‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot

Azi dimineaţă, în drum spre birou, am trecut prin faţa Bibliotecii Academiei Române. De pe Bd. Dacia, la o aruncatură de iPhone de Calea Victoriei, the artera of the Romanian Capital. Vă spun toate acestea pentru că fără aceste detalii nu ar fi de mare angajament rândurile de mai jos. În care scriu, atâta cât mă duce şi pe mine neuronul, despre normalitatea noastra versus normalitatea altora.

Repet – poate nu aţi fost atenţi – locul despre care fac vorbire este Biblioteca Academiei Române. O clădire impunătoare, frumuşică (şi nu prea…), care şi-ar avea locul în orice normalitate urbanistică din orice oraş normal şi cât de cât mare din lumea asta. Nici nu ar ieşi prea tare în evidenţă, dar nici nu ţi-ar fi ruşine cu ea, un fel de apă sfinţită edilitară, ca să o zic cam ca de la peluză.

Azi dimineaţă văd un ditai bannerul pe gardul sus numitei instituţii, cu ceva congres internaţional de nu ştiu ce. L-am văzut cu coada ochiului, fără să îi acord prea mare importanţă, aşa cum vedem jdemii de chestiuni în peregrinările noastre şi nu ne prea interesează despre el. Asta până în momentul în care se întâmplă ceva care activează ceva şi respectiva chestiune devine de importanţă majoră în contextul respectiv.

În cazul de faţă, factorul de activare (sau cum i se zice) a fost o doamnă. Care a coborât, dintr-o limuzină, în faţa instituţiei. Îmbrăcată pe stil de lady, cu taior elegant, poşetuţă de aia #cumsecuvine, ştiţi genul. Râdea relaxată, vorbind în engleză cu însoţitorul ei. A intrat pe poarta Bibliotecii Academiei Române. Râdea în continuare. Brusc s-a oprit din râs, a avut o tresărire şi s-a oprit din mers. Brusc am devenit şi eu curios şi m-am uitat la ce se uită.

Iniţial am crezut că se uită la portarul instituţiei (sau bodyguard, ce o fi fost), care o saluta într-o poziţie de respect desăvârşit, pe sistem să trăiţi, şefa, puţin aplecat de mijloc, cu mâinile perfect întinse pe lângă pantaloni. Dar nu, doamna se uita la câinele tolănit în faţa portarului (sau bodyguard, ce o fi fost). Un maidanez căruia i se rupea masiv de: 1. faptul că doamna era ceva lady 2. că stătea în drumul oricui ar fi vrut să intre în respectabila instituţie 3. că era câine în Bucureştiul anului 2013 în curtea Bibliotecii Academiei Române.

Ajuns în acest punct al prea-frumoasei mele povestiri, o să încep să devin încruntat. Căci m-am întristat în momentul în care mi-am dat seama că am trecut de zeci de ori pe lângă poarta Bibliotecii Academiei Române, am văzut aproape e fiecare dată câinele ăla acolo, dar a trebuit să văd reacţia doamnei din străinezia ca să îmi dau seama că normalitatea pe care o credeam eu stare de fapt şi în care funcţionam pe sistem automat şi pe principiul obişnuinţei tâmpe este, de fapt, o anormalitate despre care nici nu m-ai vreau să vorbesc, ‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot.

PS Am scris acest text prima dată pe facebook. Şi nu aveam de gând să îl pun şi pe blog. Dar m-a apucat ruşinea când mi-a spus un friend că „nu tu ziceai că pe blog rămâne ce scrii şi pe facebook nu?”. Drept pentru care, spăşit, iată că pun textul şi pe blog, ca să rămână pentru posteritate…

Ah, încă ceva. Pentru cei care nu se prind de ce am scris finalul cum l-am scris am doar un singur mesaj: :D

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot”

  1. Povestea Cornel Dinu cândva despre mentalitatea românilor și despre cum nu se va schimba ea în veci. Ei bine, avea dreptate, chiar dacă-l urăște multă lume pentru lucrurile pe care le spune și, mai ales, pentru CUM le spune că na, omul are ceva cuvinte la el.

  2. Pai cum sa ne comparam cu „ei”? Mie cainii nu mi-au atras atentia niciodata, este strict o chestiune personala. Vad si vaci pe drumul national si alte animale pe unde n-ar trebui sa fie. Sigur ca in ultima propozitie m-am referit si la fiinte umane.
    Apropo, pana deunazi nu vedeam cersetori in Germania. Franta, Spania, Italia sunt pline. In Germania ii ridica la 2 minute dupa ce se aseaza, de obicei. Reconfortant pentru trecatori

    Totusi acum stau unii (nemti!!!!) junkie…., au catelul si o chitara, o conserva si- cam asta e normalitatea.

