„Aşa e în televiziune” versus „am cea mai frumoasă meserie din lume”

Istoria, pe scurt, este în felul următor. Pe 19 iulie, pe la 8.20, ajung la sediul B1 TV, căci mă pregăteam să intru în emisiunea Ştirile dimineţii să discutăm una, alta în stilul meu aşa mai şugubăţ (ca să nu zic altfel :D). Stau eu un pic în anticamera aia şi văd breaking news cu Omar Hayssam adus în România. Încrunt sprânceana şi mă duc să îl întreb pe producător dacă despre asta o să vorbim. El zice, fireşte, că da. La care eu îi spun „colegu, io chiar nu am chef de chestii de astea, nu mă pricep, nu mă pasionează„. Aşa că nu am mai intrat în emisiune.

Azi dimineaţă, pe 26 iulie, pe la 8.20, ajung la sediul B1 TV, căci mă pregăteam să intru în emisiunea matinală să discutăm una, alta în stilul meu aşa mai şugubăţ (ca să nu zic altfel :D). Stau eu un pic în anticamera aia, butonez telefonul, întreb pe facebook cum să comentez ştirea cu Tăriceanu care se însoară pentru numero 5 (căci era unul din subiectele despre care mi s-a spus că vom vorbi), vine producătorul, mă invită în studio, îmi pune microfonul, totul era pregătit.

Doar că se întoarce Nelu Barbu, unul din prezentatori, către mine şi, cu o faţă seacă, îmi zice: „Avem breaking news cu Omar Hayssam„. Io credeam că face mişto de mine, ştiind ce s-a întâmplat data trecută. Dar nu, nu făceam mişto, chiar aveam un breaking news cu Omar Hayssam :))

Ce să mai fac? Eram în studio, cu microfonul montat, emisiunea stătea să înceapă, aşa că am rămas şi am zis şi eu câteva vorbe, ştiţi voi, mai de la peluză. Ce să faci, păţăşti, aşa e în televiziune…

Apropo de „aşa e în televiziune”. Le-am spus Genţianei şi lui Nelu, cei doi prezentatori ai emisiunii, înainte de a pleca din platou, că nu îi invidiez deloc pentru că li se întâmplă faza de astea. Adică, sigur, o fi faină meseria lor, cea de jurnalist de tv care prestează live, dar pe bune acuma câtă plăcere să îţi facă să te lovească un breaking news cu Omar Hayssam? Cât de enervant să fie să nu vorbeşti despre ce ţi-ai propus, lucruri care, fireşte, îţi fac mult mai multă plăcere, ci despre lucruri impuse, cum ar veni?

Şi din astfel de pricini vă tot spun, stimabililor, că am cea mai frumoasă meserie din lume. Şi că eu aleg ce şi când şi cum să prestez acilea pe blog. Şi dacă scriu despre Hayssam, scriu pentru că aşa am ales eu să scriu, nu pentru că m-a lovit masiv nuş ce breaking news.

PS Dap, v-aţi prins, puţinele rânduri de mai sus sunt un fel de salut din partea unui blogger către acei jurnalişti care sunt puşi zi de zi în situaţiile despre care v-am spus. Şi care au respectul meu. Măcar pentru asta.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

17 thoughts on “„Aşa e în televiziune” versus „am cea mai frumoasă meserie din lume””

    1. Colega, normal ca ma descurc, sunt simpatic si am papagal :)) Dar mie mi-e usor, vin ca invitat, bag doua dume de la peluza si plec. Pentru gazdele emisiunii, insa, e mai greu. Ei trebuie sa aiba substanta, nu pasarele cum zbor eu :D

    2. adela adela adela tri cuvinte si ai spus tat.Draga me da astai ,,amore vero,,vez sa nu sa uite adina pe blog ca ai incurcato.Pa.

  1. Cea mai frumoasa meserie din lume e aia pe are o faci cu sufletul, aia care nu te plictiseste, aia unde muncesti cu drag si pe care o faci cu placere, aia la care nu astepti sa treaca ziua, aia unde nu vii la birou doar sa semnezi condica.

    1. vasilica jur ca vroiam sa survolez dar nu pot pentru ca mai provocat tare de tot.vazind ca pentru tine lucru=birou=condica fi mai concret si spune care ar putea fi meseria aia facuta cu sufletu cu drag cu placere ;te bate gindu sa te apuci de porno?Ciao.

  2. Cred că și meseria asta de jurnalist tv are avantajele și plăcerile ei. Gândește-te doar prin prisma faptului că, în principiu, afli o știre înaintea tuturor. :)Și să nu mai vorbim de lupta pentru exclusivitate care cred că este foarte intensă și captivantă în același timp.

  3. ma intristeaza faptul ca multi considera viata ca o cursa cu obstacole in urmarirea placeri inpartind totul in doua categori:asta imi place ,asta nu.astai strada care duce la decadenta si nihilism.dar sa nu intram pe filozofic si existentialism ca am terminat berea si subiectu asta imi provoaca o sete teribila.propun un subiect care ma roade de citva timp:proverbe si zicatori.sint unele proverbe care ma calca pe nervi si nu stiu cum sa fac.cred de asemenea ca unele sint depasite si ar trebui puse la arhiva.INREBARE:nu credeti ca ar trebui sa aibe si proverbele un termen de scadenta?cineva imi explica-Pisica blinda zgirie rau-pentru ca aia salbatica cum zgirie?va avertizez ca am pisica si stiu.Ciao.

  4. Tariceanu chiar se insoara a cincea oara?
    Nu ma mira „breaking newsu ” lu peste prajit, nimic personal cu emisiunea sau cu prezentatorii, mna, zic si ei ce trebuie.
    Am fost, am trecut, am stat putin, am vazut cum e si-am plecat. Cea mai frumoasa meserie din lume? Ce pompos suna. „Calator de profesie” si „blogger in pauze” :) Cam asta ar fi.

  5. Una e să fii prezentator sau moderator TV și să trebuiască să acoperi o știre pe care n-ai avut timp să o pregătești, alta e să bagi invitatul în emisiune și să-l pui să vorbească despre ceva ce nu cunoaște / îl indispune.
    Ce înțeleg eu din asta: „Nu contează subiectul, trebuie să avem un invitat!”, sau „L-am chemat până aici, îl dăm pe sticlă”.
    Bine că erai tu invitatul și nu Ciomu…

    Zic și eu, nu dau cu paru’…

  6. Nu e asa de greu :) Faci ca politicianu :) Intreaba moderatoru’ ceva, spui 2-3 cuvinte neutre apoi o intorci spre tarlaua ta :) Unde cunosti subiectul si predicatul si unde te simti bine. Spor!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.