Am citit ce a scris Alex. O scriitură foarte bună ca stil. Dar nu sunt deloc de acord cu mesajul pe care îl transmite. Acela că românii nu ar fi, la o adică, în stare să dea dovadă de solidaritate. Mi se pare că Alex, deşi chiar apreciez abordarea sa stilistică (chiar m-am emoţionat până spre finalul postării…), alege din tot ce s-a întâmplat în Boston acele exemple splendide, e drept, de solidaritate, reale şi identificabile, doar pentru a le pune în oglindă cu o posibilă, dar deloc probabilă din punctul meu de vedere, reacţie a românilor într-un astfel de context. Mai clar, compară mere cu prezoane. Compară ce s-a întâmplat cu ce crede el că s-ar putea întâmpla. Dreptul lui, desigur. La fel cum e şi dreptul meu să nu fiu de acord cu ce spune el.
O comparaţie echilibrată ar fi fost cu cazurile de solidaritate pe care ni le-a arătat presă noastră (cu toate păcatele ei) la inundaţii. Adică realitatea americană versus realitatea românească, nu versus imaginarul românesc. Pentru că şi la noi au fost cazuri de splendidă soidaritate. Cel puţin la fel de multe pe cât s-au înregistrat în cazul tragediei de la Boston, din perspectiva celor preluate în presă, desigur. Căci este imposibil să facem un bilanţ al faptelor bune, cum ar veni, adică să ni se spună că au fost 234 de fapte bune făcute de americani şi doar 123 făcute de români.
Cel mai probabil că – din cauza diferenţei de presă, în esenţă, dintre noi şi ei – România ar „câştiga” la capitolul exemple negative. Pentru că la noi se caută aceste exemple, cu un patos şi o sete de sânge mizerabile, spre deosebire de americani, unde, în momente extreme, focusul este pe pozitiv, dacă vreţi, pe aderarea la efortul comun, naţional, cetăţenesc de trecere peste hop.
Îmi pare că diferenţa dintre abordarea lui Alex şi abordarea mea este exact perspectiva asupra jumătăţii goale sau jumătăţii pline a paharului. Cu menţiunea că atunci când tu vezi doar că s-a consumat jumătate din cantitate, uiţi că ideal ar fi să încerci să umpli cealaltă jumătate sau, în cel mai rău caz, să te bucuri de jumătatea rămasă.
Sper din tot sufletul ca România să nu se confrunte cu o asemenea tragedie precum cea din Boston. Sper din tot sufletul ca românii să nu aibă astfel de motive pentru a-şi arăta solidaritate. Sper din tot sufletul că vom începe să vedem şi partea bună din noi, nu doar cea rea. Căci atunci când alegem să nu mai vedem binele, răul devine confirmarea faptului că am renunţat să mai vrem să facem bine.
50 thoughts on “Despre explozia de la maratonul din Boston şi „aşa sunt românii””
Nu suntem mult mai diferiti decit alte natiuni, fie ei frantuji, engleji sau si americani.
Dar avem o doza de deficienta la incredere in sine si speranta. Dar se poate repara, mai ales cu oameni deschisi la minte si la suflet.
Recomand cu 2 maini articolul asta –
ASTA ≠ ESTE
Învăţăturile unui american care s‑a luat la trântă cu una dintre cele mai fundamentale metehne ale românilor.
http://www.decatorevista.ro/asta-este-dor10/
Corect. Cei care spun „asa sunt romanii” nu prea au fost sa vada ca „asa sunt ceilalti”. Sau ceva de genul.
Solidaritate la noi? Inexistența se poate dovedi prin enumărate exemple, din păcate scriu, eu. Că sperăm, visăm că am fi solidari la o adică, e cu totul altceva, la ni doar speranța face viața cât de cât roz.
Daca vrei putem face un campionat, in care pentru fiecare exemplu negativ pe care il dai eu pot sa iti dau un contraexemplu.
Dupa cum spunea, este vorba de faza cu jumatarile paharului. Si faza cu ce alegi sa vezi.
Bună sugestie.
Încep, cu solidaritatea în muncă, sindicatele adică. Din 1986 și până acum solidaritatea umană a liderilor de sindicat lipsit-a cu desăvârșire. Am lucrat de atunci și până-n prezent în 2 locuri de muncă, prima la o fabrică ce apoi s-a privatizat (după 1989) iar a a doua o instituție de stat.
