Fraţilor, am fost înfrânt! Scriu şi eu despre Black Friday…

Aş face două cuvenite precizări.

1. Când spun „am fost înfrânt” nu înseamnă că am ceva cu cei care au scris, scriu sau vor scrie despre Black Friday, adică să mă uit superior la ei pe sistemul „scriu pentru trafic, ca să se bage în seamă, alea alea„. Căci, fireşte, vinerea închisă la culoare este un subiect de mare interes, aşa că ar fi culmea ca lumea să nu scrie.

2. Eu personalmente nu aş fi scris despre asta în alt context decât cel prezentat mai jos pentru că – mai simplu de atât nu pot să vă spun – nu mă interesează. În sensul că nu aştept promoţiile astea, nu îmi bugetez bănişori pentru ele, nu particip la frenezie. Pentru că aşa sunt eu, mai comod, ca să o zic blând :D Aşa că, evidamont, nu aş fi avut ce să scriu, fireşte.

No bun, acum să trecem la chestiunea pentru care, de fapt, scriu aceste rânduri. Căci vorbim despre studiul de mai jos. Realizat de 1424.ro (vedeţi mai jos care e ideea cu siteul ăsta, foarte interesant). Din care aflăm nişte foarte interesante informaţii despre gradul de interes al nativilor digitali pentru participarea la Black Friday/Vinerea Neagra din 2013.

Recomand să citiţi cu atenţie concluziile studiului. Să nu vă rezumaţi doar la chestiunile evidente, care vă sar în ochi (par egzamplă tulburătorul procentaj de 11% dintre tineri care habar nu au de chestiunea în cauză). Pentru că e păcat să avem astfel de studii şi să nu le citim cu atenţie, să nu ne rupem măcar 15 minute să stăm să cugetăm un pic. Nu de alta, dar dacă lucrăm în câmpul muncii 2.0 bine ar fi să facem să fie bine să nu fie rău şi prin atenţia pe care o acordăm unor astfel de studii #numazic

Intentia de cumparare in randul nativilor digitali de Black friday / Vinerea Neagra 2013

In ceea ce priveste participarea la evenimentul Black Friday din acest an, cei mai multi dintre tineri, reprezentand 46% din respondeti prezinta o atitudine indecisa, nu stiu daca vor cumpara ceva, dar vor vizita siteurile pentru a evalua ofertele. 24% dintre respondeti declara ca nu intentioneaza sa cumpere de Vinerea Neagra din acest an, 19% declara ca o vor face, iar 11% nu stiu ce reprezinta conceptul Black Friday / Vinerea Neagra.

intentie_cumparare

Cele mai dorite produse de cumparat de Black Friday / Vinerea Neagra 2013

Top 3 al celor mai de interes itemuri de cumparat de Black Friday 2013 in randul Digital Natives: computere, laptopuri si accesorii computer (25%), gaming si console (24%), telefoane (18%), moda si accesorii fashion (5%), tablete, notebookuri (4%), aparatura audio (playere si playere portabile) (3%), electronice diverse (3%), aparatura foto / video digitala (3%).

1 din 4 nativi digitali care intentioneaza sa cumpere de Black Friday 2013 si declara ca au deja o lista cu lucruri de cumparat sunt interesati de computere si accesorii pentru computer.

principalele_produse

Care sunt principalele surse de unde vor cumpara tinerii de Black Friday / Vinerea Neagra 2013

Cei mai multi dintre nativii digitali care intentioneaza sa cumpere de Black Friday 2013 doresc sa utilizeze mediul online pentru acest eveniment (47% – magazine online). 37%  din magazine specializate (offline) si 12% din supermarket/hypermarket.

surse_cumparare

Care este bugetul alocat de catre tineri pentru cumparaturile de Black Friday / Vinerea Neagra 2013

Tinerii care si-au alocat deja un buget pentru Black Friday 2013 intentioneaza sa cheltuiasca in general intre 501 si 1000 lei pentru aceste cumparaturi. In ceea ce priveste bugetul alocat pentru cumparaturile de Black Friday 2013, 35% dintre tinerii interesati sa cumpere declara ca au pregatit peste 1000 lei, 30% – intre 101 si 500 lei, 18% – intre 501 si 1000 lei, 17%  – maxim 100 lei.

buget_alocat

Care sunt motivele principale pentru care tinerii nu doresc sa participe la Black Friday / Vinerea Neagra 2013

Dintre tinerii care stiu sigur ca nu vor cumpara nimic de Black Friday 2013, 45% declara ca au tot ce le trebuie si nu au nevoie de nimic in plus. 24% declara ca nu au bani pentru acest eveniment, 13% sunt de parere ca de Black Friday nu gasesc brandurile care ii intereseaza, 8% spun ca nu se ocupa personal de cumparaturi, altcineva face cumparaturile in familie, 6% cred ca reducerile de Black Friday nu sunt considerabile, 4% cred ca de Black Friday, produsele oferite sunt lichidari se stocuri, nu sunt game actuale ale brandurilor.

motive_noncumparare

Insight-uri 1424.ro: 

In cele ce urmeaza sunt prezentate asocieri dintre variabile, cu mentiunea ca variabila buget este foarte detaliata, cuprinzand 6 segmente.

