Toamna vine cu concerte și, uitându-mă pe calendar, constat că nu sunt deloc puține. Am evitat să scriu despre Roger Waters în afara site-ului unde prestez pe bază de satane pentru că subiectul a căpătat o alură bufă, tipic românească. Spunea Paler că ne apucăm de făcut talciocuri pe orice Golgothă și nu greșește nici în ziua de azi, Dumnezeu să-i odihnească numele, și exact așa s-a întâmplat și cu Roger Waters.
În schimb, azi o să vă spun în câteva cuvinte cam cum a fost la ceea ce poate fi socotit debutul de toamnă al concertelor metalice, debut desfășurat la Kulturhaus, așezământ de cultură în care am intrat pentru prima oară.
De deschis, au deschis Neutron. Au deschis și au sunat „cu coi”, așa cum se spune. Progressive, thrash, tehnici până la disperare și cu un lirism al pasajelor pe care nu l-am mai auzit de multă vreme prin minunata noastră industrie rock. Păcat că nu au avut mai mult spațiu de desfășurare, atât orar, cât și fizic. Sper să-i mai văd și, dacă vă apar în cale, mergeți să-i vedeți și voi.
La rând au urmat Essence. După concertul Neutron, să-i asculți pe Essence devine o plictiseală din care cu greu se poate ieși. Desigur, danezii sunt ceva mai tineri și au tot timpul din lume, dar nu cred că asta scuză lipsa de inspirație pe care o arată. Nimic nou, nimic deosebit, nici măcar vreo „prezentare” mai aparte a produsului. Un fel de vin lung și prost, ca ăla din Lu, despre care-i scria Li Tai Pe prietenului său Du Fu. Ăăă, stai, aici am dat-o în poezie, asta este altă artă. Ne întoarcem la Essence. M-au plictisit groaznic.
Scena a fost apoi suport pentru cei de la Omnium Gatherum. Ceva death și thrash executat ca la carte, fără vreun ingredient care să revoluționeze genul, dar extrem de bun pentru a scoate sala din somn și a o pregăti pentru trupa vedetă. Finlandezii și-au făcut treaba ca la carte și chiar dacă nu pot spune că am ascultat vreo minune, au plăcut. Probabil au avut de partea lor și publicul care de-abia aștepta să se mai miște, așa că exact asta i-au oferit. Dacă trec vreodată și pe la voi sau dacă aveți ocazia să-i vedeți aș spune că merită.
Mercenary au fost compleți. Sunet impecabil, muzică numai bună de un Wall Of Death mai redus, dialog cu publicul ca și arta de a interpreta piesele de așa natură încât publicul să fie făcut să vină spre ele. Danezii au sclipit, chiar și pe piesele mai noi de pe albumul lansat prin vară, așa că nu a durat mult până să acapereze sala. Show, energie, inventivitate pe teme mai vechi, totul, absolut totul, s-a găsit la Mercenary. Cine-i prinde, să nu rateze.
Să spun și câteva cuvinte despre Kulturhaus. Mi-a plăcut. Curat, sunet bun, servire ireproșabilă, lumină cât să nu bântui ca liliecii prin club. Sper să mai trec pe acolo, desigur, într-o seară care să fie dedicată preferințelor mele, altfel mi-ar fi mai greu. Organizarea a fost și ea bună, evenimente nu au fost, dar când de serviciu sunt Blackhawk Security nici nu cred că pot fi și, una peste alta, publicul a respectat și dorința organizatorului de a nu se fuma în sală. Lucru mare, mergem spre civilizație.
Ne auzim cu bine de la cântările următoare, zic eu.