Folosesc rar Instagram. Adică – tradus în termeni de peluză 2.0 – mai mult nu decât da. Nu mă întrebaţi de ce nu sunt mai activ acolo, căci mi-ar fi greu să dau un răspuns coerent. Cel mai la îndemnă ar fi că nu mă pasionează fotografia. Sau că nu prea am timp şi de aşa ceva. Dar, desigur, ar fi doar părţi dintr-un posibil răspuns pe care, de altfel, chiar nu am chef să îl dau :D Apropo, asta cum ne alegem în ce reţele sociale să fim activi şi de ce este studiu de psihologi, ca să nu zic de psihiatrii în unele cazuri… :))
Văd că unii pun semnul egal între Instagram şi hipstereală. De unde şi denumirea de Hipstagram. Adică o combinaţie de caterincă, fiţoşenie şi exhibiţionism. Mie nu mi se pare, dar am zis că trebuie spusă şi perspectiva asta. Ca să nu avem discuţii şi să nu credeţi că mă dau balenă într-o linguriţă cu bere. Sau, mă rog, poate că Instagram e şi asta. Dar nu numai. Ca orice altă reţea socială, are de toate, precum o şaorma.
Eu mă uit – atât cât mă uit, desigur – la Instagram ca la un tool. La fel cum folosesc şi twitter şi facebook şi, mai rar, YouTube. Adică scopul meu principal este – direct spus – să îmi fac treaba cu ele. Sigur că ne mai şi distrăm pe acolo, căci de aia e fain în social media, că poţi face treabă şi să te şi râzi :D, dar focusul este să facem treabă. Adică să ne alegem cu ceva după prestaţia noastră de pe acolo, ştiţi voi, beneficiile despre care vă tot spun, fie că sunt din categoria „am cu cine râde”, fie că sunt de ordin pecuniar.
Vă spun toate acestea pentru că am văzut în ultima vreme că sunt din ce în ce mai mulţi tovarăşi care iau din ce în ce mai serios Instagram ca tool de comunicare. Ceea ce mă bucură. Şi salut aceste iniţiative. Semn că se mişcă ceva pe la noi în direcţia asta, căci mă ghidez după principiul că nu ar face ei ce ar face dacă nu ar avea cu şi pentru cine să facă :D
Aşa că vă invit la o discuţie pe acest subiect. Adică pe cel din titlul acestei prea frumoase (şi prea grele, recunosc, în prima zi de după Sărbăutori :D) postări. Adică, gen, dacă folosiţi Instagram şi de ce, dacă nu folosiţi, de ce, ce vă place la această reţea, ce nu vă place, ce viitor vedeţi pentru Instagram în România, de astea.
Ca materiale ajutătoare vă dau primul ebook despre Instagram din România, realizat de Katai Robert, cel care a organizat, de altfel, şi prima conferinţă de Instagramology de la noi. De asemenea, un scurt remember despre prima campanie pe Instagram de pe la noi, cu rezultatele aferente.
Menţionez că tocmai ce am fost implicaţi într-un concurs pe bază de Instagram, ca să zic aşa, ca parte a campaniei simpaticilor de la Foto Union powered by Cosmote (câştigătorii aici). Rezultatul a fost unul relativ previzibil, adică participarea bloggerilor a fost mult mai mică decât în cadrul unei campanii clasice Blogal Initiative. Sigur, explicaţiile pot fi date fără nici un fel de probleme, dar ideea nu este asta, ci că se încearcă din ce în ce mai mult îndreptarea atenţiei către această reţea socială şi că ne bucurăm că am fost parte din acest efort :)
Înce ceva şi gata: Costin face un simpatic concurs. Tot pe Instagram, fireşte. Cu premiu la fel de simpatic, un HTC Cha Cha.
Sursă foto: ce am pus eu pe Instagram în vacanţa asta de Sărbăutori, asta ca să vedeţi că nu are rost să îl folosesc mai des :D
4 thoughts on “Hai să învăţăm 2.0 împreună: Hipstagram, instagram sau tool eficient de comunicare?”
Eu folosesc in ultima vreme Instagram. Nu pot sa spun ca sunt pasionat de fotografie, insa imi place sa ma uit la fotografii reusite.
Privit ca Tool, pentru mine Instagram, cifric, functioneaza mai bine ca Twitter. Adica de pe Instagram vin pe blog cam de trei ori mai multi indivizi decat vin de pe Twitter.
No poftim, nu ma asteptam la asta… Adica la Instagram ca sursa de trafic in raport cu twitterul. Interesant.
Dar la mine Twitterul nu merge, adica cei „de trei ori mai multi” nu inseamna un numar mare, neaparat, dar merge mai bine ca twitterul, e cert :)
In plus, Instagram este cu mult mai „pentru oricine” decat Twitterul, asta ar fi alt motiv pentru care sansele de agatare sunt mai mari.
Nici de Instagram n-am prea auzit, der nici el de mine…
Mă întreb, totuşi, unde mai putem socializa, în afară de Facebook?