Trebuie că am făcut şi fac ceva bine în viaţa asta de am mare noroc la oameni, cum se zice. Nu la toţi, fireşte, dar la cei care sunt foarte aproape de mine şi care, la un anumit moment, mi-au marcat viaţa am mare, mare noroc.

Toţi mergem pe drumul nostru şi reuşim singuri să ajugem până într-un punct. Din acel moment, însă, drumul nu mai este posibil fără să ai pe cineva lângă tine, care să te completeze şi care să aibă aceeaşi direcţie: înainte :)

Unul din oamenii care fac parte din viaţa mea şi care contează teribil pentru mine este Vlad Dulea.

Prima mea interacţiune cu Vlad a avut loc sâmbătă, 2 ianuarie 2010. Mă rog, Vlad a interacţionat cu mine, ca să zi aşa. Căci iată ce a comentat musiu Dulea la excelenta mea scriitură-nuvelicică „Cireşul„:

Habar nu am avut în acel moment că peste vreo doi ani, Vlad îmi va deveni asociat şi prieten tare bun şi drag. De unde era să ştiu asta? De unde era să ştiu că, aşa cum spune filmul, this is the beginning of a beautiful friendship? :) Dar uite că s-a întâmplat. Şi acum suntem amândoi în vaporul Kooperativa 2.0 şi navigăm cu mare încredere pe apele social media, dacă îmi permiteţi această metaforă oarecum forţată (mă scuzaţi, dar sunt chiar emoţionat când scriu despre Vlad aşa…).

Astăzi este ziua lui. Îi doresc fix ce îmi doreşte şi el mie. Căci aceasta este cea mai de încredere urare posibilă :) Deşi de multe ori trebuie să mă suporte şi să se abţină să nu fugă pe după dealurile internetului ca să scape de mine :))