Later edit: UE recomandă folosirea medierii, care costă cu 60% decât judecata.

–––––––––

Later edit: Cică nu mai e obligatoriu să intri în mediere…

–––––––––

Later edit: Pentru că am considerat că vreau să pun umărul să audă cât mai multă lume despre mediere, am făcut o campanie prin Blogal Initiative. Vă recomand să citiţi ce au scris cei 37 de bloggeri care au participat la această campanie. Unele texte sunt cutremurătoare…

––––––––––

La sfârşitul anului trecut, mi-am dat seama că m-am intersectat în dese rânduri cu noţiunea de mediere. Ba am intrat în discuţii (legate de campanii pe bloguri prin Kooperativa.ro) cu anumite persoane care practică această meserie de mediator, ba am văzut anumite materiale în diverse publicaţii, ba chiar am aflat povestea unei cunoştinţe, care era foarte încântată că a reuşit să nu ajungă în instanţă după ce un mediator a rezolvat conflictul pe care îl avea cu un vecin (din păcate, povestea nu este prezentă mai jos, nu am avut acceptul omului să o fac publică).

Aşa că, interesat fiind de chestiunea medierii (despre care ştiam că e ceva cu rezolvarea unor conflicte, dar nu ştiam mai mult de atât), am decis că a sosit momentul să ştiu mai multe. Şi, dacă tot am intrat pe calea asta, am zis că ar fi bine să apară aici pe chinezu.eu un material, prin care să încercăm să centralizăm cât de mult putem informaţia esenţială despre mediere, despre ce este medierea, cum funcţionează şi pe cine ajută.

Spun „am încercat” pentru că am apelat cu mare încredere la Anca Hromadnik (ştiţi voi, cea desemnată colegă de blog), conştient fiind că are abilităţi jurnalistice mult mai bune decât ale mele (unul din motivele pentru care am ales-o drept colegă, de altfel), i-am propus să facem acest material împreună, iar ea a acceptat. După cum puteţi vedea mai jos în ceea ce noi considerăm că este un instrument util pentru cei care vor să înţeleagă mai multe despre mediere. Ţin să mulţumesc mediatorilor Iulia-Cristina Uţă, Delia Daniu şi Andrei-Nicolae Dascălu, care au acceptat să răspundă întrebărilor noastre şi fără a căror contribuţie de specialitate acest material nu ar fi fost posibil.

––––––

Câştigi timp, nu te mai plimbi prin instanţe şi cheltuieşti mai puţin decât ai cheltui în instanţă. Atenţie! Nimeni nu este obligat să apeleze la mediere, dar oricine poate afla avantajele acestei proceduri, participând, gratuit!, la şedinţa prealabilă de informare. Deși medierea există oficial în România din anul 2006, primii paşi în atragerea opiniei publice au fost timizi. În ţările din vestul Europei şi, mai ales, în SUA, medierea este văzută deja ca soluţia principală pentru soluţionarea conflictelor. Din 2013, a început să atragă atenţia, din ce în ce mai puternic, şi la noi.

Să-nţelegem că România este o piaţă bună în acest sens? „Românului îi place să se judece şi pentru cel mai mărunt lucru, dovadă stă numărul mare de dosare civile supuse judecării: având în vedere că în primul semestru din 2013 au fost înregistrate 2,2 milioane de dosare supuse judecăţii, dintre care aprox. 85% sunt civile, atunci da, consider că România este o piaţă pentru mediere, în măsura în care mediatorii vor reuşi dacă nu să schimbe, măcar să ajusteze mentalitatea <războinică> a românului“, argumentează Iulia-Cristina Uţă.

Mediatorul Andrei-Nicolae Dascălu (foto) mizează pe nevoia unei modificări a mentalităţii colective privind această procedură şi de o strategie pe termen lung privind mediatizarea ei. Dacă România e sau nu e o piaţă bună în acest sens nu e singura întrebare legată de această modalitate paşnică de a rezolva probleme de natură diferită. Ce spun persoane care au participat la mediere. Presată de timp, Alina, avocat, a apelat la mediere: „Atât timp cât instanţele nu respectă principiul celerităţii (n.r. repeziciune, rapiditate, viteză) în soluţionarea dosarelor cu care sunt investite, chiar şi în cazul procedurilor urgente, cum este ordonanţa preşedinţială, medierea este alternativa cea mai rapidă de a tranşa conflictul într-un timp foarte scurt“. Alina a reuşit să diminueze prejudiciul la care a fost expusă cu 50%.

