Am văzut la Cristi faza cu chioşcarii care nu îţi dau bon fiscal atunci când îţi cumperi – să zicem – un pachet de biscuiţi şi am ştiu că o să scriu rândurile astea. Nu am avut vreme până acum să o fac, dar ia uitaţi acum cum ies din tastatura-mi. De ce vreau să scriu aceste rânduri? Pentru că aveam ideea asta în draft de hăhă multe luni. Ba chiar mi-am propus să fac o documentare ca lumea, să întreb nişte supermarketuri şi nişte chioşcuri de astea de cartier care este faza #cumcomentează. Dar cum ştiu că o asemenea întreprindere este din ciclul „am vrea şi noi, dar nu se poate”, iată că mă achit acum de sarcină #cumarveni.
Aş aborda chestiunea chioşcarilor – hai să le zicem aşa generic – din perspectiva unui specific naţional, aş putea spune aproape o comoară naţională, dacă nu m-ar enerva atât de tare. Mă refer, desigur, la faza cu „descurcăreala”. Căci, nu-i aşa, suntem artişti ai descurcărelii, suntem virtuozi ai învârtelilor, suntem magicieni ai complicării lucrurilor simple doar de dragul de a raporta că ne-am descurcat cumva doar ca să descurcăm ceva ce tot noi am încurcat înainte.
Chioşcarii sunt printre cei mai buni la descurcăreala asta. Nu o zic cu răutate. Ci ca o constatare. Căci ei reuşesc un întreg balet cenuşiu între factura pe 9 pachete de biscuiţi şi gestionarea celor 29 de pachete cumpărate la negru. Pentru că ei sunt mari cititori de oameni, un fel de POS ontologice, care se uită la om şi simt dacă să scoată bon fiscal sau nu, dacă riscă sau nu făcând asta. Pentru că pentru ei a face o învârteala, a mişcula ceva maşinaţiuni este în fişa postului.
Una din caracteristicele lor (care mă fascinează, oarecumva, recunosc) este faptul că sunt foarte materiali, ca să zic aşa, sunt un fel de Tomi necredincioşi ai comerţului. Căci în cazul lor funcţionează regula lui „ce-i în mână nu-i minciună” şi în funcţie de asta îşi fac – să mă pardonaţi că zic de astea – cash flowul. Aşa, mai tehnic spus, costurile de oportunitate sau costurile ascunse nu înseamnă nimic pentru ei, ce contează cu adevărat este doar marfa pe care o vând şi banii pe care îi încasează cash vânzând această marfă. Atât. Restul sunt poveşti de fiţoşi.
Desigur, piesa de rezistenţă în descurcăreala chioşcarilor este vânzarea la negru. Din care îşi rotunjesc masiv câştigurile (care nu sunt nuş ce, dacă este să o spunem pe aia dreaptă). Întrebarea „bon vă trebuie?” este instant declanşatoare de răspuns de pe buzele-mi „banii mei vă trebuie?„.
Aţi putea spune că ţin cu statul (ştiţi voi, chestia aia care ne ia impozitele şi apoi cheltuie banii prosteşte) de cer bon şi le strâmb astfel descurcăreala chioşcarilor. Doar că aţi greşi, pentru că nu de asta fac, ci pentru că aşa este legea. Şi pentru că, indiferent cât de Jean Valjean ne dăm, atunci când există o lege a statului şi tu nu o respecţi, nu poţi avea pretenţia ca statul să te respecte. Dacă legea ţi se pare o prostie, o idioţenie, o cretinătate (şi cele mai multe legi sunt aşa, dă-le dreaqu), luptă-te să o schimbi. Dar, în timp ce duci lupta asta, respectă legea. Aşa proastă şi cretină cum e.
Pentru că altfel, stimabililor, tot ceea ce facem ca naţiune este să ne descurcăm, adică să părem că ştim ce facem. Statul se descurcă să pară că ne conduce, iar noi ne descurcăm părând că suntem cetăţeni responsabili. Şi, la finalul acestei tranzacţii patriotice, pe bonul fiscal pe care istoria o să ni-l elibereze, conform legii, o să scrie „fonduri insuficiente„.
21 thoughts on “Pe bonul fiscal pe care istoria o să ni-l elibereze o să scrie „fonduri insuficiente””
adevăru-i că m-am săturat de întrebarea „vă trebuie bon?”. sigur că-mi trebuie. pentru că la rândul meu dau bon (mă rog, factură&chitanță) și dau la stat de-mi vine să plâng. și trebuie să muncesc în fiecare an mai mult, ca să acopăr și partea celui care nu dă bon.
