Nişte cuvenite precizări introductive: încă nu am fost binecuvântat cu darul credinţei. Ca să o spun aşa, mai motivaţionalo-aspiraţional. Aşa că orice ţin strict de factorul credincios (termen generic) mă lasă rece. Nu mă laud cu asta (ba chiar, între noi fie vorba, tare aş vrea să simt fiorul ăla religios, pe care îl văd, cu maximă curiozitate, activ în alţii…), doar vă spun că aşa sunt. Pentru că este foarte important să înţelegeţi acest lucru despre mine înainte de a citi rândurile de mai jos.
Altfel spus, acolo unde unii dintre voi vedeţi „biserică” şi simţiţi o căldură în suflet (sau ceva), eu văd doar o clădire. Acolo unde vedeţi „mănăstire”, eu văd doar un complex de clădiri şi spaţii verzi. Acolo unde vedeţi „rugăciune”, eu văd doar o curiozitate antropologică.
Aşa că vă puteţi considera avertizaţi. Iar cei mai evlavioşi dintre voi mai bine nu citiţi mai departe. Căci nu o să vă placă „păgânismul” rândurilor de mai jos, care vine din partea unuia ca mine, care nu a fost deloc impresionat de Mănăstirea Brâncoveanu de la Sămbăta de Sus. Ceilaţi sunt invitaţi să facă „turul”, aşa cum l-am văzut eu, desigur.
Cu de la mine putere, nu prea cred că aş fi ajuns repede acolo. După cum lesne v-aţi dat seama, astfel de obiective nu se află de nici o culoare în topul meu turistic. Dar, participând la prea-frumoasa tabără de fotografie #TFB8, a fost cumva în „fişa postului” să bifez acest obiectiv. Apropo de tabără, vă recomand ce am scris despre Cetatea Făgăraşului şi despre dealurile Calborului.
Zona în care se află mănăstirea este foarte frumoasă. Deşi, e drept, ciupercăreala aia de pensiuni şi pensiuţe parcă nu are nici o noimă şi strică vizual, cu tot felul de forme şi de culori şi de panouri (unele cu mesaje chiar ridicole) intrarea în localitate. Ajunşi în faţa mănăstirii (multe locuri de parcare, asta chiar am apreciat), nelipsitele tarabe cu suveniruri kitchoase. Deşi, e drept, parcă produsele de ceramică arătau cât de cât valabil.
Ca amenajare teritorială (ca să îi zic aşa), spaţiul mănăstirii, de la intrare până după mănăstirea propriu-zisă, cam cât vedeai cu ochii, place. Adică intri pe poarta mare de lemn, interesant construită şi mergi pe aleea mărginită de arbuşti ornamentali, lungă de vreo 200 m, având mereu intrarea de la mănăstire în faţa ochilor (chestie psihologică interesantă, un fel de „purgatoriu” pentru cei care au lăsat „păcatele” lumeşti în parcarea din faţa porţii şi se pregătesc să intre în „sfinţenia” mănăstirească”).
Arhitectural vorbind (nu că m-aş pricep, desigur, zic şi io ca turistul căruia îi place sau nu ce vede), mănăstirea e frumuşică. Dar nu mai mult. Mi s-a părut, ca să o zic pe aia dreaptă, că se cam „strofoacă” să se arate cât este de măreaţa. Poate greşesc. Poate nu. Dracu ştie (Doamne iartă-mă…). Dar aşa mi s-a părut în acel moment. Toate sunt la locul lor, curate, aranjate, dichisite, dar fără să aibă nimic special pentru „păcătosul” din mine. Sunt absolut sigur că toate zidurile acelea au vorbit altfel celor cu sentiment religios. Pentru mine au fost tăcute. Foarte tăcute.