îmi permit a continua cu solidaritatea celor din sănătate; am fost operat de doi ani la un picior, nu puteam să merg bine din cauza operației și-am fost nevoit să șchopătez până la farmacie să cumpăr pansamente etc. pentru a mi se schimba pansamentul. Nici un angajat nu s-a sinchisit să meargă a procura cele necesare schimbării pansamentului (bineînțeles am refuzat categoric să pun în buzunarele lor vreo bacnotă, două).
1. http://www.facebook.com/photo.php?fbid=552375384785943&l=928b83c5d6
2. ShoeBox.ro
De acord, în cazul medcamentelor, pansamentelor lipsă din spitale ar fi de tot penibilul ca românii să acorde cei 2% pentru ca spitalele să aibă pansamente… Și te asigur că tot ai avea surpriza ca după o operație să-ți spună doctorul: Domle, trimiteți-vă neamurile la farmacie să-mi cumpere pansamente…
O sa scriu zilele urmatoare despre un grup de medici romani tineri care fac niste lucruri extraordinare. Aducand bani de acasa.
E de lăudat, dacă zici că mai sunt asemenea tineri medici. Aștept articolul
solidaritate? la noi? la romanii invatati cu „sa ne dea statul”, „sa ne faca statul”? dude, in ce romanie traiesti? :)
cu cultura americana am luat contact doar 2 luni, suficient ca sa imi dau seama ce comunitati strans legate se afla acolo. ce capacitate de mobilizare exista. cum preotii (ma rog, reverenzi?/pastori) aduna lumea la intruniri pentru sustinerea victimelor. cat am stat acolo am vazut la tv o stire despre o echipa de hockey care au facut apel la suporteri sa vina la stadion cu cate un ursulet de plus si sa ii arunce pe gheata la primul gol marcat. nu mai era bucata de gheata, totul era acoperit cu ursuleti de plus care au fost donati catre un camin de copii. crezi ca la noi s-ar intampla asa ceva? imi vin in minte oamenii din satele inundate care stateau la carciuma in timp de soldatii se luptau sa ridice diguri. dap, chiar asa sint romanii.
Tu alegi sa vezi ce alegi sa vezi. Eu aleg, spre exemplu, sa vad asta http://chinezu.eu/2013/01/31/meanwhile-in-romania/
Exista mai multe Romanii. Depinde in care vrei sa traiesti.
Am vazut oameni in carciumi si cand a lovit Katrina. Dar nu despre asta este vorba. Chiar deloc.
Oricum am răsuci-o, dragă Cristian accesoriul solidaritate e cam lipsă la români.
Oricum am rasuci-o, draga Tury, in Romania in care traiesc eu solidaritatea exista.
Dar acea Românie a ta, e foarte mică. Personal, în sănătate am pățit-o, nu mai pomenesc de aventurile tot prin sănătate a mamei mele. Dă o parte al acelei Românii și mie. Ori vino pentru un experiment cu privire la solidaritate prin spitalele de aici. Să vii fără plicuri de pus în buzunare
Dragă Cristian, în procente, cam cât e această solidaritate prezentă-n România? Eu, cred că bate e undeva la… 2%.
Ma ierti, dar mi se pare oribil sa intru in logica asta. Imediat o sa ajungem sa discutam despre kilogramul de prietenie sau ceva.
Am inteles punctul tau de vedere si il respect. Doar ca nu am cum sa fiu de acord cu el. Deloc.
Nu e oribil, ori poate, da? E doar realitatea, dragă Cristian? Ieși din mica Românie a ta, ieși în realitate și vei fi de acord cu mine.
Cazurile de solidaritea despre care iti vorbesc eu se intampla in realitate. Daca tu nu vrei sa vezi asta, e problema ta. O mare problema.
Eu, te cred, sunt întradevăr cazuri de solidaritate, repet, te cred dar sunt extraordinar de puține. Ai toată considerația din partea mea că le mediatizezi, că dai o scânteie pentru a lua amplaore acest spirit de solidaritate. Le văd cele exemplificate de tine fiindcă se pot vedea foarte clar la cât sunt de puține. Dar tu, dragă Cristian? Vezi tonele de cazuri fără ingredientul solidaritate?
