Vă rog eu frumos să nu mă întrebaţi de ce îmi place atât de mult să mă uit la dans. Căci jur pe roşu că nu aş şti ce să vă răspund. Până acum câţiva ani, nu mă interesa de nici o culoare acest aspect al existenţei actului cultural, dacă îmi permiteţi. Aşa că evitam întâlnirea cu dansul cu o temeinicie încăpăţânată demnă de o cauză mai bună. Căci, de la înălţimea stereotipiei mele de macho rocker, nu îmi puteam imagina că nişte chestii de astea „siropoase” m-ar putea lovi direct în heartul coraconului, cum ar veni. Am fost un bou, desigur. Unul magistral, chiar.
Apoi a venit momentul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu FITS 2010. Acum fix 4 ani. Când am fost târât (dap, ăsta este cuvântul) de doamna sufletului meu şi de Ruxa la Scatterd. M-am dus bombănind „dreaqului cum o să pierd eu vremea şi o să mă plictisesc de o să mor…„. M-am aşezat la locul meu îmbufnat şi aşteptam să înceapă spectacolul. Dar numai ca să îl văd terminat odată.
Şi a început. Iar eu am căscat gura a uimire încă din primele minute. Şi nu am mai închis-o până la final. Am fost buimăcit total de splendoarea pe care am văzut-o pe scenă. Eram furios pe mine şi pentru că nu înţelegeam ce mi se întâmplă, dar mai ales pentru că am fost atât de bou încât să nu mă intereseze până atunci despre această formă miraculoasă de manifestare a spiritului creativ al fiinţei supreme de pe acest pământ, dansul.
De atunci, la fiecare ediţie FITS la care am fost, primul obiectiv era spectacolul de dans. Aşa că şi anul acesta am vrut, înainte de orice, să văd „Deca Dance” by Batsheva Ensemble. Şi am avut această minunată ocazie. Cum mi s-a părut? Exact cum a zis Cristina Bazavan.
Dap, nu am înţeles nimic din ce se întâmplă pe scenă. Niciodată nu înţeleg. Dar tocmai de aceea mă las cuprins – aşa cum în incredibil de puţine situaţii o fac… – pe negândite de magia trupului uman declanşând jihadul frumosului, performând teroarea splendorii. Şi ies de la un astfel de spectacol cu acea stare de bine, pe care nu o poţi explica, dar nu îţi pasă nici un milimetru că simţi asta.
Fabulos ce au putut face cei de la Batsheva Ensemble, fabulos! Habar nu am cum să apreciez tehnica dansatorilor, aşa că o să spun doar atât: minunat! Habar nu am ce expresii coregrafice sau alte de astea de le ştiu specialiştii au folosit, aşa că o să spun doar atât: minunat! Habar nu am de ce şi acum, când scriu aceste rânduri, simt o emoţie teribilă, aşa că spun doar atât: minunat!
Cred că cel mai frumos moment al spectacolului a fost acela când dansatorii au coborât de pe scenă, s-au dus către public, fiecare a ales câte un spectator, l-a luat de mână şi l-a dus pe scenă şi acolo au dansat împreună. Iar apoi, pe măsură ce muzica devenea din ce în ce mai lentă, dansatorii i-au invitat pe spectatori să meargă înapoi la locurile lor. Doar o doamnă – o japoneză mai în vârstă – a rămas în mijlocul scenei, nevăzând că ceilalţi spectatori au coborât deja, strâns înlănţuită într-o îmbrăţişare de dansatorul care o invitase.
Luminile s-au stins încet, muzica a devenit din ce în ce mai lentă, cei doi dansau pe scenă parcă nepăsători la tot şi la toate, un reflector poposeşte pe ei. Dansatorul se desprinde de doamnă, se retrage încet, reflectorul rămâne pe ea, singură pe scenă, totalmente surprinsă şi emoţionată. Salută publicul şi merge către locul ei din sală. Reflectorul o urmăreşte până se aşează. Publicul se ridică în picioare şi ovaţionează câteva minute. O scenă minunată!
La final cred că am aplaudat în picioare peste 5 minute. I-am văzut pe dansatori surprinşi şi încântaţi de reacţia noastră. Dar cum am fi putut reacţiona altfel? Cum altfel le-am fi putut mulţumi pentru acele clipe de splendoare? :)
http://youtu.be/Bk-odQ-23_4
Credit foto: Batsheva Ensemble
5 thoughts on “Deca Dance sau magia trupului uman declanşând jihadul frumosului”
Pingback: Blogul Cristinei Bazavan: in spatele lui ‘ce frumos a fost’: Deca Dance
dance, dance, dance
till the magic has gone,
ce frumos trebuie sa fi fost. asa cred ca a fost din ceea ce citesc. ma bucur tare :)
enjoy your staying!
Colega, ştii că nu mă emomţionez io aşa ca un licean prins fumând în toaletă :)) Dar spectacolul ăsta a fost superb!
sunt mega-convinsa ca a fost. pastreaza putina magie si adu-o la Bucuresti.
eu iti multumesc pentru ceea ce povestesti de la FITS :)
ba pardon, colegu, eu nu te-am târât. te-am imbrancit, chiar!
si nici nu-mi cer scuze, na! :))))
(dar cum au fost israelienii aseara, avaaaaaai!)