anul acesta campania Shoebox. Si avem o campanie de „strangere de traditii” numita „Amintirile lui Mos Nicolae”. Filmuletul de prezentare in care povesteste bunicul meu despre sarbatorile copilariei lui e aici https://www.youtube.com/watch?v=QzThYVV_TW4. Asteptam pana pe 24 decembrie ca si altii sa ne trimita materiale (video, audio, text, link catre articol pe blog) despre traditiile descoperite de la cei mai in varsta si cel mai interesant material va fi premiat cu un cadou din partea Asociatiei Dare to Dream (https://www.facebook.com/asociatiadaretodream?ref=br_tf). Materialele pot fi trimise pe adresa asociatiadaretodream@gmail.com. O zi frumoasa:)

  2. Este foarte bună ideia asta și te felicit, dar din păcate ai uitat de inițiativa mea :( , mă chinuiesc de ceva vreme să oferim o bucurie la câț-va copii foarte săraci http://zoltybogata.ro/pentru-copiii-de-mos-niculae-sau-craciun/ ,sunt la jumătatea drumului. Mai am un proiect tot pentru copii http://zoltybogata.ro/oferim-100-portii-de-mancare-pentru-50-copii-saraci-in-fiecare-sambata/ . Niște ajutor mi-ar prinde foarte bine, înpreună putem aduce bucurie copiilor. Multă sănătate

  3. La Ţăndărică (Sala Lahovari) se strâng, până pe 21 decembrie, jucării pentru copiii care sunt nevoiţi să rămână în spital de Sărbători. Este vorba despre copiii de la Marie Curie şi despre al doilea an consecutiv în care Teatrul de Animaţie Ţăndărică face pe Moşul pentru ei. Daca nu s-ar lăsa cu bucurii, nu s-ar (re)povesti! :) Haideţi, aşadar, pe la teatru cu jucării şi-un mesaj de încurajare pentru cei mici! Detalii aici https://www.facebook.com/events/888736421166950/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.