Înainte de a raporta ce şi cum, hai mai bine să vă dau lista cu personalităţile de mai jos. Ca să înţelegeţi în ce companie distinsă (băi fraţilor, oamenii ăştia au adunat un vagon de medalii pentru România!) m-am aflat.
Gabriela Szabo (atletism), Cosmin Matei (fotbal), Otilia Bădescu (tenis de masă), Mihai Covaliu (scrimă), Irina Deleanu (gimnastică ritmică), Monica Roșu (gimnastică), Camelia Potec (înot), Gabriel Solomon (atletism), Virgil Stănescu (baschet), Virgil Căruțașu (baschet), Flori Preda (handbal), Adela Răducă și Maria Picioroagă (volei), Carmen Brumă, Dana Rogoz.
Ce legătură am eu cu toţi cei de mai sus? Hai să vă răspund în două registre, unul pozitiv (cum mă ştiţi, faza cu jumătatea plină a paharului) şi unul negativ (nu prea îmi stă în fire, dar când mă loveşte negura existenţială…).
Partea plină a paharului. Toţi cei de mai sus ne-am întâlnit ca să discutăm despre sportul şcolar, în cadrul unui eveniment prilejuit de excelenta ispravă numită Cupa 1 (chapeau Primăria Sectorului 1 pentru asta!), asupra căreia vor reveni, căci tare îmi place. Ne-am întâlnit pentru că toţi cei de mai sus vrem să facem ceva în această privinţă. Pentru că România ocupă dezgustătorul loc 3 în Europa la obezitate infantilă. Pentru că trebuie făcut ceva! Câteva chestiuni care s-au discutat acolo aveţi mai jos. Eu vreau să vă spun doar despre spiritul în care au avut loc discuţiile. Şi care a presupus, aşa cum am văzut eu lucrurile, fix trei chestiuni: deschidere, dorinţa de a face ceva, implicare cu mai mult decât vorbe.
Partea goală a paharului. Este uşor de bănuit: problemele cu care se confruntă partea de sport şcolar. Şi care sunt imense, la nivel organic. Tocmai de aceea isprăvi de genul Cupa 1 sunt nu doar de aplaudat, ci de lăudat pe unde putem. Poate se mai inspiră şi alţii. Şi, poate, peste ani şi ani, unii copii vor putea să povestească despre vremea când sportul a redevenit aproape o religie…
Personal, am simţit o mare emoţie când am văzut că, atunci când – bine, mă ştiţi pe mine, ca de la peluză – am întrebat „bre, care vreţi să mai apucaţi în viaţa asta să vedeţi din nou Daciada în acţiune?„, cam toţi au oftat şi au dat din cap a aprobare. Căci, dincolo de numele care aduce a perioada comunismului, Daciada era o formidabilă arenă naţională, în cadrul căreia sute de mii de copii făceau sport la modul intens, cu urmări teribile (în bine, desigur) pentru sănătatea lor mentală şi fizică şi, pe termen lung, pentru sănătatea naţiunii.
Hai să o numim altfel, dar să o facem să existe din nou! Doar pentru că a fost ceva care s-a întâmplat în regimul comunist nu înseamnă că trebuie aruncată la coşul de gunoi al istoriei! Hai să îi zicem altfel şi să vedem din nou sutele de mii de copii din România că au şansa să mai facă sport, să fie sănătoşi! O să revin asupra acestui subiect, promit, căci mă arde, mă doare şi mă seacă!
Hai să vă dau, pe scurt, câteva idei despre care am discutat la respectiva masă rotundă. În mare, cam gânditor am fost… Cam cum mă vedeţi în poza asta…
Fotbalistul Cosmin Matei consideră că susținerea și promovarea campionilor pot stimula interesul celor mici față de activitatea sportivă, însă concluzia generală atribuie rolul de inițiatori ai unei vieți sănătoase părinților și profesorilor, care trebuie să înceapă să conștientizeze rolul important al ceea ce numește Otilia Bădescu “trio părinte, profesor, copil”.