De aceea rugatu-te-am să estimezi… solidaritatea la noi în procente la cât o estimezi? Așa, după al tău simț?
Ma scuzati ca intervin dar pesimisul nu e o realitate, e o stare. Cand se iese din ea se vede si Romania de care vorbeste Cristian.
Ei și tu, dragă Ela; repet, am fost și sunt în realitate, nu stau închis ca un călugăr. Parcă v-ați crede în Elveția… sarea e la voi, starea superoptimistă dar mai este timp, veți da de realitate, toți dăm de ea la un moment dat. La 16 ani, îmi păreau și mie toate frumoase deși eram în decorul ceaușist. În rest, toate cele bune, felicitări pentru realitatea virtuală roz în care trăiți.
Adică pe scurt, concluzionez și am pe ce, că în România solidaritatea e foarte firavă, nu ne putem lăuda la acest capitol.
Amesteci mere cu pere. E ca si cum eu te-as contrazice cu ‘stirile de la ora 5’. Cati romani si-au deschis casele la inundatii si la ninsori ? Nu vorbim de ong-uri. Cati romani doneaza sange ? (uita-te pe statistici sa vezi pe ce loc suntem in lume). Avem exemple de solidaritate, dar nu solidaritate in sine.
Numărul donatorilor de sânge din România nu depășește cifra de 2%, față de media europeană de 10%.
http://www.manager.ro/articole/analize/gfk-verein:-vezi-cati-romani-se-implica-in-cauze-umanitare-10443.html
PS aspectul cu sindicatele; pot exemplifica punctual pe activitatea făcute de lideri. E halucinant, s-ar putea scrie o carte. :lol:
Imi pare rau ca dintr-o experienta din care ar fi trebuit doar sa extragem si sa apreciem cum se cuvine curajul, implicarea, dedicarea, forta de reactie impresionanta a unor oameni pusi in fata unei situatii cutremuratoare, noi stam si, in cel mai pur stil romanesc, o laudam in opozitie cu o „PRESUPUSA” lipsa de spirit civic autohton. Este trist. este trist, pentru ca din experienta mea pe campanii umanitare si situatii in care am cerut ajutorul pentru oameni loviti de tragedii, mai mari sau mai mici (prost spus, deoarece adjectivele nu isi au rostul aici, ma refer exclusiv la magnitudinea lor), mai colective sau mai individuale, nu a fost data in care sa nu se puna in miscare zeci, sute mii de oameni, o adevarata masinarie, si ca de fiecare data s-au miscat muntii in loc. Nu stau sa dau linkuri acum catre blogul meu, nu stau sa dau exemple, insa ele sunt acolo. Si imi dovedesc nu numai ca exista spirit civic, dar ca, daca Doamne fereste vom fi pusi vreodata intr-o situatie similara, vor fi zeci de mii de oameni care nu vor sta pe ganduri nici macar o clipa, ci dimpotriva, vor sari sa ajute, indiferent ce ar insemna asta.
In mare parte sunt de acord cu articolul lui Alex Mihăileanu, el a pus problema nu la nivel national… ci la nivelul unei capitale asa zis europene.
In jungla asta plina de mitocanie, de sarlatanie, hotie si ignoranta, nesimtire si o mare lispa a bunului simt, pare sa fie foarte corecta judecata sa. Eu cred foarte mult in articolul lui Alex Mihăileanu, sunt perfect de acord cu faptul ca aici in capitala ne lipseste cu desafarsire spiritul civic. Ce poti sa le ceri bucurestenilor, care nici macar nu au bunul simt sa te salute cu elemenarul „Buna ziua !” inainte de a-ti adresa o intrebare, iar dupa ce ai fost bun si l-ai ajutat, ti se va face scarba cand constati ca lipseste cu desavarsire acel „Va multumesc, o zi buna !”. Sunt foarte multi romani, mai precis bucuresteni de acest gen, nesimtiti. Dar cu siguranta daca un astfel de caz s-ar fi petrecut in alt oras, Timisoara sau Sibiu, Tg-Mures, Arad, etc. cu siguranta acest spirit civic e mai bine conservat.
Nu va mai agitati atat, contra exemplele dumneavoastra sunt in minoritate si oricat incercati sa mascati acest mare defect nu faceti decat sa va mintiti singuri si sa ii mai faceti si pe altii sa creada asta, ramanand indiferenti oricum.