Factorul timp a contat şi în cazul lui Vasile, administrator de societate comercială: „Am auzit de la un prieten că şi-a soluţionat una dintre multele probleme cu firma, cu o altă societate, într-un termen mult mai scurt. Vă spun, mă certam, de doi ani, cu o firmă căreia îi datoram nişte bani pe un spaţiu în care am avut birourile. Şi aveam şi conturile poprite. Acum sunt ok, mi-am dus angajamentul la final şi mi-am păstrat şi firma“.

Tot într-o speţă comercială se încadrează şi mărturia lui Cristian Bădulescu, medic veterinar, implicat într-un proces cu o firmă de leasing. „Am apelat într-o situaţie critică pentru noi, după ce am încercat o comunicare cu firma de leasing, în care am fost trataţi cu superioritate şi, aş putea spune, cu dispreţ. În primul rând, ni s-au deschis ochii, prin faptul că mediatorul ne-a ridicat o serie de întrebări la care nu ne-am gândit şi am aflat, astfel, tertipurile inserate în contractul de leasing. Ne-am dat seama că putem negocia orice punct din contract şi că putem spune NU clauzelor care erau abuzive. Au schimbat imediat atitudinea şi chiar dacă au refuzat participarea şi soluţionarea cazului prin procedura de mediere, faptul că au purtat discuţii cu Mediatorul de leasing i-a făcut să <> la masa negocierii, astfel încât am reuşit să renegociem contractul.“ Alina, Vasile şi Cristian Bădulescu fac parte, toţi, din portofoliul de clienţi ai Deliei Daniu, mediator de leasing.

Notă: poprirea este, în termeni juridici, procedura prin care un creditor urmăreşte (pe bază de hotărâre judecătorească) sumele datorate datornicului spu de către o a treia persoană; reţinere din salariul cuiva, sechestru.

Există, însă, şi cazuri în care medierea nu funcţionează. Care este motivul? „Se poate, însă, ca medierea să nu funcționeze atunci când conflictul este foarte avansat și între părți nu mai există niciun fel de comunicare sau în situația în care părțile nu reușesc să găsească o soluție unanim acceptată pentru problema lor“, spune Dascălu Andrei-Nicolae. Sau atunci când una dintre părţi refuză participarea la această procedură: „Un caz care mi s-a părut extrem de simpatic este cel al unui administrator de IMM care a refuzat categoric să vină la mediere, deşi chiar şi avocatul ar fi preferat această modalitate de soluţionare“, completează Delia Daniu.

În acest context, mediatorul trebuie să afle cauza. Poate fi vorba de un blocaj declanşat de faptul că partea respectivă nu a depăşit complet aspectul emoţional al conflictului, de pierderea încrederii în mediator sau de starea conflictuală accentuată şi certitudinea că singura soluţie a rezolvării problemei rămâne instanţa de judecată. Medierea nu poate funcţiona, la fel, şi în situaţia în care anumiţi avocaţi văd doar latura juridică a soluţiei, nu şi cea de business, „pentru că invitaţia ajunge, de obicei, la departamentul juridic“, motivează Delia Daniu (foto).

Suntem stăpânii propriilor decizii. Dar cum ajungem aici?

Printr-o comparaţie domestică, familiară şi pe înţelesul tuturor, s-ar putea spune că medierea e ca atunci când apelezi la terapia de cuplu. Doi oameni nu se mai înţeleg, ajung într-un punct limită al relaţie, dar vor, totuşi, să-şi salveze căsnicia. Şi-atunci, contactează un psiholog. Există, însă, în această ecuaţie sentimentală, aşa cum poate aţi intuit, o condiţie esenţială: ambii parteneri trebuie să fie de acord să consulte un specialist.

Revenind la mediere, în termeni legali (Legea nr. 192/16 mai 2006), ea se traduce prin „modalitatea de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor“. Important! Ca şi în cazul terapiei de cuplu, nu psihologul este cel care aduce lucrurile pe calea cea bună, ci partenerii.

Iulia-Cristina Uţă (foto) explică: „Nu mediatorul rezolvă conflictul, ci părţile, nu mediatorul găseşte soluţia, ci părţile. Mediatorului îi este interzis să dea consultaţii juridice părţilor. Medierea este o activitate de interes public. Deşi cadrul legal nu este perfect, iar ultimele reglementări au adus confuzie în ceea ce priveşte medierea şi rolul mediatorului, dincolo de toate aceste detalii, oamenii trebuie să înţeleagă spiritul medierii: acela de a pune părţile nu pe poziţie de competiţie, ci pe poziţie de colaborare“.

În ambele situaţii, este vorba de (re)câştigarea încrederii unul în celălalt. În condiţiile în care se va întâmpla acest lucru, partenerii/ părţile se vor gândi de două ori înainte de a merge direct în instanţă. „Cel mai mare atu pe care trebuie oamenii să îl înţeleagă este că ei înşişi pot decide asupra soluţiilor agreate, şi nu un judecător“, confirmă şi Delia Daniu.