  3. Atentie, e posibil sa fie, totusi doar o chestiune de nuanta… In Malta nu exista picior de ciine (cind am ajuns acolo prima oara, am vazut un ciine /in lesa/ deabia in ziua 4; a doua oara nu am vazut nici-unul timp de o saptamina) – DAR pisicile vagaboande sint absolut pretutindeni, si subtituie cinii vagabonzi din RO din toate punctele de vedere. Italia se afla intr-o situatie oarecum similara (mai mult in sud decit in nord; si mai mult pe insule). Portugalia – aproape la fel. Nu e de bagat in discutia asta Turcia (ca nu e Europa, nu?), dar acolo am vazut cele mai zdrentuite pisici din lume…
    Deci, de ce ciinii nu si pisicile da? :) Intreb si eu…

  4. Sunt multe chestii cu care ne-am obisnuit si care ni se par normale, desi in alte parti sunt considerate anormale si chiar inadmisibile. Cainii, cersetorii, coruptia, can-can-ul… ca sa ma opresc numai la litera „c”.

  5. Din păcate repede ne influenţează orice e venit de la străini. Ne critică tot felul de vedete din vest şi repede ne prinde ruşinea. Aşa a fost şi cu doamna actriţă, care preţuieşte mai mult viaţa unui patruped canin decât viaţa unui copilaş. Ei vin,ne pornesc la protest, ne bagă pe gât ong-uri şi fug la aeroport, să nu-i muşte maidanezii, şi se repatriază în luxul lor, unde trăiesc, cei mai mulţi, în case impunătoare cu curţi mari, cu nu ştiu câţi câini adoptaţi, dar fără să fi avut ei înşişi copii pe care să-i nască şi să-i crească.

  6. Prima la mana : este clar ca doamna nu era Brigitte Bardot !
    A doua la mana : este foarte posibil ca acel caine sa nu fi fost pe-acolo de atat de multe ori pe cat crezi, memoria vizuala l-a inregistrat o data si apoi l-a proiectat ori de cate ori ai trecut pe-acolo.
    Asa ca nu are rost sa iti faci sange rau – n-ai ratat un autograf si nu esti anormal.

    Oricum, este normal ceea ce s-a intamplat – uite, eu nu am mai vazut de mult sobolani prin cartier (si nu stau in Primaverii) si de asta am fost tare uimit sa-i vad la Hofburg, zburdand prin parc. In schimb nici un altul de pe acolo nu s-a oripilat …

  7. Revin. Din cite am discutat cu partenerii mei straini veniti la intilniri de proiect prin Romania, aspectul care ii scurtcircuiteaza pe ei (repet, mai degraba pe cei din nord decit pe cei din sudul Europei) nu este atit teama ca ar putea fi atacati, ci aspectul igienic al problemei. Ciinii, caii, vacile vagaboande in mediu urban sint, deci, asociate cu puricii (si as zice ca la asta s-a gindit in primul rindul doamna de la Academie :) ), dar mai ales cu faptul un management deficitar al deseurilor menajere. Una din partenerele acestea mi-a pus problema exact asa: daca exista atitia ciini vagabonzi in marile orase, asta inseamna ca aici pot gasi lesne de mincare – in primul rind aruncata aiurea sau usor de recuperat din containerele de gunoi. Deci, daca nu ar exista astfel de surse de hrana, sistematic, frecvent si, la urma urmelor, uniform, din centru pina in periferia cea mai saraca, n-ar exista nici ciinii, respectiv s-ar cara in alta parte.
    Deci, cum ar veni, ciinele vagabond e doar o metafora :) Pentru mizerie si gunoaie.
    *** Acuma sa nu ma intrebati de ce, in Napoli, unde gunoierii fac greva una-doua, si inca cu saptaminile, n-am intilnit puhoaie de ciini, ci numai pisici. Poate un specific regional/local…

  8. Si iarasi, cu un ‘citat’ de acum juma de ora de la una din prietenele mele de pe Facebook (editor, persoana vizibila, semi-publica, deci nu-i dau numele):
    în Istanbul, în partea veche a orașului, era plin de cîini și pisici. pe lîngă fiecare terasă, pe lîngă fiecare magazin ori pur și simplu pe stradă sau dormitînd pe trotuare.
    la fel, în Atena, în centrul vechi. printre ruine, pe lîngă terase ori pur și simplu pe stradă, o mulțime de cîini ai nimănui și-ai tuturor.
    în nici un oraș din cele două n-am auzit nici ham. toate patrupedele, prietenoase.
    mă gîndesc că poate pînă și cîinii unei țări seamănă cu locuitorii ei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.