Consecvent mie însumi, adicătelea respectând angajamentul solemn făcut când cu lansarea ambiţiosului şi extrem de prezidenţialului program „Una pe lună”, am fost să văd expoziţia lui Tudor Plăieşu, intitulată „Oglinda abisală”. Am fost la faţa locului împreună cu Georgiana, Alexandra (saluuuuut, băimăreanco :D), căreia îi aparţin şi fotografiile de mai jos, şi Radu, cărora le mulţumesc pentru că nu m-au lăsat să mă dau intelectual singur, cum ar veni :D
Sper că nu vă aşteptaţi de la mine la nişte cuvinte măreţe despre expoziţie. M-am dus ca simplu amator al frumosului (a ceea ce consider eu că este frumos, fireşte) şi atâta tot. Criticii şi cunoscătorii se duc altfel, cu alt feng shui, nu ca mine.
Ce mi-a plăcut la picturile lui Tudor este expresia feţelor pictate. Foarte, foarte sugestive. Din câteva trăsături de condei, cum ar veni, reuşeşte să ofere acelor feţe nişte ochi care se uită la modul corespunzător de la tine, iar mie asta mi se pare o mare, mare realizare. „Foarte bune cunoştinţe de anatomie are„, a spus Alexandra la un moment dat. Probabil de asta par foarte fireşte picturile lui Tudor, nu ştiu, nu mă pricep.
Mă uitam la picturi şi am văzut că sunt făcute pe hârtie Fabriano (scria acolo, staţi liniştiţi, altfel nu ştiam). Iar tehnica de pictură se numeşte laviu de vin. Nici de termenul ăsta nu auzisem până acum. Şi cum stăteam eu şi mă gândeam „bre chineze, tăntălău decisiv nu eşti, umblat prin lume cât de cât eşti, de ce nu ştii tu de astea?„, mi-am dat seama că una este să te uiţi la nişte picturi şi să le vezi ca pe nişte creaţii care îţi trezesc sau nu nişte sentimente, nişte reacţii şi alta este să vezi cum se realizează astfel de creaţii. Mai ales când, din câte înţeleg, vorbim de o tehnică destul de complicată precum laviul de vin.
Aşa că i-aş face o ofertă publică lui Tudor: poate ne strângem odată mai mulţi să ne arate live and acoustic ce şi cum înseamnă tehnica asta :)
Expozitia are loc la Hotel Pullman World Trade Center Bucharest in perioada 5-30 iunie 2013, iar accesul publicului este liber.
10 thoughts on “Vizită de lucru la expoziţia "Oglinda abisală" a lui Tudor Plăieşu”
„Una pe luna” (piesa de teatru) imi propusesem si eu anul trecut. Sper insa ca tu sa te tii de initiativa care e tare faina si merita. Salutari baimareanului chinez :D . A fost o surpriza tare placuta!
Colega, ma tin, cum sa nu ma tin!? Ca io sunt ca morosanul capos: fac si daca nu imi place, numai sa arat ca pot :))
Si mie mi-a parut bine de cunostinta, vorbim, tinem legatura, alea alea, bem bere :D
la bere ma bag si eu :))
si la alte expozitii/lucruri legate de cultura, of course.
Ce-ti mai place berea aaaaaaa cultura :))
cultura hameiului, da :))
Ceva intre fotografie sepia si expresionism (moderat). Imi place. Multam frumos.
Vad ceva intre fotografie sepia si expresionism (moderat). Imi place. Multam frumos.
Scuze ca m-am duolicat…pacat!
Pingback: Alexandra Paşca merge la Londra, la ART & FASHION – Industry of beauty - Cristian China Birta
Pingback: De ce anunț pe blog expoziția ”Hyperborea II” a lui Tudor Plăieșu - Cristian China Birta