Cine te informează, care sunt costurile şi tipurile de conflict supuse medierii

1. Conform legii Legii nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, informarea asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar. Informaţiile despre mediatori sunt publice şi uşor de accesat. Chiar dacă legea medierii a apărut în 2006, ea a luat amploare în 2013, odată cu obligativitatea de informare cu privire la avantajele acestei proceduri. Astfel, lista completă a mediatorilor autorizaţi din România se găseşte pe site-ul Consiliului de Mediere (www.cmediere.ro) sau în listele afişate în anumite instanţe judecătoreşti. În afară de internet (site-uri şi bloguri tematice), alte soluţii de „acces“ ar mai fi prin intermediul avocaţilor sau prin recomandări din partea celor care au apelat la mediere.

2. Şedinţa obligatorie de informare cu privire la avantajele medierii (din 1 august 2013) şi şedinţa de mediere, deşi ambele fac parte din procesul de mediere, sunt două lucruri distincte. Prima face parte din măsurile luate de legiuitor în vederea degrevării instanţelor, este gratuită şi obligatorie în materiile prevăzute de art 13, Legea 115/2012. Dacă în urma informării, chiar având dosar pe rol, părtile doresc să soluţioneze conflictul prin mediere, atunci acestea încheie un contract de mediere cu biroul de mediator şi, din acest moment plătesc în cote egale (sau după cum hotărăsc) activitatea mediatorului sub forma unui onorariu, onorarii care pot varia între 400-800 lei/şedinţă.

3. Câteva exemple: neînţelegerile dintre soţi (divorţ, stabilirea exercitării autorităţii părinteşti, partaj, contribuţia la întreţinerea copiilor etc.), partaj succesoral (moştenire), conflicte care se referă la relaţiile de vecinătate (posesie, grăniţuire, strămutare de hotare şi orice alt conflict cu acest subiect), protecţia consumatorilor (cetăţeanul a primit un produs defectuos, nu s-au respectat clauze contractuale sau garanţii, existenţa unor clauze abuzive etc.), împrumuturi neachitate (credite, leasing-uri), litigiile de muncă, litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei (cu câteva excepţii) etc.

Nu toate conflictele pot fi supuse medierii (de exemplu, atunci când cetăţeanul a primit o amendă din partea statului, pentru că nu se poate negocia amenda), dar în principiu este vorba de orice cauză privind drepturi asupra cărora părţile pot dispune. De asemenea, tot conform legii, drepturile strict personale nu pot face, nici ele, obiectul medierii. Prin drepturi personale, se înţeleg drepturile privitoare la statutul persoanei, fără conţinut economic (stabilirea de paternitate, litigiile legate de religie, cultură, numele persoanei, dreptul la viaţă, sănătate şi integritate corporală, drepturile referitoare la onoare, reputaţie, dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator etc.). De pildă, doi părinți care aleg să divorțeze prin procedura de mediere nu pot dispune prin acord ca fiul lor minor să nu fie școlarizat în nicio instituție – prin urmare, să i se interzică practic dreptul la educația generală obligatorie.

Portretul mediatorului

1. Poate deveni oricine mediator?

Aceeaşi lege, citată mai sus, spune că poate deveni mediator orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu şi care are studii superioare. Chiar şi un absolvent de Litere? Da! Şi nu numai. În acest moment, legea permite autorizarea mediatorului indiferent de profilul studiilor superioare: limbi străine, psihologie, istorie, maşini, calculatoare etc. Cunoștințele mediatorului în domeniile conexe medierii se vor resimți, cu siguranță, pe parcursul întregului proces. Studiile juridice nu sunt cerute în profesia de mediator, abilităţile de comunicare, da. După modul în care este abordat conflictul, medierea poate fi facilitativă, evaluativă, tranformativă şi narativă. Medierea practicată în Romania este cea facilitativă, adică mediatorul se concentrează asupra facilitării comunicării dintre părţi, prin tehnici specific, ajutându-le să comunice eficient pe subiectul conflictului şi să găsească împreună modalitatea de rezolvare. Medierea evaluativă este practicată de mediatorii cu experienţă extinsă în domeniul juridic (judecători, de exemplu) şi constă în poziţionarea mediatorului în calitate de expert. Astfel, el prezintă variantele care pot fi obţinute în instanţă, iar părţile negociază soluţii între aceste variante.

