Scurt tratat despre cum să ajungi în Bruxelles şi să nu vezi mare lucru

Dap, am păţit-o. În timpul deplasării surpriză pe care am copt-o pentru doamna sufletului meu :) Dar, aşa cum cu timiditatea-mi caracteristică încerc să vă raportez mai jos, am nişte circumstanţe. Şi pentru că aşa am ales noi, dar şi pentru că aşa a fost vremea. Şi vremurile :D

Am ajuns în Bruxelles duminică după-masa, venind cu trenul de la Bruges. Ne-au aşteptat la gară Codruţa şi Alin, finii noştri (dragii de ei…), aşa că am plecat direct la ei acasă, undeva pe lângă Bruxelles. Bine, e drept că, până acolo, Codruţa a tot insistat să mergem să mâncăm la un restaurant (cred că a vrut să ne arate că şi belgienii ştiu să gătească sau ceva :D) prin zonă, dar tot eu am câştigat (căci eu am vrut să stau în curtea lor, cu berea în mână!), pentru că – a dreaqu belgieni… – nu era nici un restaurant deschis duminica pe acolo :))

Ehe, cum să vă spun eu cât de fain a fost să mă revăd cu ei şi cu vară-mea, Claudia, care a venit împreună cu soţul ei şi cu cele două fete superbe… Am stat la bere pe terasa casei, am povestit, ne-am hlizit, am ascultat muzică populară, mi-a plăcut la modul teribil. Ceea ce vă urez şi vouă, când vi se întâmplă de astea :)

A doua zi, adică luni, ne-am trezit – după cum lesne v-aţi putea imagina :D – puţintel mai târziu. Apoi, am zis că nu putem pleca fără să ne luăm rămas bun de la cele două fete superbe ale Claudiei, aşa că am plecat la ele, undeva în celaltă parte a Bruxellesului. Am mai băut noi o cafea, ne-am hlizit, alea, alea, apoi ne-am hotărât să mergem la birou la Codruţa. Căci, mă înţelegeţi, parcă nu puteam pleca înspre casă fără să ne luăm rămas bun şi de la ea :D

Cumva, tot a fost bine, pentru că stimabila lucrează la Parlamentul European. Aşa că am profitat de ocazie pentru a face o scurtă vizită pe acolo. Pentru mine era a treia oară când ajungeam acolo, dar pentru doamna sufletului meu a fost o premieră. Codruţa a ţinut să mă imortalizeze în nucleul democraţiei europene sau cum să îi zic :))

10645136_10203804057733688_8111690304394248207_n

Vă dau şi nişte poze făcute la faţa locului cu Canon 70D (o să povestim mai multe despre aparat zilele următoare), cu menţiunea că nu sunt editate de nici o culoare (note to self: când te mai duci pe undeva şi simţi imperios nevoia să faci cam 54546346 de poze, adu-ţi aminte că tot tu o să fii cel care o să le editezi şi alea alea :D).

Ah, cea mai faină fază a fost că, în curtea aia betonată din faţa Parlamentului European, un domn juca fotbal, pe ploaie, cu nişte copii tare simpatici :)

Cât am stat noi pe acolo, a început o ploaie de aia mocănească de nu îţi venea să scoţi parlamentarul european în stradă, barem un om :D Aşa că, după ce ne-am luat rămas bun de la Codruţa, am făcut o scurtă plimbare prin centrul vechi al oraşului şi apoi, pe principiul „dragoste de Bruxelles pe ploaie nu se face„, am plecat înspre gară, de unde am luat trenul către aeroport. Am făcut şi nişte poze, ca să nu ziceţi că m-a plouat degeaba :))

Am zburat de la Bruxelles la Amsterdam cu un avion KLM de ăsta mai mic. Drumul a fost ceva gen Bucureşti – Iaşi, adică abia ce s-a înălţat avionul, că am şi auzit anunţul cu „ne apropiem de aterizare” :)) Dar tot a fost timp de un snack rapid, după cum puteţi vedea în fotografia de mai jos. Mi-a plăcut apa pe care am primit-o, în recipientul ăla de zici că e iaurt mic :)

photo

În aeroportul Schiphol din Amsterdam, am aşteptat cam 1 oră între zboruri. Aşa că ne-am plimbat pe acolo, momente în care s-a întâmplat şi chestiunea de mai jos, pe care am anunţat-o în premieră pe facebook :)

schiphol

Revin zilele următoare cu poveşti din locurile în care am ajuns cât am fost în deplasare, adică Amsterdam, Bruges, Lisewege, Zeebrugge şi Gent. Staţi pe aproape :)

Mulţumesc încă o dată KLM pentru că s-a implicat în buna desfăşurare a acestei călătorii. Şi un mic reminder: există 3 curse pe zi Bucureşti – Amsterdam, intraţi pe site ca să aflaţi ce şi cum.

7 comentarii la “Scurt tratat despre cum să ajungi în Bruxelles şi să nu vezi mare lucru

  1. Ioana Răspunde

    Off, nu pot sa cred ca ne-ai povestit cu atatea amanunte cum ai asteptat in fata magazinului si ne ne-ai spus ce a cumparat doamna :)

  2. Farcas Gelu Danut Răspunde

    Stiti care este deosebirea dintre nevasta si amanta? Nevasta costa mai scump… ;)

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Stimabile, în cazul meu, nevasta este cea mai scumpă! Şi nu mă refer nici un milimetru la bani :D Cât despre amantă, la mine totul este 2 în 1, dacă înţelegi ce vreau să zic :D

      • Farcas Gelu Danut Răspunde

        Inteleg, desigur. ;)
        Doar ca ma dadeam mare… o poseta in cap o sa ma faca sa-mi revin. ;)
        Glumesc, desigur…oare? ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: