„Să faci în aşa fel încât să poţi oricând să te uiţi senin în ochii oamenilor. Să faci în aşa fel încât, atunci când eşti tu singur doar cu tine, să simţi din toată fiinţa ta că ai făcut tot ce ai putut, că ai dat tot ce a fost mai bun în tine. Să faci în aşa fel încât nu tu să trăieşti aşa cum zice lumea, ci lumea să te accepte aşa cum eşti„.
Aşa i-a spus tatăl său când a plecat de acasă. Nu i-a înşirat vrute şi nevrute despre datorie, despre onoare, despre responsabilitatea pe care o are faţă de cei lăsaţi acasă. Nu i-a spus despre tricolor, despre românism, despre lacrimi care curg nesilite atunci când aude imnul. Nu i-a spus despre toate aceste pentru că tatăl său ştia că i le spune degeaba. Pentru că el deja le ştie. Le simte. Le trăieşte. Este român şi aşa va rămâne mereu. Cu sufletul, cu mintea, cu trupul.
Se uită la oficialul care le cere să se apropie de linia de start. Îi zâmbeşte. El îi zâmbeşte înapoi şi îi spune simplu: „Good luck„. De unde să ştie oficialul că el deja este un norocos? Că poartă norocul în el de când a plecat de acasă? Că a venit cu norocul până aici, la linia de start? Şi că de acum înainte nu despre noroc este vorba, nu asta este important, ci ce i-a spus tatăl său despre uitatul în oglindă atunci când este singur doar el cu el.
Se aşează la start. Se uită la danezul de lângă el, îi zâmbeşte şi îi spune: „Good luck, my friend„. Danezul zâmbeşte, îi întinde mâna şi îi spune: „Bless you, my Romanian friend, bless you„. Aşa se şi simte. Binecuvântat. Că are familia pe care o are, că şi-a trăit viaţa aşa cum a simţit el că este bine şi că viaţa, recunoscătoare, l-a adus până în acest moment, în care reprezintă România la o astfel de competiţie.
Simte că tatăl său îl priveşte zâmbind. Şi că românii se uită la el cu speranţă, cu mândrie, cu încredere. Va da tot ce poate pentru ei. Şi va câştiga. Poate nu medalii. Ci respect. Cea mai frumoasă medalie dintre toate…
Mi-am imaginat în rândurile de mai sus ce ar putea simţi un sportiv român care participa la Jocurile Olimpice. Poate că am greşit, poate că nu. Nu ştim şi nu vom şti niciodată. Doar ne putem imagina ce este în sufletul unui sportiv în astfel de momente. Aşa cum am încercat să fac eu :)
Poate că am fost cam lacrimogen când am scris ce am scris. Dar am fost sincer. Pentru că, pentru mine, spiritul olimpic nu înseamnă doar competiţia care clasează sportivii într-o ordine de moment. Înseamnă mult mai mult. Înseamnă, în primul rând, „meciul” pe care îl joci tu cu tine în acele clipe. Şi din care, invariabil, trebuie să ieşi câştigat. Iar câştigul cel mai mare este faptul că ajungi să te cunoşti mai bine. Acesta este, dragilor, din punctul meu de vedere, adevăratul spirit olimpic.
[Tweet „Toţi avem Jocurile Olimpice personale.”]
Unii ne dăm seama de asta, alţii nu. Toţi avem „meciurile” pe care le jucăm noi împotriva noastră. Uneori câştigăm la scor, alteori pierdem, dar de cele mai multe ori, din păcate, partida nu se dispută. Pentru că tu, care joci în ambele echipe, nu vii la meci. Şi pierzi prin neprezentare. Cea mai dureroasă înfrângere dintre toate…
A te prezenta la meci, a juca indiferent de cât de greu este să faci asta înseamnă a câştiga, în cele din urmă, indiferent de scorul final. Căci eşti un câştigător încă din momentul în care ai ales să intri în teren, să joci tu împotriva ta. Pentru ca, la final, să îţi dai seama că, de fapt, nu ai jucat împotriva nimănui, ci doar alături de tine, pentru tine :)
Mă iertaţi pentru aspectul mai lacrimogen al rândurilor de mai sus, dar de multă vreme am vrut să vă spun asta, să fac paralela dintre un sportiv şi fiecare dintre noi, dintre partidele pe care trebuie să le jucăm în viaţă pentru a ne înţelege mai bine şi pentru a deveni mai buni. Aşa că am profitat de isprava de mai jos şi uite că, în sfârşit, am spus ce aveam de spus :)
Groupama pune la bătaie pentru voi, cei care ne ajutaţi în această cursă, un voucher de 250 euro pentru echipamente sportive.
Cum puteţi participa?
Pasul 1: Intraţi în aplicaţie, daţi un Like şi apoi votaţi unul dintre cei trei bloggeri. Sigur că mi-ar face o mare onoare să mă votaţi pe mine, dar e absolut ok şi fair play să o votaţi pe Ana sau pe Radu :) Eu exemplific mai jos ce şi cum, caz aplicat pe mine, desigur :D Atentie: puteţi vota doar un singur blogger.
Pasul 2: După ce aţi votat în aplicaţie, este să veniţi aici la mine pe blog (dacă m-aţi votat pe mine, desigur) şi să spuneţi în comentariu ce înseamnă pentru voi „spiritul olimpic”. Mare grijă să comentaţi cu mailul cu care sunteţi înregistraţi pe facebook, pentru a putea verifica dacă aţi respectat cei doi paşi.
Dacă eu termin primul cursa bloggerilor la bob, atunci eu voi alege dintre voi câştigătorul voucherului de 250 de euro. Şi o voi face ţinând cont de cât de tare mă impresionează comentariul vostru despre spiritul olimpic. Adică voi fi subiectiv, aşa cum şade bine unui blogger :)
Şi acum un mic tutorial despre cum să (mă :D) votaţi în aplicaţie.
Succes, dragilor! Ne vedem la finalul cursei!
Vă las cu câteva fotografii simpatice cu sportivii noştri la Jocurile Olimpice de la Sochi 2014, imagini care sunt în spiritul a ceea ce am spus eu mai sus despre spiritul olimpic :)
18 thoughts on “Toţi avem Jocurile Olimpice personale. La care câştigăm prin simpla prezentare :)”
Daca ma intrebi pe mine, invingator este acela ce are curajul sa lupte si, implicit, sa participe. Este foarte usor sa stai pe canapea si sa judeci, insa numai daca ai practicat vreo secunda in viata ta un sport de performanta, vei fi capabil sa intelegi cata munca presupune participarea la competitii, fie ele Jocuri Olimplicce, Campionate Internationale/ Nationale/ Locale, etc. Eu m-am oprit la Campionate Internationale unde am castigat argintul, la canotaj. Nu cred ca pot explica in cuvinte ce am simtit in clipele in care ma aflam pe podium. Sunt o invingatoare si nu spun asta pentru medaliile pe care le-am obtinut in cei 3 ani de canotaj. O spun pentru ca la varsta de 15 ani, am avut curaj sa lupt impotriva mortii si din moment ce acum, 11 ani mai tarziu, scriu aceste randuri, inseamna ca eu am invins si ea a pierdut! Spiritul Olimpic este, altfel spus, SPIRITUL DE INVINGATOR! Repet, indiferent de rezultatele obtinute!
M-ai făcut să simt, azi, citind articolul tău, că greșesc pentru că nu comentez prea mult sau nu intru des – aproape deloc – în astfel de competiții. Ești învins prin neparticipare. Cred că e cel mai trist lucru. Și viața te învinge tot așa, de cele mai multe ori, pentru că alegi să stai pe margine, nu te implici, de teama eșecului, de multe ori, uitând că, de fapt, ce șanse ai avea să câștigi, dacă nu joci? Îmi doresc să corectez asta… să am curaj să mă implic, să iau de la viață cât mai mult, chiar din situațiile care par nefavorabile.
Și-mi mai doresc, poate cel mai mult, să îl învăț pe Puștiul meu de cinci ani că nu există ceva ce nu poate, dacă își dorește. Că nu pierde decât dacă nu se implică. Că Jocurile lui Olimpice sunt cele în care el simte, față de el însuși, că e pe podium. Pentru că n-a lăsat viața să treacă pe lângă el! Pentru asta, eu sunt cea care trebuie să-i deschidă ochii spre lumile din jur, să-i faciliteze accesul pentru ca el să se descopere pe sine!
Mulțumesc, Chinezule, pentru o lecție de viață! Și să fie echipamentul acela o poartă deschisă pentru Puștiul meu! :)
Orice competitie este, in primul rind, una cu tine insuti: sa fii mai bun decit ai fost ieri, mai bun decit saptamina trecuta, luna trecuta, anul trecut. Si, daca ai mult noroc: sa fii altfel :)
„Gloria apartine celor care iubesc mai mult lupta decat victoriile”
„Cel mai frumos lucru atunci cand ai ajuns pe cel mai inalt pisc este… drumul pana acolo”
Nu mai stiu cine a zis chestiile astea, dar cred ca se potrivesc cu spiritul olimpic.
Trebuie sa recunoastem uriasa diferenta dintre grandoarea Jocurilor Olimpice de astazi si cele de acum ceva zeci de ani in urma, cu mijloacele de atunci privind comunicatiile, baza materiala, disponibilitatile financiare, interesul, dar si prejudecatile inerente. Ma intreb retoric daca reprezentantii de vaza ai societatii antica stiau sa traga concluziile comportamentului nobil al sportivilor, sau se dadeau si atunci in spectacol, ca si acum, expunandu-si manierele penibile in fata celor care trebuiau sa-i respecte. Spritul olimpic l-am vazut din prima zi la acesta olimpiada, cand colegii rusi au dat echipei rivale (nemtilor) – echipament. Curios ca pentru echipele de suflet ale nemtilor, austiecii si elvetienii, nu au fost atat de serviabili. Insusi presedintele Comitetului Olimpic german Alhponse Hermann a fost miscat de solidaritatea si spiritul fraternitatii de la aceasta olimpiada, spunand ca fara ajutorul rusilor nu stia ce ar fi putut face intreaga echipa. Si multe ar fi exemplele de-a lungul desfasurarii acestor olimpiade…desi e o intrecere continua, au fost destule cazurile cand solidaritatea sportivilor a fost vizibila, chiar daca nu a fost destul mediatizata la acea vreme.
‘Spiritul olimpic’ pentru mine e de a fi mai buna cu fiecare zi, de a aduce ‘un plus valoare’ celor din jurul meu pe ambele planuri: profesional si personal. Deciziile luate sa ma tina in fata oglinzii si a celor dragi cu fata sus. Pana acum asa s-a intamplat.
Inca lucrez la optimizarea timpului si vreau sa fiu si aici invingatoare.
Intr-adevar e important sa participi dar, participand sa te stradui, nu doar sa fii prezent (si aici ma simt si eu vinovata ca doar te citesc si nu comentez decat foarte foarte rar, dar ma bucur sa vad ce lucruri bune prind viata din actiunile tale).
Am castigat cateva ‘olimpiade’ pana acum si vreau sa le castig si pe urmatoarele.
Spiritul olimpic pentru mine inseamna sa joci meciul ori care ar fi el cel de tenis de masa in cazul meu sau meciul vietii si sa lupti in cel mai frumos mod posibil si chiar daca nu il vei castiga sa ai curajul sa te uiti in ochii adversarului si sa i spui Bravo prietene sau daca e meciul vietii pe care il joci zi de zi sa inveti cum sa apuci problema de guler in asa fel incat sa nu pierzi .
Spiritul olimpic inseamna mandria de tara inainte, in timpul si dupa Olimpiade :)
Spiritul olimpic? În două cuvinte, fairplay și perseverență. Să-ți dorești să câștigi, dar nu prin orice mijloace și nu cu orice preț, să găsești motivația să mergi înainte și atunci când nu ai ieșit învingător.
Spiritul olimpic inseamna… halbere, coniac canoe, ca sa nu mai spunem de sticlism! :D
Lasand gluma la o parte, spiritul olimpic inseamna cinci cerculete mari si colorate (patru mari si unul mic, asa am vazut eu, anul asta, ca se poarta la Sochi.)
Acum chiar la modul serios, pot sa-ti spun ce l-am invatat si pe piticotul meu. Sa fie cel mai tare la aruncatul cu privirea dupa gagici si ciocan. I-am spus ca daca vreodata ajunge sa puna mana pe vreun ciocan, sa-l arunce de sa nu se mai vada.
Si nu in cele din urma, l-am invatat ca spiritul olimpic reprezinta o lupta, o lupta cu tine insuti, o lupta cu ceilalti, dar o lupta fara arme si fara jocuri murdare.
Fairplay, bucurie si tristete. L-as asocia cu mesajul transmis de imnul UEFA Champions League (stiu ca o dau din lac in put).
Spirit olimpic zici coane, pai eu il vad din ce in ce mai rar, ma uit in jur si cu greu gasesc un coleg, un prieten care sa urce cu mine pe munte, sa facem o tura de vreo 20 de km pe bicicleta, noi care pregateam olimpici pe banda, romani la cercuri adunarea!