2. Medierea se poate realiza de unul sau mai mulţi mediatori.

În cazul în care avem de-a face cu doi sau mai mulţi mediatori, procedura în sine se numeşte co-mediere. Co-medierea poate avea loc, 1. la alegerea mediatorului solicitat iniţial de parte/părţi, cu acordul acestora şi 2., la solicitarea uneia dintre părţile (sau a părţilor) implicate în procedură. Pentru a se evita situaţiile de haos şi, mai ales, pentru ca procedura să fie cât mai eficientă şi productivă, în cazul în care mediatorii nu se cunosc sau nu au mai avut împreună astfel de proceduri, este recomandat ca aceştia să se întâlnească separat, să discute în detaliu şi să îşi stabilească strategia pe care o vor aborda. Acest aspect poate necesita mai mult timp. Co-medierea mai este recomandată şi în cazul in care o parte aparţine unui anumit grup etnic, iar atunci se selectează un mediator care să aparţină aceluiaşi grup etnic sau comunitate, pentru că, astfel, câştigă încrederea părţii respective.

3. Poate mediatorul refuza preluarea unui caz? Aşa cum părţile pot refuza apelarea la această procedură, şi în cazul mediatorilor se poate petrece acest lucru. Refuzul intervine atunci când una din părţi este o persoană apropiată, fiind afectate, astfel, principiile neutralităţii şi ale imparţialităţii. Sau atunci când în e vorba de un caz mai dificil pentru care nu se simte suficient de pregătit. „Eu, de exemplu, nu mai doresc sa preiau cazuri de divorţ în care sunt implicaţi şi minori. Am avut un singur caz şi am rămas uimită să văd că, pentru părinţi, minorii devin practic <arme de negociere>în partajul bunurilor comune. După această experienţă, am decis să mă ţin departe de acest domeniu“, argumentează Delia Daniu. Oricare ar fi motivaţia, de încălcare a unui principiu sau de natură emoţională, este recomandat ca mediatorul să le comunice părţilor de ce nu poate „juca“ acest rol şi să le recomande căutarea unui altuia. Încrederea este un element-cheie, practic, este punctul de plecare prin care îţi atragi clientul.

4. Dacă vreau să divorţez, găsesc un mediator specializat în acest domeniu?

Mediatorul poate fi specializat în mai multe domenii, însă acesta are, în același timp, și posibilitatea de a se orienta spre o anumită nișă, în funcție de aptitudinile, experiența și background-ul său profesional. În această situație, va fi mult mai pregătit într-un anumit domeniu și, deci, și mai eficient în procedurile desfășurate. În acest moment, prea puţini mediatori sunt specializaţi pe un anumit domeniu (există doar mediatori bancari), ei trebuie să fie capabili să medieze atât divorţuri, cât şi conflicte între societăţi comerciale, pentru că vorbim despre oameni, nu despre „speţe“. În viitor, există posibilitatea ca unii mediatori să fie cunoscuţi pentru experienţa în medieri care se referă la divorţuri, alţii în medieri care se referă la succesiuni, conflicte din domeniul bancar, al asigurărilor, sau medieri de malpraxis. Dar, în ceea ce priveşte strict specializarea ca mediator, aceasta nu se încheie odată cu absolvirea cursului. În fiecare an trebuie urmate cursuri de formare continuă.

5. Avocatul poate fi şi mediator?

Nu, în următorul context: un avocat care ia dosarul unui client nu poate exercita şi profesia de mediator pentru cele două părţi. Dacă medierea nu s-a încheiat cu un acord de mediere, atunci mediatorul care este şi avocat nu poate reprezenta în instanţă pe una din părţile care au participat la mediere. Profesionistul respectiv trebuie să aleagă în ce calitate preia conflictul: ori mediator până la capăt, ori avocat până la capăt (art 36, legea 192/2006). Există o serie de profesii care sunt incompatibile cu cea de mediator, conform propriilor legi de organizare. De pildă, judecătorii și procurorii în funcție sunt incompatibili cu orice alte funcţii publice sau private, incluzând astfel și medierea.

Pentru o mai bună înţelegere a diferenţelor dintre un avocat şi un mediator, Iulia-Cristina Uţă explică: „Prin definiţie, mediatorul este specialist în comunicare, avocatul în ştiinţe juridice. Avocatul reprezintă interesele clientului care l-a angajat, mediatorul este angajat de ambele părţi şi depune toate eforturile pentru ca interesele ambelor părţi să fie satisfăcute prin acordul de mediere. Avocatul este părtinitor, mediatorul este imparţial. Avocatul este un luptător pentru client de multe ori în detrimentul celeilalte părţi. Mediatorul este un pacificator, urmărind soluţia win-win, prin care ambele părţi trebuie să câştige în urma medierii“.