Istoria mănăstirii este una interesantă. Cel mai interesant lucru, după mintea mea, din toată chestiunea. Domnul care ne-a povestit ce şi cum mi s-a părut – hai să îi zic aşa, politicos – parţial simpatic. Căci era clar că ştie bine istoria locului, cu nişte paralele bine-venite şi puneri în contextul epocii corespunzătoare. Doar că mi s-a părut sinistră – nu găsesc alt cuvânt, parol – gluma lui cu „pe vremuri se mai ucideau boierii, ce păcat că nu s-a păstrat şi astăzi acest obicei, ca să putem ucide vreo 4, 5 parlamentari„. Sinistră în sine, lasă că eram într-o mănăstire, unde, nu-i aşa, spiritul creştin zice un pic altfel (bine, e drept că nu mă pricep, aşa că nu mă bag mai mult să discut).
Amuzantă mi s-a părut povestirea despre cum ceva stareţ a reuşit să fenteze conducerea comunistă cum că acolo el vrea să facă un muzeu, dar a făcut o mănăstire. Adică, tradus machiavellic, scopul celest scuză mijloacele… umane :)) Vorba unui prieten: „măh, să îi minţi pe nemernicii ăia de comunişti nu e un păcat, ci o virtute!„.
Muzeul este interesant, atât prin dimensiune (e mai mare decât multe muzee judeţene, parol…), cât şi prin multitudinea de exponate. Zic asta aşa, ochiometric, pentru că mie nu mi-au spus nimic zecile alea de icoane (poate sute, nu ştiu). Dar e ok muzeul, chiar ok.
Cel mai tare lucru de la mănăstire mi s-a părut magazinul. Care este, dacă îmi permiteţi, aproape un super-market :)) Iar aici intrăm în partea cu întreprinderea religioasă. Care termen, în cazul meu (aţi fost atenţi la ce am zis la începutul textului, da?), nu e ceva nasol. Ba chiar aproape că aş fi lăudat modul în care este organizat acest business. Pentru că magazinul era bine conceput, multe produse (un perete întreg de cărţi, şi nu doar de alea strict religioase), servire rapidă, adică mergea totul ca pe roate. Partea cu „aproape aş fi lăudat” vine de la tristeţea că nici măcar nu am văzut intenţia de a ni se elibera un bon fiscal. Ceea ce produce enervare masivă în mine, contribuabilul care plătesc şi pe tata şi pe mama impozitului pentru orice rahat de tranzacţie pe care o prestez. Dar să nu intrăm în de astea, că o dăm în diverse şi ne sare muştarul feng shuiului.
De ce zic că e de lăudat partea asta de business a mănăstirii? Pentru că nu văd nici un motiv pentru care acest brand religios Mănăstirea Brâncoveanu să nu facă business aşa cum face orice alt brand. Are brandul poveste? Are. Are brandul fandom? Are. Are brandul cumpărători? Are. Păi şi atunci de ce să nu facă business? Doar pentru că – vezi Doamne – vorbim aici de credinţă şi alea, alea? Nope, nu ţine. Cel puţin nu la mine.
Bref, nu mă deranjează de nici o culoare că instituţiile religioase fac business. Mă deranjează cum fac ele acest business, de parcă ar vrea să obţină beneficii de pe piaţa din care şi noi, ceilalţi SRLişti, vrem să le obţinem, doar că nu joacă după aceleaşi reguli ca noi. Iar asta este un păcat. Unul laic, dacă vreţi. Dar tot păcat.
Vă recomand să mergeţi să vizitaţi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sămbăta de Sus? Dacă aţi fost binecuvântaţi deja cu sentimentul religios, e obligatoriu să ajungeţi acolo, căci veţi simţi cu totul altfel spiritul locului decât (nu) am făcut-o eu. Dacă sunteţi mai păcătoşi, aşa ca mine, nu ştiu ce să zic… Dacă sunteţi prin zonă şi dacă aveţi alte curiozătaţi legate de arhitecturi monahale sau istorie sau alte chestiuni conexe, mergeţi să o vedeţi, cred că o să vi se pare interesantă. Dar să vii din Baia Mare până aici special pentru asta…
Vă las cu nişte poze făcute de subsemnatul. Aşa, cam ca turistul care pierdea vremea pe acolo în aşteptarea autocarului care să îl ducă la bere…
TFB8 a fost un eveniment organizat de Foto Union și Calbor Country Club, cu sprijinul Silva, Toyota, Dacia Plant și De altădată.