Mie mi se increteste instant spranceana stanga (asta la mine e de rau…) atunci cand aud intrebarea asta. Si, de multe ori, incep o discutie pe caterinca. Un fel de trolling. Pana se enerveaza chioscarul. Sau, daca se prinde ca e nasol, imi face oferta sa imi dea mai multe bonuri. Asa, din marinimie :))
Am primit bon de la Sanatate si scria „fonduri insuficente”.
Am primit bon de la Invatamant si scria „fonduri insuficiente”.
Cred ca e timpul ca statul sa-si schimbe casa de marcat cu una care sa nu mai dea bonuri cu „fonduri insuficiente”.
O stiti pe aia cu sa ridice primul piatra….
E cam ca în online, Cristi. Pariez că nu toată blogărimea declară la stat sumele pe care le încasează pentru ceea ce spune/scrie/declară/sfătuiește. Ca să fie clar, nu mă refer la tine, te bănuiesc eu cert că ești corect, dar sunt sigur că nu sunt toți așa. Și atunci…
De fapt, uite, a spus cineva mai sus…să ridice piatra cel care este corect. Bine, ai ridicat-o tu, accept asta. Însă…
Nu stiu ce face unul sau altul dintre bloggeri, e treaba lor. Dar in cazul meu lucrurile sunt clare. Chiar enervante. Caci pe multi enervez cand spun hai cu contractul si factura si alea, alea. Caci multi nu vor de astea. Deci nu batem palma. Sunt un prost, stiu. Dar macar sunt un prost cu principii!
Unii nu te intreaba nimic, pur si simplu iau banul, iti livreaza marfa si iti ranjesc un „o-zi-buna!” dupa care se uita fix in ochii clientului din spatele tau si preiau comanda acestuia.
Ce-i drept alteori si eu zic din prima, odata cu banul intins catre ei „puneti-mi-si-o-stampila-pe-bon-va-rog!”. Se pleostesc instant, dar fac asa cum le-am zis :)) chit ca eu nu am unde sa decontez bonurile alea.
Buna asta cu stampila :)) Caci, altfel spus, ii bati cu acea arma incredibil de tampita, romaneasca pana in Dumnezo, si anume stampila. O creatie imbecila cu o existenta imbecila si cu o ratiune de a fi si mai imbecila. Dar e a noastra :)
Mda. Sutele de milioane (cumulat miliarde) de Euro datorii, la bugetele de sanatate, somaj, etc., sterse in favoarea regiilor si companiilor nationale, nu va deranjeaza. Care companii si cu datoriile sterse tot pe pierdere sint.
Zecile (cumulat sute) de milioane de Euro aminari si reesaloanari la calendele grecesti in favoarea unor firme private, dar sponsori de partid, nu va deranjeaza.
Va deranjeaza ca nu plateste baba Marghioala TVA pe patrunjelul vindut in piata. Acolo e gaura la bujet.
EU NU CER BON FISCAL MICULUI COMERCIANT. Fondurile nu sint niciodata suficiente pentru aia care se imbogatesc intr-un mandat, cit oamenii normali nici in 5-6 generatii. La ei in buzunar va intra TVA-ul pe marar si patrunjel, nu in buzunarul invatatoarei lu Hadean Junior.
Intr-un mod ciudat, pervers si mega-enervant sa stii ca gandirea asta de care faci dovada te afecteaza ingrozitor de mult in tot ce inseamna viata ta. Nu o spun ca o cearta sau ceva, ci ca pe o constatare trista. Caci, cu risul de a te supara definitiv pe mine, atunci cand decizi sa participi la o strambaciune (indiferent ca este motivata de gesturi marete sau nu) esti parte din strambaciune. Si te afecteaza. Rau. Uneori definitiv.
Cu riscul de a te contraria definitiv, nu recunosc dreptul unei clase politice corupte si incompetente de a stabili PENTRU MINE ce e drept si ce e strimb. Sa stabileasca pentru aia care se uita in gura lor.
Fondurile sint insuficiente pentru ca statul le administreaza in dispretul interesului public si in folosul unei oligarhii cu care e complice.
Ca cetatean, confruntat de 20 de ani cu hotia si incompetenta ajunse politica de stat, consider ca e de datoria mea sa salvez cit pot mai mult din banii pe care statul ii deturneaza sub forma de taxe si impozite din bugetul familiei mele. Statul nu imi ofera nimic in plus pentru taxele pe care mi le cere suplimentar. Ba chiar, oricum ofera mult prea putin pentru ceea ce platesc ca vreau, ca nu vreau (asigurari de sanatate, TVA, accize, etc.).
Eu zic sa-l infiezi pe stat, sarmanul. Iar pe mesterii care lucreaza la negru sa-i torni la fisc si la politie, mama lor de chiaburi care sug singele bugetului.
Bine, faci cum vrei. La fel cum, evident, si eu fac cum vreau. Iar despre mistoul de pe sfarsitul comentariul imi permit sa trag concluzia ca mai bine nu mai trag nici o concluzie.