Gabriel Solomon a remarcat concurența pe care jocurile video și internetul o fac sportului, iar Gabi Szabo ne-a prezentat metoda principală prin care sportul va putea face față acestei rivalități: “reinventarea orelor de sport”. Potrivit lui Cristian China-Birta, avantajul sportului în această competiție este reprezentat de natura activității fizice: “ce se întâmplă acum e mainstream, să cazi și să te julești e cool și asta trebuie să le arătăm”.
Campionii români au dezbătut sportul din punct de vedere al imaginii pe care o au antrenamentul și jocul în ochii celor mici, iar asocierea celor două viziuni a fost considerată a fi următorul pas: un cadru instituțional care să pună în balanță studiul și mișcarea, într-un context competițional bazat pe recunoașterea valorilor. “Studentul sportiv”, așa cum îl numește Virgil Stănescu, trebuie să găsească în activitatea sportivă, în opinia Gabrielei Szabo, “o serie de avantaje, precum și o rampă de lansare”.
În viziunea lui Carmen Brumă, sportul ar trebui să facă parte din “igiena vieții”, iar Gabi Szabo o completează: factorii cei mai importanți în educarea unei conștiințe sportive sunt familia și profesorii, care “pe principiul – omul sfințește locul – ar trebui să fie adevărați mentori, pentru a le arăta celor mici frumusețea sportului”.
Printre punctele de vedere discutate în cadrul worshop-ului s-au numărat și extinderea programei școlare, aspecte legate de competitivitatea excesivă a părinților și profesorilor, precum și optimizarea raportului între studiu și sport.
12 thoughts on “Ce legătură am eu cu Gabi Szabo, Otilia Bădescu sau Dana Rogoz”
Poate ii inviti pe toti sa sustina "Pauza de educatie fizica", care reuneset deja peste 200 scoli din toata tara!
Stii ca imi place ce faceti voi acolo! Dar aici vorbim despre un eveniment concertat, ca sa zic asa, unde este mai usor de gestionat chestiunea :)
Concertata, adica controlata, dirijata si sustinuta? Nu ca ar fi o chestie rea, ci din contra. M-as bucura sa se „strice” ceva banuti si pe domeniul asta. Chiar daca unele interese or fi si de natura politica. Cu atat mai bine, va fi interesul mai mare. Doar sa vedem si ceva chestii concrete, nu doar evenimente de imagine. Asa, ca in „Pauza..”, unde deja cateva mii de copii fac miscare pret de cateva minute, la fiecare sfarsit de luna. Actiune, prietene, actiunee!
Presupun ca nu vorbesti despre Cupa 1 ca despre un eveniment doar de imagine. Pentru ca cei 2000 de copii prezenti la competitii nu au venit acolo ca sa isi faca poze sa le puna pe facebook, au facut miscare la greu. Cat despre fostii sportivi prezenti la masa rotunda, mai are rost sa iti spun cu ce ajuta ei cauza asta cu sportul scolar?
Prietene, stii bine ca fata de astfel de evenimete am toata admiratia si respectul fata de cei implicati. S-avem pardon. Ma refer la acele intalniri stereotipe in care se discuta cu mare „nesat” despre necesitatea sustinerii sportului scolar, organizate uneori pe bugete serioase, care se sfarsesc cu „concluzii” ce duc foarte rar la actiuni concrete, prin care copiii sa fie scosi la miscare, angrenati in actiuni sportive. Hai, ca stii bine la ce ma refer.
E buna asta cu “ce se întâmplă acum e mainstream, să cazi și să te julești e cool și asta trebuie să le arătăm” :) Miscare si singe – asta trebuie sa se vada in selfies, nu imagine statica, din ratiuni foarte practice de estetica a imaginii.
