Despre ejacularea precoce. Căci nu sunteţi proşti să vă fie ruşine sau ceva…

Hai să v-o spun direct, ca să nu ziceţi că am îmbătrânit sau ceva şi că o dau pe după şură: sunteţi nişte proşti cei care suferiţi de sindromul (sau ce este) de ejaculare precoce şi nu mergeţi să vă rezolvaţi problema. Da, nişte proşti! Pentru că doar o viaţă aveţi şi este o prostie maximă să ţi-o strici din nişte motive cretine precum ruşinea, stânjeneala şi alte sentimente de astea care, din punct de vedere sexual, au cam dispărut din traiul modern cam când a termina Jane Austen de scris ultimul rând la „Mândrie şi prejudecată”.

Pe bune, măh, cum să ai o asemenea problemă, care îţi futilizează – pardon my French – viaţa la modul devastator, să ştii că există rezolvare (mă rog, dacă nu ai ştiut, acum ai aflat) şi să nu faci nimic în privinţa asta? Mi se pare ceva absolut aiuritor. Adică, dacă te doare capul (ceva ce trece, adică nu îţi distrugi viaţa pe faza asta), iei un medicament. Sau, dacă persistă chestiunea, te duci la doctor. Atunci, vă întreb, cum dracu de o „durere” de asta groaznică precum ejacularea precoce nu vă face să mergeţi la doctor şi să încercaţi să o rezolvaţi? Este peste puterile mele de înţelegere…

Hai să v-o zic altfel: nu eşti bărbat adevărat dacă nu îţi găseşti tăria să mergi să îţi rezolvi problema asta. Poţi să te baţi cu pumnul în piept cât vrei, poţi să bei 17 canistre de bere şi să zici că nu ai nimic, poţi să te duci la sală până îţi înverzeşte six packul, tot nu eşti bărbat. Nu pentru că bărbăţia ta înseamnă că nu reuşeşti să rezişti la pat mai mult de 2 minute (cam ăsta, cică, este intervalul la care ar trebui să înţelegi că ai o problemă), ci pentru că lipsa ta de bărbăţie înseamnă că ai o problemă majoră şi că nu eşti bărbat îndeajuns de bărbat ca să fii bărbat până la capăt şi să o rezolvi.

Culmea este că a-ţi rezolva o astfel de problemă nu înseamnă să postezi pe facebook să te vadă toată lumea şi (fireşte, căci aşa este ea, lumea) să râdă de tine. Poţi să mergi pe şestache la doctor, să fii doar tu cu el şi să începi să lucrezi la rezolvarea problemei (căci nu se rezolvă peste noapte, e de lucru). Dacă îmi zici că ţi-e ruşine să mergi la doctor, adică să fii doar tu cu el acolo, înseamnă că eşti chiar cu capul. Păi doctorul asta face, asta este meseria lui, el vrea să mergi la el pentru că din asta trăieşte! Lui i se rupe de ruşinea ta, căci are încă vreo 544 de de ăştia ca tine de care se ocupă, aşa că termină cu prostiile! Şi du-te şi fă-te bine!

Fii bărbat, măh, fii bărbat!

Hai că m-am enervat. Din cauza lui Dani Oţil şi a lui Cabral. Pentru că eu m-am dus la evenimentul #inpatcudaniotil ca să mă râd. Adică, mă înţelegeţi, ajungeam în pat cu Dani, ce poate fi mai cauzator de hlizire decât asta? Adică, mă rog, m-aş putea gândi la multe alte motive de amuzament, dar să trecem peste…

Sigur că am râs la locul faptei, am făcut caterincă, am dat-o de gard cu glume mai mult sau mai puţin intromisionate în feng shuiul atmosferei, dar, în cele din urmă – vorba lui Cabral – râdem ca proştii, căci s-ar putea să râdem de unii dintre noi. Şi, mai ales, de unii dintre prietenii noştri despre care habar nu avem că ar putea suferi de asta. Pentru că, nu-i aşa, ei nu au avut curajul să ne spună, iar noi, oricum, am fi fost prea macho – „care, măh, eu o proptesc pe a mea 45 de minute şi abia mă încălzesc!” – ca să nu râdem de problema lui. Şi noi proşti, dar şi el, prietenul care suferă de aşa ceva, zău…

Există rezolvare, stimabililor. Bine, unii dintre voi s-ar putea să nu accepte că au o problemă. Aşa că vă recomand să faceţi acest test. Şi să vă uitaţi, de altfel, pe tot siteul. Aşa, că bărbaţi ce sunteţi, care, desigur, nu aveţi voi probleme de astea, fireşte.

dani otil ejaculare precoce

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Despre ejacularea precoce. Căci nu sunteţi proşti să vă fie ruşine sau ceva…”

      1. Vezi că este o aplicaţie mobilă. O descarci, o activezi şi gata, ai rezolvat. Nu mai trebuie mers la doctor, nu mai trebuie muncit, ie totul de-a gata, aşa cum vrei tu. Ce viaţa faină trebe să fie asta în care vrei tu să trăieşti…

  1. Nu cred este reclama. Pe bune, cati merg la medic? Isi decreteaza sotiile frigide ca este vina lor ca nu le-o sug destul, pai bai, ca sa sugi, trebuie sa ai ce si voi n-aveti ca sunteti macho, sunteti tari si impotenti, mergeti dracului la doctor impotentilor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.