Sa inteleg ca daca tu, Cristi, iti renovezi casa ceri bon fiscal meseriasului? Cand mergi la piata ceri bon fiscal? Daca ai firma intelegi foarte bine ca principalul venit al statului il reprezinta TVA-ul pe care il plateste absolut toata lumea.Profitul si impozitul aferent se poate jongla cu el la infinit. Chiar daca nu primesti bon, buticarul ala tot plateste TVA cand foloseste banii tai. Asa ca daca analizam macro problema o reprezinta scurgerile accidentale din buget si din marile companii de stat. Cand se va remedia, macar partial asta, atunci lucrurile se vor schimba in bine. Nu stiu ce v-a casunat la toti asta cu bonul fiscal dar cred sincer ca e cea mai nesemnificativa problema a noastra in acest moment.
Hai sa iti zic direct: am avut o mica problema cu o scurgere prin acoperis. Una mica de tot, sub 100 de euro toata reparatia. Cand am sunat la meseriasi, i-am intrebat daca fac factura si daca dau bon. Din 5 cu care am vorbit, doar unul a zis ca da. Asa ca l-am ales pe el.
Tu o dai cu chestii financiare. Eu iti vorbesc despre principiu aici. Care principiu spune ca daca accepti invarteli esti si tu un invartitor. Si ca viata ta este afectata de asta. Rau. E greu de inteles asta cu principiul, stiu, foarte greu, vad.
Cat despre partea cu casunatul, iti dai seama ca atunci cand o sa iti dau tie raportul despre ce aleg io sa scriu inseamna ca un extraterestru mi-a preluat blogul sau ceva.
Ok! Ai luat-o prea personal!
Cand statul se va duce cu catuse la cei ce fac import cu pliculete fara tva voi cere si eu bon fiscal la taranii ce vand in piata. Lasand gluma la o parte, Cristi, parca iti vine sa uiti de bon cand vezi cum ne trateaza cei ce-si iau salariile din banii nostri.
Tudor, e dreptul tau sa crezi asta, evident. Dar o sa iti explic eu la o bere de ce cred ca, atunci cand vorbim despre principii, nu putem discuta despre nuante. Si cat de rau ne face simpla acceptare a faptului ca aceste nuante au dreptul sa existe cand, repet, vorbim despre principii.
La bere :) iti voi explica si eu care este adevaratul mesaj al monumentului din Piata Unirii din Focsani. Inca mai este de actualitate
Eu merg foarte des la un magazinaș de lângă birou, iar la început mă tot întreba „Vreți bon?”, „Vă treb’e bon?” și mai și plăteam cu cardul mereu (WTF?!). Asta până acum vreo 4-5 zile când, plătindu-i cash și primind aceeași întrebare legată de bon, am întrebat-o „Dacă vă plătesc cu banii de la Monopoly e OK?” *ba dum tss* … și o să cumpăr fericită până la adânci bătrâneți! :))
P.S. Recunoaște, te rog: atunci când ești întrebat dacă vrei bon și răspunzi că da, nu-i așa că în interior ești cam așa http://bit.ly/VBuaJt ? :D
Imi permit sa ma bag si eu in vorba ca un om care isi castiga existenta exact din domeniul asta: sunt consultant fiscal.
Asadar, eu spun ca textul lui Cristi ridica de fapt doua probleme:
– una ce tine de moralitate, de corectitudine si cu care sunt intru totul de acord. Daca toti am fi 100% corecti in ceea ce facem, atunci am trai intr-o lume mai buna si am fi mai fericiti atat la nivel individual cat si ca natiune. Nu sunt deloc de acord cu ideea „daca altii fura, eu de ce sa fiu corect, sunt mai fraier?” si ii dau perfecta dreptate lui Cristi atat in ceea ce spune in articol cat si in comentarii.
– una de natura tehnica unde vreau sa spun cu tristete ca initiativa de a cere bon fiscal oricand si oriunde este fix o frectie la un picior de lemn. Asta pentru ca frauda fiscala masiva se intampla mai sus pe lantul comercial, unde unul dintre intermediar fuge cu banii. Iar noi cumparam marfa al carei TVA a fost furat chiar si din supermarketurile mari care dau bon tot timpul.
Solutii exista, noi consultantii le-am pus de multe ori pe masa autoritatilor, din pacate insa nu exista interes pentru a fi implementate, intrucat acesti bani furati finanteaza diverse interese particulare sau de grup.
Ma gandeam ca ar trebui sa-i dispretuim profund si pe cei care vand pe okazii, mercador, etc. pentru ca ei nu taie absolut niciun bon fiscal. Macar buticarii ti-l dau daca-l ceri…