Un articol ca cel al lui Alex este in masura sa trezeasca nesimtirea din noi si sa ne faca sa ne simtim prost pentru ca data viitoare sa avem grija sa aratam contrariul atunci cand ne intalnim cu un caz mai mult sau mai putin extrem ca cel din Boston. Sa speram si sa ne rugam la Dumnezeu sa ne fereasca de asemenea nenorociri.
O zi minunata !
Doamne Ajuta !
Noh, si materialul scris de mine: http://bogdanasblog.blogspot.ro/2013/04/asa-sunt-romanii-nu.html
Cu exemple concrete. De nume, de campanii in care ad literram „s-au miscat muntii din loc”. Cine vrea sa citeasca, sa le caute, nu am starea necesara sa pun si linkuri. Si pe masura ce trece timpul, simt din ce in ce mai acut amaraciunea adanca a omului care se lupta cu morile de vant in materie de mentalitate.
Exemple laudabile, dar raman exemple. Solidaritatea la nivel de natiune nu exista, inca.
Inca nu, dar pas cu pas, promovandu-se spiritul civic peste rautati, ajungem si acolo. :)
Exact, Bogdan!
Loze, atata timp cat veti gandi asa, nici nu se va schimba situatia…
Oprimistul vede partea plina a paharului, pesimistul vede partea goala a paharului … realistul se uita sa vada cat a mai ramas in sticla.
Nu exista doar alb si negru … ei buni, noi rai sau invers.
Mare respect pentru tine!
Este mai usor sa vezi jumatatea goala a paharului, dar te simti mai implinit cand incepi sa vezi jumatatea plina, mai relaxat, mai bun, mai frumos.
Daca presa scrisa / tv ar schimba focusul pe lucrurile extraordinare pozitive (si sunt sigur ca se intampla destule intr-o zi cat sa acopere majoritatea stirilor negative) atunci am trai intr-o Romanie mult mai buna.
Întotdeauna sunt două aspecte:
“People stealing marathon jackets,while others are just feet away critically injured.” https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1hM7Ura6Q4w
Pingback: Subiectivisme
Bre, am citit prima data articolul lui Alex si am fost de acord cu tot ce a scris acolo, desi, recunosc, comparatia care o face e gresita: compara un eveniment real cu un eveniment presupus. Insa, putem gasi alt eveniment la noi, real, desi diferit, din aceeasi categorie, ca sa facem o comparatie corecta. Inundatiile de la noi sunt intr-adevar, un eveniment eligibil.
Insa ceea ce ma doare esti lipsa ta de constiinta, lipsa de informatii. Vorbeste gura fara cap. Sunt sigur ca nu ai nici cea mai mica idee despre spiritul civic romanesc in perioada inundatiilor, exemple cum stateau barbatii la crasma in timp ce lucrau „prostii” de jandarmi&pompieri ce au venit sa ii ajute, cum au primit BCA-uri si materiale de constructii pe care in prezent cresc muschi in ograda lor, cum au primit containere pt locuit, iar cand a trecut primejdia si a venit sa statul sa le redistribuie la ceilalti mai gravi afectati NU AU VRUT SA LE DEA INAPOI! Proprietate care NU ERA a lor si care trebuia distribuita pentru intr-AJUTORAREA SINISTRATILOR!
Stiu ce o sa spui acum. O sa spui ca eu nu stiu, ca doar nu am fost acolo, ca doar nu sunt pompieri, si culmea, doar nu lucrez in sistem sa nu aflu informatii pe cale directa. Te inseli.
Bre, asculta un sfat de la ieu: data viitoare fa un research daca te crezi blogger.
Lasa-ma sa iti corectez universul: daca paharul pe jumatate gol si avem 2 puncte de vedere, afla ca la noi, la romani, apa din pahar e de cacat, spre diferenta de americani. Acum sa te aud cum te bucuri de ce avem noi si ce au altii.
Ha ha ha… e Chinez … nu intelege !
Bravo omule !!! Felicitari pentru indrazneala ta de a-i deschide mintea unui blog’er naiv. Ma bucur sa aud o astfel de experienta chiar daca din pacate e un exemplu negativ… Si uite asa se mai trezeste unul din miile de blogari ce se cred a tot stiutorii natiunii… dar nu stiu decat sa stea pe blog-uri si sa se dea a tot’stiutori.
