A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte frumoasă pe care o chema Social Media. Şi ea, contrat tuturor aşteptărilor amatorilor de poveşti, a fost dată spre măritiş bestiei numită TV. Căci tatăl ei, regele Brand, ştia că poveştile cele mai frumoase sunt cele în care există şi printese, dar şi bestii, care, în final, oricum se pupă, se împacă şi fac nuntă de aia mare, aşa că ce rost mai are, în această lume care se mişcă într-o viteză gen calul care mănâncă jăratic, să mai lungească povestea cu tot felul de isprăvi şi să nu treacă direct la faza nunţii? Şi abia după nuntă să se apuce de isprăvi care să ţină ascultătorul cu sufletul la gură. Împreună, prinţesa Social Media şi bestia TV. Ştie el, regele Brand, ce ştie…

Am ocazia să povestesc aproape în fiecare zi cu oameni (să le zicem aşa, generic) de comunicare şi marketing. Fie că sunt oameni ai brandului, din agenţie, bloggeri, jurnalişti sau (rar, e drept) teoreticieni. Dovedesc de fiecare dată o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, ştiu, când le spun mereu şi mereu că mixul e cel mai bun atunci când vrei să faci o treabă ca lumea, că doar una din componente nu te ajută decisiv şi că nici toate aruncate într-o mirifică devălmăşie nu te coafează masiv. Doar că, până la a alege ce se potriveşte mai bine, pe ce butoane comunicaţionale să apeşi şi de ce pârghii promovaţioniste (ca să zic aşa) trebuie să tragi, ia hai să ne întoarcem un pic acolo  de unde, de fapt, trebuie să plece orice călătorie de asta.

În bucătăria internă a brandului. Dap, aia e sfântă. Adică acolo se face strategia de comunicare. Da, ştiu, ce plictiseală, ce cuvinte mari, ce abureală de de ăştia cu MBA, aţi putea spune mulţi. Doar că aţi greşi fundamental. Căci un brand, indiferent dacă e mare sau e mic, dacă e pirpiriu sau voinic, are nevoie de o astfel de strategie. Fără de care – pardon my french – brandul o dă într-o bezmeticeală comunicaţională de ne ameţeşte pe noi, consumatorii, dar şi pe el, brandul care este.

Ce face, bre, strategia asta de este aşa de importantă? Care este scopul şi durata vizitei ei, ca să zic aşa? Ia hai să discutăm practic, aşa cum îmi place mie. Şi din perspectiva unor campanii pe bloguri, ca să fim mai nişaţi (ca să nu bag aroganaţa cu „la asta mă pricep foarte bine„).

Vine la mine un brand manager. „Vreau să fac o campanie pe bloguri„, îmi spune. „Să-ţi trăiască familia„, îl congratulez. „Dar ce obiective ai cu campania asta, ce urmăreşti matale?„, îl întreb imediat. „Păi asta să îmi spui tu, că tu eşti specialistul„, îmi răspunde, moment în care nori nergi se adună sub sprânceana mea, aia stângă.

Nope, nu eu trebuie să îţi spun asta, ci tu, brand manager. Sau om de agentie. Sau ce eşti. Păi de unde să ştiu eu ce vrei matale în viaţă? Eu pot să îţi spun doar că o campanie pe bloguri, dacă o faci aşa şi aşa şi aşa, o să îţi livreze rezultatele X şi Y si Z. Cu ce te ajută asta pe matale, ca reprezentant al brandului, nu prea mai este treaba mea.

Ar putea fi, dar numai dacă discutăm în alte condiţii, adică la nivel de contract de ăla baban de consultanţă full option, în care eu ştiu şi pe mama şi pe tata şi pe stră-stră-stră unchiul brandului şi ştiu pe de rost şi strategia brandului (eram acolo când am făcut-o, doar) adică sunt călare pe situaţie la modul irefutabil. Dar când matale vii şi, fără să îmi spui mare lucru despre brand, îmi spui doar că vrei o „campanie pe bloguri”, iertată-mi fie reţinerea organică, dar nu e treaba mea să ştiu cu ce te ajută.

Hai să ţi-o spun altfel. Să facem o minunată analogie între o campanie pe bloguri şi o halbă de bere. Eu, cel care mă pricep să fac campanii pe bloguri, sunt cel care asta pot să îţi ofer: o halbă de bere. Bere mai bună sau mai proastă, într-o halbă mai mare sau mai mică, depinde şi de matale, de câţi bani ai în buzunar şi de cât eşti de (hai să o recunoaşte, căci aşa se întâmplă, fireşte) simpatic. Eu asta ofer, bere la halbă.

Tu când vii să îmi ceri o bere, eu te întreb dacă să fie mare sau mică, ce culoare ai prefera, rece sau la temperatura camerei, o vrei pe terasă sau în interior, de astea, ce ţin de respectiva halbă de bere pe care ţi-o ofer şi la care mă pricep. Tu ştii pentru ce ai nevoie de halba aia şi dacă te ajută la ceva. Eu de unde să ştiu că tu eşti cu maşina şi că, fireşte, este o prostie să o bei? Eu de unde să ştiu că eşti alergic la drojdia de bere? Eu de unde să ştiu că te îmbeţi din prima gură de bere şi începi să spui prostii? Nu am cum să le ştiu. Doar tu le ştii asta. Şi în funcţie de asta decizi dacă iei halba aia sau nu.

No bun, gata. Că, dacă nu m-am făcut până acum înţeles, apoi tot degeaba scriu :D