Asa ar si putea decola, *ne-invaziv*, campania online de sustinere – explorind reintegrarea online-ului in offline…
Asta cu julitul genunchilor este de speriat… Aud parinti care ma lasa cu gura cascata spunandu-mi despre pericolele sportului, cum ca „tie iti convine sa vina copilul tau cu julituri si cu vanatai?”. Cand le spun ca face parte din joc, se uita superiori la mine si, unii, imi spune ca nu stiu eu sa imi protejez odraslele. Jisas…
Incet, incet, se pune „in miscare” :) … asta este bine.
Ideea este ca eu nu am auzit de „Daciada” si nici nu aveam cine stie ce modele cand am inceput sa fac „miscare”. Cred ca era alta mentalitate in societate. Acum sunt prea multi mofturosi, prea multe fitze si figuri. Trebuie „umblat” mai intai de toate la educatia „extra-sportiva”. Cum sa vii cu ideea de „depaseste pe tine insuti” cand este plina societatea de „exprimate liber si fi tu insusi” ?? … cati dintre cei de astazi mai au „rautatea” de a vasli cu pagaia rupta ? Fiindca, in sport, pentru a fi bun, trebuie sa fii „rau”, trebuie sa strangi din dinti in fiecare secunda.
Altfel, se face ceva miscare … cu rolele, cu bicicleta, cu mingea in curtea scolii, ceva lupta de strada, ceva fitness, ceva tenis … adica nu suntem chiar o natiune de obezi :).
Statisticile spun altceva, sa stii, legat de obezitate… De aceea trebuie sa facem ceva cu sportul scolar. Caci in ceea ce ne priveste pe noi, astia mai trecuti, care avem o rutina cretina in sange si in ontologic, este mai greu de facut ceva. Tot in tineri sta speranta natiunii! (daca imi permiti sa imprumut un ton pasoptist :D)
Adevarat, statisticile arata ca peste 50% au tendinta de obezitate. Dar asta s-ar rezolva destul de usor daca mai multe mame (hai, si tati …) ar renunta sa le dea copiilor bani si sa-i incurajeze sa manance la McDonalds.
Altfel, mai marii zilei isi tot „incordeaza muschii” (ca tot vorbim de sport) cum ca orele de educatie fizica sa se regasesca in intreg invatamantul din Romania si, de la gradinita, la universitate tot romanul sa fie sportiv … ei sunt campioni ! la vorbe. Invetitiile, cate vor fi, se vor duce, ca si pana acum, la mafioti si vom avea bazine de inot fara apa si terenuri de tenis in panta. Cum spuneam, tre’ „lucrat” mai intai de toate la altceva decat la sport in sine. Specialisti exista cu siguranta, oameni entuziasti exista, mai trebuie si altceva : sa se fure mai putin si sa se spuna clar ca sportul este 10% talent si 90% transpiratie :).
Si sa se mai spuna ca „sport” inseamna si altceva, nu numai „fotbal” :)).
Bruma si Rogoz e campioane cu medalie multe.
Ce legatura ai tu cu Szabo, Badescu sau Rogoz? Niciuna. Dar e doar o opinie personala, fiert de invidie fiind.
Cit despre legatura dintre obezitate si sport… Radu Valahul ce parere are? Da, stiu, el e corpolent, nu obez.
Obezitatea se combate prin alimentatie corecta. Dar medicii si nutritionistii nu sint tineri, sexy si staruri de telenovele. Basca, au prostul obicei sa interzica hamburgerii, bauturile acidulate, dulciurile si chipsurile.
Apropo de chipsuri. Stii pe cineva care avea o campanie de promovare la (o marca de) chipsuri mai prin vara? Avea Holograf un cintec mereu de actualitate.
http://www.youtube.com/watch?v=vzUtmHPVffc
Merci pentru dedicatie. Pentru ca in rest consider comentariul tau egal cu zero. Si il las doar ca sa vada lumea ca mai sunt si oameni ca tine pe lumea asta.