Putem fi si noi solidari, insa problema mare e ca doar atunci cand sunt dezastre naturale. In rest nu prea ne dam coate ca sa ne aratam solidaritatea. Eu ma bucur ca dezastrele naturala sau cele de genul Boston ne ocolesc :)
Nici eu nu cred că românii n-ar fi soldari cu semenii. Ba am şi văzut-o de câteva ori. Nu ştiu câţi ani are acel domn despre care faci vorbire, dar să-i întrebe pe cei mai bătrâni decât el cum a fost, de exemplu, la cutremurul catastrofal din 1977. Românii s-au comportat admirabil. Mă întristează lipsa lui de încredere în semenii săi români.
Suntem solidari dar despre astfel de intamplari nu se scrie. Mai important e ce a facut Bianca lui Bote sau alte vedete de carton. Lucrurile cu adevarat importante nu sunt bagate in seama. Plm. Ati vazut ce a facut acel copil de doar 14 ani?
Am citit ambele articole. Nu pot sa le compar decat in situatii extreme, pentru ca sunt de acord (partial) cu ambele, caci se pleacă de la premise diferite, de la cazuri diferite.
Mai departe, difera si modul cum e continuat prin ceea ce au evidentiat comentatorii dinaintea mea.
Vreau sa va zic de la inceput ca sunt prieten de blogosfera si cu Cristi si cu Alex, sau Alex si Cristi (alfabetic, na, sa nu se zica oarecum ca favorizez pe vreunul din ei in enumerare).
Am citit inca de dimineata ambele articole. Mai intai al lui Alex si apoi al lui Cristi, ordine in care au si fost publicate de altfel.
Ba mai mult, am dat retweet la ambele tweet-uri prin care erau anuntate ca "uite, le-am publicat". Asta pentru ca mi-a placut cum au fost scrise, ambele.
Pana aici e clar, limpede si cristalin.
Acuma … oamenii mi-s dragi, scriitura e finuta insa ca orice alt drept care vine la pachet cu "libertatea", imi exercit si eu pe cel la exprimare publica a opiniei.
Va zic de la inceput, celor care poate nu stiti, ca de vreo 7 ani ma ocup ca si co-fondator cu sotia mea si apoi impreuna cu zeci si sute de voluntari din toata tara (Romania) si din diaspora (romani aflati prin te miri ce tari prin lume) de proiectul ShoeBox.
Nu doar bazat pe aceasta experienta, insa in principal din ea, va pot spune cu mana pe usa, la clanta sau unde vreti voi ca ROMANII AU UN SUFLET MINUNAT.
Nu conteaza ca au 5 lei in buzunar sau 50 de milioane in banca, am intalnit 90% dintre romanii cu care discut (deci muuuuult peste proverbiala majoritate de 50% +1) in tot cea ce fac in acest proiect, dornici sa ajute. As vrea sa stati in zilele premergatoare campaniei si sa vedeti emailurile, mesajele pe Facebook, SMS-urile si multe alte misive care imi vin.
TOATE de la romani. Aici nu vorbesc DELOC de "ajutoare" trimise de nu stiu ce fundatie spre sucursala lor din Romania, gata ambalate, sortate si etichetate, NU! Vprbesc de romani, de toat evarstele, provenientele sociale si ocupatii, care stau in centrele de colectare pana la ore tarzii din noapte, sa sorteze si sa ajute la tot ce inseamna deschis cutiile, verificat continutul (sa ne asiguram ca ajunge la copii ceva de calitate si curat), sorteaza, ajuta la bifat listele, ba chiar aduc ei liste, gasesc copii amarati carora le poate fi luminata seara de ajun cu un cadou de la un … ati ghicit, … roman!
Am primit telefoane de pe platforme petroliere imprastiate prin lume, unde romani de-ai nostri au auzit de campanie si ne-au contactat s avada cu ce pot ajuta, cum se pot implica.
Daca intr-adevar romanii ar fi, toti, niste nesimtiti, cu burtile pline de bere si delasatori, insensibili la cel de langa ei si nevoile acestuia, nu cred ca s-ar fi deranjat astia din capatul lumii, lucrand pe bani seriosi, nu gluma, sa ma sune noaptea sa vada ei cum pot ajuta un copil. Sunt sigur ca egoismul i-ar fi indemnat sa zica „da-i incolo” si sa mai trimita un Western Union acasa la „ai lor”, nu la orfanii nimanui.