Din date se observa ca:

– tinerii care pentru Black Friday 2013 au buget alocat de maxim 100 lei sunt mai interesati sa cumpere telefoane, imbracaminte, incaltaminte, ceasuri si bijuterii, dar si jucarii decat ceilalti tineri.

– tinerii care pentru Black Friday 2013 au alocat intre 101 si 300 lei sunt mai interesati sa cumpere aparatura audio (playere, iPoduri), muzica si filme decat ceilalti tineri.

– tinerii care pentru Black Friday 2013 au alocat intre 301 si 500 lei sunt mai interesati sa cumpere telefoane si computere decat ceilalti tineri.

– tinerii care pentru Black Friday 2013 au alocat intre 501 si 1000 lei sunt mai interesati sa cumpere gaming si console decat ceilalti tineri.

– tinerii care pentru Black Friday 2013 au buget alocat de peste 1000 lei sunt mai interesati sa cumpere computere, laptopuri, accesorii pentru cumputer decat ceilalti tineri.

– in randul tinerilor care declara ca nu au un buget precis, dar se vor decide in functie de ofertele magazinelor se observa un interes de cumparare pentru aparatura foto/video digitala mai mare decat in randul celorlalti nativi digitali.

– tinerii care intentioneaza sa cumpere gaming si console de Black Friday 2013 prefera sa cumpere offline, de la magazinele specializate mai mult decat ceilalti tineri.

– tinerii care doresc sa cumpere electrocasnice de Black Friday 2013 prefera sa cumpere mai mult de la supermarket/ hypermarket decat ceilalti tineri.

– tinerii care doresc sa cumpere jucarii de Black Friday 2013 tind sa cumpere mai mult de la  supermarket/hypermarket decat ceilalti tineri. – exista un interes de cumparare de Black Friday 2013 pentru gaming si console mai mare in randul barbatilor decat in randul femeilor.

– exista un interes de cumparare de Black Friday 2013 pentru articole de moda (imbracaminte, incaltaminte si accesorii fashion) si pentru carti mai mare in randul femeilor decat in randul barbatilor.

– exista un interes de cumparare de Black Friday 2013 de la magazinele online mai mare in randul barbatilor decat in randul femeilor. Adica, barbatii intentioneaza sa cumpere de Back Friday 2013 de la magazinele online mai mult decat o fac femeile.

Despre 1424.ro 

Www.1424.ro este cel mai nou instrument de masurare online a atitudinilor, opiniilor si obiceiurilor Digital Natives (tineri avand varsta cuprinsa intre 14 si 24 de ani, activi in mediul online). Metodologia 1424.ro este bazata pe sondaje online folosind ca bazin de esantionare cel mai consistent panel de tineri 14-24 ani din onlineul romanesc, cu peste 27.000 de utilizatori activi in fiecare luna. Principala sursa de recrutare a tinerilor din panelul 1424.ro o reprezinta siteul www.TPU.ro (2.318.601 vizitatori unici, 5.758.059 vizite si 12.677.590 de afisari in luna octombrie 2013), site prezent in TOP 15 siteuri din onlineul romanesc si siteul Nr 1 ca afinitate pe segmentul de varsta 14-24 ani din cele mai traficate 20 de siteuri din Romania.

Core-ul metodologiei 1424.ro consta in prezentarea insight-urilor din perspectiva asocierilor/corelatiilor dintre variabile. In prezent in www.1424.ro exista 152.322 de insight-uri.

Selectarea participantilor la fiecare dintre sondajele 1424.ro este aleatorie, simpla. Redresarea esantioanelor se realizeaza folosind ponderarea post-stratificata (in celula), in conformitate cu statisticile oficiale Sati.ro. Poderarea post-stratificata se realizeaza functie de variabilele varsta si gen biologic.

Despre Metodologia sondajului Black Friday 2013

Studiul prezinta opiniile a 778 de tineri cu varsta cuprinsa intre 14 si 24 de ani, ce au facut parte dintr-un esantion cuprinzand 1027 de tineri extrasi aleatoriu, simplu din panelul 1424.ro, cel mai extins panel online din Romania dedicat cercetarii generatiei digitale. Datele sunt ponderate post stratificat, in functie de statisticile oficiale Sati.ro, in functie de variabilele varsta si gen biologic. Aceasta cercetare s-a desfasurat in mediul online si se supune limitarilor tuturor cercetarilor desfasurate astfel, generalizarile fiind valabile la panelul respectiv.

Infograficul si analiza pot fi utilizate sub licenta CreativeCommons Attribution.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

8 thoughts on “Fraţilor, am fost înfrânt! Scriu şi eu despre Black Friday…”

  1. Buna idee asta a lui 1424.ro, de urmarit :)
    Inclusiv, pe tema, daca fac follow-up pe Black Week – caci inca ne paste Black Friday la mama lui…

    Dincolo de asta, eu o sa tot sustin sintagma ‘bastinas digital’ in loc de ‘nativ digital’ pe care o folosesc ei (am rulat-o intr-un proiect european mai mare inca din perioada 2008-2010) – pentru ca, lasind englezismul deoparte, miza sintagmei initiale era pe o dimensiune spatiala (nu temporala) a ‘nativului’ cu pricina :)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.