13 thoughts on “Mănăstirea ca întreprindere religioasă. Studiu de caz: Mănăstirea Brâncoveanu de la Sămbăta de Sus”
Nu este singura manastire sau biserica care poseda magazin de articole religioase care nu sunt fiscalizate. Inteleg pana la un moment dat faptul ca Biserica este sustinuta si din banii de la buget, dar asta nu scuza biserica de fentarea fiscalizarii in cazul in care vinde articole religioase. Ma mir ca cei de la ANAf nu se autosesizeaza sau cei de la garda financiara nu verifica putin aceste magazine care fac bani cenusii frumosi, pentru ca nu putem zice chiar negrii pentru ca sunt oarecum la vedere dar nici albi nu sunt daca nu-s fiscalizati …
Nici mie nu îmi place faza cu nedatul bonului, deloc chiar. Dar nu aş reduce tot ce este acolo la Sâmbăta de Sus doar la asta. E chiar ok locul, dincolo de aceste aspecte fiscale, ca să le zic aşa. Dar no, cum se întâmplă îndeobşte, este de ajuns să fie ceva naşpa undeva ca să se strice tot feng shuiul :)
Mda…doar un alt loc al iluziilor, sperantelor si minciunilor…nimic nou.
Te contrazic. Anumite aspecte de acolo sunt nelalocul lor. Dar nu totul. Nici pe departe totul. Aşa că nu aş trage concluzii de aste generalzatoare pornind doar de la un detaliu.
Nu stiu cum sa-ti zic altfel, dar articolul nu exprima tocmai ce zici tu in acest comentariu. E unul din articolele care nu mi-a placut. Fara suparare.
Ar fi culmea să mă supăr :)) Mă bucur că l-ai citit ca să tragi această concluzie. Deşi – dar asta o să discutăm la o bere :D – nu l-ai citit cum trebuie…
O fi cum zici tu, dar eu asa am inteles. Sunt curios ce articol ai fi scris daca te-ai fi dus la Melk in Austria. http://www.stiftmelk.at/
Daca nu te-ai intalnit cu ursul la Manastirea Brancoveanu… clar n-a fost memorabila plimbarea :))
Io nu cred că vine ursul aşa de aproape acolo. Că e urs păgân, dacic, nu creştin =))
Ba da, intra chiar in curtea manastirii :)) Si n-are treaba decat cu iazul cu pesti :)) A trecut pe la cativa metri de noi si-a intrat hotarat in curte… In noaptea aia n-am inchis un ochi de frica (eram cazati la hotelul Academiei), iar de atunci m-am jurat ca nu mai trec pe acolo!
Aşa ceva… Nu am avut noi norocul să dăm de el :)) Am văzut, în schimb, nişte husky foarte frumoşi în spatele mănăstirii, într-un ţarc. Cred că de aia erau acolo :))
Referitor la religios/nereligios, credincios/necredincios, pentru fiecare vine o vreme cand isi afla propria religie, spiritualitatea de care vorbeai intr-un alt articol. Pentru anumiti oameni, religia inseamna natura, petru altii biserica, sau orice loc in care se simt conectati la sursa vietii, dupa ce intervine o schimbare in constiinta lor.
Indiferent de frumusetea povestilor si a peisajului impozitele trebuie platite pentru ca „saracul stat” cica n-are bani pentru invatamant si pentru sanatate , dar iarta SRL-ul numit religie de oricefel de impozit si pe deasupra il mai si subventioneaza de la bugetul de stat.
Nu e oare cam impotriva normelor europene ca statul sa subventioneze cea mai mare si poate cea mai profitabila afacere din Romania ?