Pana la urma, este o lupta, un razboi al titanilor. Fiecare sportiv ajuns la acest nivel, atat de aproape de culme, stie ca ajungand primul acolo, va putea stapanii timpul, va fi etern. O clasare sub locul I este o infrangere. Locul doi il castigi sau mai bine zis, pierzi locul I pentru ca nu ai fost suficient de bun in secunda vietii tale. A fi number 1 nu e pentru oricine, e doar pentru cel mai puternic, cel care viseaza, gandeste, isi doreste si isi dedica INTREGUL timp, secunda cu secunda, 24/7, ani la rand, atat cat e nevoie, unui singur scop, locul 1, aplicand asupra propriului corp cele mai nebanuit de dure metode de munca. Nu poti da vina pe nimeni si nimic inafara de tine. Nu poti ajunge un mare sportiv, nu poti ajunge un idol daca ai luat argintul o data sau de 100 de ori. O medalie de aur este mai valoroasa decat 1000 de argint. Aceasta-i miza suprema! A pierde la o sutime de secunda nu e neaparat chestie de noroc. In acea sutime fatala rezultatului tau final , cu siguranta, adversarul tau a gandit de cel putin 10 ori mai mult ca tine, si-a rememorat intr-o fractiune de secunda intreaga munca. Olimpiada este cea mai mare provocare sportiva. Ca in viata de zi cu zi, avem nevoie de sprijinul celor din jur. Un ajutor cat de mic, un sfat, un indemn primit in timpul ascensiunii noastre profesionale, pe orice plan, poate fi decisiv in atingerea unei culmi sau nu. Marii sportivi stiu ce inseamna asta, viata lor sportiva fiind strans legata de astfel de gesturi, de sprijinul si intelegerea familiei, prietenilor, antrenorilor, de incurajari, de aceea ei sunt sensibili asemeni unor artisti si vine cel putin un moment in viata fiecaruia cand simt sa dea acel ajutor, acele incurajari inapoi, si sunt sute de astfel de exemple petrecute chiar in competitii cu miza.
Consider Olimpiada competitia suprema pentru simplul fapt ca e unicul loc in care fair-playul si lupta isi dau mana si trec impreuna linia de sosire, extrem de vizibil. Mno gata ca m-a luat somnu :))
Cu siguranță nu m-a năpădit spiritul olimpic in momentul in care am intrat in aplicatie si am văzut potrivirea perfecta a capului tău in medalion, urmând perfect conturul acestuia, asa cum urmează un condom „scuzati-mi engleza”.:)
M-a atins totuși puțin când am intrat aici si am început sa citesc si mi-am adus aminte de mine când eram sportiv si mă visam la mondiale (pentru mine era echivalentul JO).
Studiind in școala istoria jocurilor olimpice moderne din 1896 pana in prezent si observând atâtea schimbari negative, atitudinea neutra a revenit gândindu-mă la asta, dar înaintând vertiginos ca intr-o cursa de bob in articolul tău parca emotia s-a întors si am stat sa mă gândesc ce spirit olimpic zace in mine. Am identificat ca activitatile mele zilnice, neolimpice de altfel, îmi dau totusi o atitudine olimpica, usor competitionala, ocazie cu care îmi reliefez si modestul fair play, crescut încet încet din egoismul meu. Si cu sigurara olimpicismul asta este in fiecare din noi, dar nu avem timp sa ne gândim la asta si sa îl mai si identificam. Bine, asta daca nu cumva intri aici sa citesti asta.
Spiritul olimpic pentru mine inseamna…multe. Dar cel mai important ce cred eu despre spiritul olimpic este sa lupti si sa castigi in cele mai dificile momente!
„Succesul este o călătorie, nu o destinaţie”
În copilărie şi adolescenţă am făcut atletism de performanţă (semifond) cu ceva rezultate bunicele la juniori.
Evident visul meu era să ajung la o competiţie de anvergură, mai sus de Balcaniadă, de ce nu chiar la Olimpiadă! (1984 sau 1988).
Din păcate un accident stupid urmat de o operaţie la genunchiul stâng m-a ţinut departe de pistă mai mult de doi ani.
Eram la vârsta viselor, nu-mi doream averi,doream doar să am cinstea de a-mi reprezenta ţara dând tot ce-i mai bun din mine.
Aşa a fost să fie!
Dar revenind, după mine, spirit olimpic înseamnă multă muncă, dăruire, dragoste neţărmuită pentru culorile ce le reprezinţi şi neapărat dorinţa de a-ţi depăşi limitele fie chiar cu o zecime de secundă, cu un centimetru…
Sportul te invata sa castigi sau sa pierzi in mod demn, in plus sportul te invata de toate in viata si te modeleaza din toate punctele de vedere. Doar in sport gasesti toate valorile autentice ale unui om si calitatile vietii lui. Sportul inseamna disciplina si morala desavarsita doar un sportiv se poate autodepasi. In mod cert ca sa castigi in primul rand trebuie sa participi si cum bine ai subliniat maestre Chinezu toti avem Jocurile Olimpice personale in care castigam prin simpla prezentare. Orice succes implica o participare, antrenament, sudoare, determinare, vointa si multa incredere in tine.
Pingback: #CaSăŞtiţi Avem 41 de sportivi la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing - Cristian China Birta