Am fost in situatii in care am facut apel public pe retelele sociale si am zis „am nevoie de oamnei cu masini in 30 de minute”, desi era 3 dimineata si am primit mai multe decat aveam nevoie, ca sa putem duce cutiile la copiii din satele de langa oras, sa ajunga Mos Craciun la ei pe dimineata.
Daca romanii ar fi fost niste imputiti ordinari, ar fi dormit bine la ora aia sau daca la ora aia si-au verificat Facebook sau Twitter si au vazut mesajul meu, incetosati de alcool, s-ar fi amuzat copios intre ei zicand „ni ma la nebunu’ asta ce scrie noaptea”.
Nu am patit insa niciodata asa ceva. NU am vazut ura, nu am simtit invidie sau respingere. INCA nu, in toti acesti ani.
Ba mai mult, de la an la an crestem ca numar de locatii, se implica tot mai multi romani si deja avem pentru anul acesta in discutii 5 centre in diaspora.
Sunt si acolo copii amarati, romani de-ai nostri sau chiar orfani si copiii strazii din zonele in care tot romani de-ai nostri locuiesc prin lume, care au nevoie de o speranta si o bucurie in ajunul Craciunului. Ei uite ca romanii astia sunt gata sa-i ajute si ma contacteaza sa stabilim logistica, modul si detaliile sa faca asta.
Sa cred ca romanii invata de la an la an ce inseamna sa ajuti pe cel de langa tine? As zice ca NU.
As zice chiar ca incep sa-si aminteasca. As zice chiar ca anii de comunism si de ideologie egoista si paracioasa nu au sters tot ce era sfant, bun si crestinesc in mintile noastre.
Inca imi amintesc cum bunica dadea din painea noastra la copiii „lu vecina Marea, ca ei sunt multi si amarati” si nu avea probleme sa lase vecinii sa-si „traga apa din fantana noasta” ca a lor a secat, in verile secetoase.
Am proaspata in memorie imaginea ei cu mainile zdrelite de munca, scotand „pancovele” din cuptorul din curte si chemandu-ne sa le ducem la biserica, ca sa le dea „popa la saraci”, nu cumva sa fie catalogata ca fiind „cu nasu’ pa’ sus” daca ar fi facut ea insasi asta.
As vrea sa cred ca astea nu-s doar foiletoane pentru ca vad zilnic cum romanii isi redescopera latura altruista si sufletul bun.
In ultimii 5 ani am vazut zeci si sute de petitii si cazuri de diferite spete, initiate si anuntate ca inchise cu succes pe social media, cu oameni in diferite nevoi, care prin portavocea online-ului au ajuns sa fie cunoscuti de romani.
Si romanii s-au pus pe treaba si au daruit. Bani, timp, haine, resurse, orice… si au facut bine ca au facut asta.
Da, e usor sa arunci cu piatra, insa va invit sa iesim din stigmatul acuzatorului de frati, din proasta ideologie ca „daca imi moare mie capra o omor si pe a vecinului, sa nu aiba de ce sa se bucure de nimic” si sa fim atenti, mai atenti, in jurul nostru. O sa vedem o multime de semeni de-ai nostri facand mult bine si il lasam sa treaca neobservat.
In incheiere va propun, blogeri de la A lister la Z listeri impreuna, un task (ca doar am invatat ceva de la maestrul 2.0 Chinezu si a lui BlogalInitiative).
Faceti o saptamana un experiment social media de „observare pozitiva”, anume:
Incepand de luni, scrieti in fiecare zi un articol pe blogul vostru sau pe pagina de Facebook, in care sa mentionati o fapta buna facuta de ALTCINEVA, nu de voi.
Poate fi faptul ca ati vazut un tanar ajutand o batrana sa urce in tramvai, sau ca la o trecere de pietoni cineva a ajutat un orb sa-si gaseasca drumul corect, sau ca soferii au stat in coada fara sa claxoneze, pana cand un carucior cu rotile manuit de un semen de-al nostru mai nenorocos a reusit sa iasa de pe strada etc
Nu exista vreo limita, insa hai sa descoperim binele facut de romanii de langa noi. Puneti poze, filmulete, clipuri audio, ce vreti voi.
