Printre cele mai faine experienţe pe care le execut în perioada asta, se numără întâlnirile cu tinerii. În cam 93,67% din cazuri sunt studenţi, care au o legătură masivă cu – să îi zicem generic, aşa – comunicarea. Îmi place foarte tare să povestesc cu ei pentru că 1. au o energie şi un entuziasm deosebite 2. inocenţa lor cvasi-totală îmi aduce aminte mereu şi mereu să nu uit că s-ar putea, la o adică, să se întâmple lucrurile aşa cum le gândesc ei, ceea ce ar fi, desigur, ideal :)
Numai că, fireşte, realitatea în lumea asta a – să îi zicem generic, aşa – comunicării este un pic mai puţin rozalie, cum ar veni. De aceea încerc mereu şi mereu să fiu acea voce care le arată cum este realitatea, chiar dacă îmi stârnesc antipatii pe ici, colea şi chiar dacă unii îmi spun că prea exagerez.
Teribil de important este ca studenţii să intre în realitatea asta cât mai repede. Şi să profite de iniţiative precum CompetiţIAA, eveniment organizat de IAA Young Professionals. Care înseamnă exact asta, că o să participe la un pitch în faţa unor companii reale (anul acesta sunt EY Romania, Kubis, Bergenbier și Federația Română de Fotbal). Cu cât te apuci mai repede de gustat din realitate, cu atât mai repede se întâmplă 1. îţi dai seama dacă ţi se potriveşte meseria asta despre care tu ştiai doar teorie 2. îţi dai seama dacă eşti cât de cât bun la ea :) Vedeţi că vă puteţi înscrie până pe 11 noiembrie, ceea ce vă recomand cu maximă căldură. Găsiţi pe site condiţiile de înscriere şi alea, alea.
Zilele trecute am fost invitat de stimabila Dorina Guţu să le vorbesc studenţilor de la masterul de comunicare de la SNSPA. Şi m-am dus şi le-am ţinut o prezentare de aia teoretică (mă rog, era teorie aplicată :D), după care am trecut la un exerciţiu practic. Şi le-am cerut să îmi facă un draft de strategie pe social media pentru clientul Viorel Hrebenciuc.
Prima lor reacţie a fost absolut normală, omeneşte vorbind: „nuuuuuu, nu vrem să facem asta!„. Le-am explicat că puţini dintre ei, când o să lucreze în lumea reală (a se citi o să aibă un şef sau mai mulţi, o să fie nevoie de clienţi, de banii lor), o să îşi permită luxul să refuze astfel de chestiuni. Sigur că – le-am mai spus – este o împingere nemernică a limitelor pe care o săvârşesc prin cerinţa asta, dar atunci când lucrezi în meseria asta este incredibil de important să îţi stabileşti o limită de jos. Sub care, indiferent de consecinţe, nu cobori. Şi de la care trebuie doar să urci.
I-am convins, au intrat în jos. Şi au venit cu nişte soluţii surprinzătoare (unii dintre ei, desigur). După care le-am spus că, deşi au protestat la început, până la urmă au acceptat toţi să lucreze pentru un client naşpa rău. Şi că, din enorm de multe puncte de vedere, asta este o dovadă de profesionalism. Şi i-am rugat să ţină minte gustul ăsta naşpa al frustrării că au fost puşi să facă ceva ce nu le place pentru un client pe care – mulţi dintre ei – îl detestă. Şi să îşi stabilească astfel acea limită de jos, sub care să nu coboare. Şi să încerce să facă în aşa fel încât să nu mai fie obligaţi să simtă aşa ceva niciodată.
Evindent că m-au întrebat dacă eu aş fi lucrat pentru un astfel de client: „În urmă cu câţiva ani, da, aş fi acceptat. Acum nu. Pentru că am ajuns în acea etapă a vieţii mele în care cam fac ce vreau, cu cine vreau„. Ceea ce le doresc şi lor. Şi vouă :)
1 thought on “De ce le-am dat studenţilor un brief în care clientul era Viorel Hrebenciuc”
Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Saptamana aceasta in Social Media