În vara lui 1990, am ajuns pentru prima dată în Ungaria. Cu autocarul (un autobuz paradit, de fapt, dar nu ştiam asta atunci, nu aveam termen de comparaţie…), alături de nişte – hai să le zicem aşa – mici întreprinzători. Aveam toţi produse made in Romania, care – aveam noi informaţiile atunci – ar avea trecere prin Ungaria. Mno, eram un mic şi vesel pseudo-întreprinzător încă de atunci :D
Prima oprire: Debrecen. Cum ne-am dat jos din autocar, am văzut ceva ce părea a magazin, pe care scria „ABC”. Am crezut atunci că aşa se numeşte magazinul, dar, de fapt, aşa se numeau atunci buticurile de cartier (modă care a fost preluată şi la noi, în anumite părţi din Ardeal). Am intrat să îmi cumpăr o apă. Doar că, imediat ce am intrat pe uşa modestului (deşi atunci nu mi se părea) magazinaş de cartier, am rămas cu gura căscată. Căci eu veneam dintr-o Românie cenuşie, cu rafturile (încă) goale, iar ce am văzut eu acolo, în acel buticaş (care acum îmi pare o glumă comparativ cu un simplu magazinaş din colţul blocului de pe la noi), m-a uluit: rafturi pline cu jdemii de produse, toate în vreo 54646 de culori.
Aşa am înţeles eu atunci că arată bunăstarea: colorată :)
Mi-am adus aminte de acest episod simpatic al tinereţilor mele revoluţionare, pentru că am văzut excelentul material retrospectiv cu istoria supermarketurilor din România, pe retail-fmcg.ro. Şi mi-a dat seama ce drum teribil am parcurs, măcar din acest punct de vedere, al rafturilor inundate de produse colorate. Sigur, nu intrăm acum în discuţii despre consumerismul şi componenta de the dark side, căci nu e momentul. Deşi, e drept, am puteam face o discuţie pe tema asta…
Ah, încă ceva. Căci brusc mi-am adus aminte de acest episod, în timp ce scriam aceste rânduri. Pe la începutul anilor 2000, eram şef de cabinet al prefectului de Maramureş. Ştiam că Metro vrea să deschidă un magazin în Baia Mare, dar nu aveam foarte multe detalii. Într-o zi a venit la întâlnire cu prefectul Dusan Wilms, cel care se ocupa atunci de deschiderea magazinului. Şi ne-a spus că vrea să bată un record intern al companiei în materie de cel mai repede construit magazin. Am zâmbit lejer pe sistemul „bre, în România vrei matale să faci de astea?„.
Am fost acolo când excavatorul a rupt prima cupă de glie (ca să zic aşa) băimăreană, pentru construcţie. Şi apoi, în perioada care a urmat, am văzut, cu uluiala de rigoare, cum se înălţa ditai construcţia, cu o viteză absolut incredibilă. Cu o organizare de şantier impecabilă. Totul mergea, aşa cum spune vorba românului, nemţeşte.
Nu ştiu dacă Dusan a doborât recordul ăla. Dar atunci am învăţat o lecţie teribilă: când un monstru comercial precum Metro îşi propune să mute munţii, poate să o facă. Şi am sperat că, în timp, vom învăţa, ca naţiune, dintr-o astfel de lecţie. Încă mai sper…
Aşa, ca să am şi eu nişte poze :)), ia uitaţi cum arăta Carrefour Militari la deschiderea din 2001 (sursa retail-fmcg.ro, via Carrefour România).
3 thoughts on “Ştiaţi că avem 1323 de supermarketuri în România? Mai ţineţi minte cum a început totul?”
Până ai terminat tu de scris acest articol, Mega Image a mai deschis 3 magazine :))) Pe bune. Urmează articolul. Mă bucur că te-am inspirat să scrii această postare. Mulţumesc!
Să le spui asta celor de la Times New Roman =)) Bre, lasă mulţumirile, teribilă muncă ai făcut cu materialul ăsta…
A meritat :)