Hai sa ne demonstram noua in primul rand, ca putem si mai avem „nasul” fin sa observam si altceva decat rahatul si mizeria din societate.
Daca sun ainteresant, lasa-mi un comment si daca stimabilul Chinezu vrea sa ma ajute, poate o baga ca si campanie voluntara.
Sau poate nu.
Oricum cu acelasi drag am scris tot ce am scris si sper sa nu fi suparat pe nimeni, ca oricum e departe de mine gandul asta.
O seara minunata alaturi de cei dragi!
poate fac eu de rusine numele blogului meu. cu romanii care sunt bolnavi de cancer cine e solidar? e tot vina noastra a romanilor ca americanii au inceput un razboi cu „lumea araba” in mod general si in particular cu teroristii al-qaida? tin sa va reamintesc ca si in 11 septembrie am fost solidari si de atunci am inghitit multe mizerii peste noapte gen cat mai multa cenzura si control daca se poate. poate is eu mai antiamerican si mai incuiat la minte…cat de solidara a fost usa cu noi cand a murit teo peter pe zebra?
Ai inteles un pic gresit ideea. Adica nu era nicaieri vorba despre solidaritatea romanilor cu americanii. Ci doar despre solidaritatea romanilor. Sau, ma rog, ceea ce considera unii a fi inexistenta ei.
Ala cu bomba si ala cu Bogdan, vai de viata voastra de tristi… Oh, wait, care viata?
E interesant sa vezi cele doua tabere cum se lupta intre ele pe baza unei situatii extreme. E si mai interesant sa vezi cum niste oameni presupun intr-o directie si intr-alta, bazandu-se pe informatii certe pe care, desigur, le au din experienta lor de viata.
Nu as vrea sa comentez daca, doamne-fereste, ne-ar lovi pe noi asa ceva, ar exista sau nu solidaritate. Sau daca ar exista, ce procentaj din oameni ar fi solidari sau care ar fi raportul dintre oamenii care stau in crasme si cei care ar ajuta (WTF??).
Desi, sunt de acord cu ce spui tu, Chinezu, nu vreau sa intru in dezbaterea asta. Nici nu cred ca se pune problema sa nu fim solidari, dar in fine.
Mentalitatea asta de „asa-s romanii” face din tara asta ceea ce este acum. Generalizarile astea, care vin de la oameni din care curg fluvii de intelepciune, ne fac rau.
Credeti ca in America nu exista lepre care stau in crasme? Sau in Germania? Sau in Anglia? Sau in orice alta tare din lume? Oare lucrurile chiar sunt asa albe sau negre?
Daca ar fi mai multi oameni care ar crede in tara asta, in ceea ce pot romanii, daca ar fi mai multi oameni care pe langa asta, ar si INCERCA sau daca nu am mai vedea lucrurile in extreme, atunci tara asta ar trecea la pas de multe altele.
Eu nu cred ca exista „nu pot”, ci exista „nu vreau”. Hai sa mai inchidem televizorul ala sau daca nu-l inchidem, sa luam de acolo ceea ce ar trebui sa luam.
E normal, doar asa am fost invatati sau asa vedem peste tot. Romanii nu pot, romanii nu vor, romanii nu fac, romanii nu dreg. Dar hai sa iesim si noi din cutia asta de metal, ce ziceti?
Exemple de bine sunt atatea. Eh, cum naiba reusesc altii ma? Cum naiba reusesc unii sa faca lucruri bune in tara asta de cacat (ca doar asa spunem despre ea)?
Sunt sigur ca aceia care reusesc si care fac lucruri, nu au mentalitatea asta. Mai multi d-astia, mai mult bine pentru tara noastra :)
Scuzele de rigoare pentru greselile din comentariul meu scris in graba :)
Pingback: Nu toți românii sunt la fel! | Papen
Caut imprimeuri cu ‘Ceva nu-mi convine’.. Ar fi de preferat sa fiu intrebat pe strada ce nu-mi convine. O gasesc ca pe o forma de..solidaritate. Din pacate nu voi fi intrebat, ci doar..citit. Asa trece Alex pe langa mine.. Ma ‘citeste’ dar nu intreaba. Vorba aia..nici eu nu-l oblig..:))..