A avea un copil este cel mai frumos lucru din lume

Subiectul pe care îl abordez în această postare este unul delicat. Nu pentru că am fi pudibonzi sau pentru că face apel la anumite gene pitecantropice, cum am văzut în scandalul cu bentiţa tricoloră şi nici pentru că nu ştim ce să alegem între a fi supăraţi că nu avem încă Catedrala Neamului şi a fi scârbiţi că unii vor să se facă o asemenea hardughie. Astea nu-s chestiuni delicate. Ce am spus mai sus sunt nişte motive de a avea motive să ne contrăm, să ne dăm deştepţi sau să facem ceva cu timpul nostru, după caz. Subiectul pe care îl abordez astăzi este delicat pentru că vorbim despre…

Dar hai mai bine să începem să discutăm. Căci vă invit la o discuţie. Una în care eu o să fiu de partea celor care sunt printre cei mai fericiţi oameni din lume cu cele trei minuni de copii de acasă. Sunt un norocos incredibil, ştiu. Şi tocmai pentru că sunt atât de norocos vă doresc din suflet să vă bucuraţi şi voi de un astfel de noroc. Şi să vi se împlinească tot ce vă doriţi.

chinezu2

Există două categorii de oameni, după cum văd eu lucrurile în acest context: cei care vor copii şi cei care nu vor copii. E o despărţire brutală de ape, dacă vreţi, ştiu. Dar aceasta este părerea mea. Am întâlnit mulţi oameni din ambele categorii. Şi în timp am învăţat că pe cei care nu vor copii trebuie să înţelegi că aceasta este decizia lor şi să nu îi baţi la cap, aşa cum fac – foarte greşit, zic – unii, care iau ca pe un fel de afront personal faptul că există oameni în lumea asta care nu îşidoresc copii. E decizia lor, cum spuneam, aşa că aici se termină discuţia.

În categoria celor care îşi doresc copii avem două subcategorii, dacă vreţi: 1. cei care reuşesc relativ repede să ajungă să îi aibă şi 2. cei pentru care a avea un copil este o luptă continuă şi consumatoare de energie, resurse şi, extrem de important, de suflet. Despre cei din ultima categorie vreau să vorbim astăzi.

A avea un copil este cel mai frumos lucru din lume. Nimic nu se compară cu senzaţia de a fi părinte. Nimic. Şi vă vorbeşte unul care a „păţit” multe lucruri superbe la viaţa lui. Dar nici unul atât de frumos precum prima dată când îţi iei copilul în braţe, primul zâmbet, primul „tata”, primul pas, prima zi de şcoală, prima ceartă, prima fugă la urgenţe, prima, primul… Vă spun toate acestea pentru a înţelege cât de mult îmi doresc ca cei care îşidoresc copii să se bucure şi ei de aceste clipe extraordinare.

Din păcate, cum spuneam, pentru mulţi dintre ei, a reuşi să ai un copil este o luptă teribilă. Care te macină şi care te poate afecta teribil în plan personal şi social. Cunosc cupluri care duc această luptă, unele chiar foarte aproapiate de mine. Ce mă durea cel mai tare când mă întâlneam cu ei era modul în care se uitau la copiii mei, o privire în care vedeai bucurie, speranţă, tristeţe, durere. O privire care, pentru mine, este foarte greu de suportat…

De aceea când primesc câteo veste extraordinară despre faptul că minunea s-a întâmplat şi că o să vină copilul mult dorit, pentru mine este sărbătoare. Îmi aduc şiacum aminte cât de tare m-am bucurat şicum am spus tuturor celor care mă suportau :) despre fantastica veste pe care mi-a dat-o un prieten bun care, după patru ani de încercări, m-a sunat şi mi-a spus doar atât: „măh, o să am gemeni!”. Şi îi are, doi copii superbi, de care se bucură în fiecare zi.

Alţii încă mai încearcă. Dar eu sper, de fiecare dată când mă sună, să aud minunata veste. Şi ştiu că o să se întâmple. Sunt sigur de asta. Doar că nu pentru toţi, din păcate…

Am scris rândurile de mai sus (aş putea scrie despre acest subiect zile întregi…) pentru că am primit de la Roxana Precu, o fată tare, tare sufletistă, un mail în care îmi spunea că pe 15 martie a fost Fertility Day. Şi că cei de la Clinica Gynera (despre care, recunosc, auzisem acum pentru prima dată) oferă teste pentru stabilirea fertilităţii. Nimic spectaculos, aţi spune. Aşa am zis şi eu. Dar mi-a trecut după ce am citit statisticile pe care mi le-a trimis Roxana. Care m-au impresionat atât de tare încât am decis să scriu acest text în linişte, aşezat, fără să îmi distragă atenţia twitterul, facebook sau mailul. Aşa că scriu acest text în avion în timp ce mă îndrept spre Amsterdam.

Gynera Babies

Ce vedeţi mai jos sunt nişte informaţii care pentru mulţi nu spun nimic. Dar care pentru cei din categoria celor care îşi doresc copii sunt extrem de importante. Pentru că pun pariu că habar nu aveam că faza cu „stai să mă aşez un pic cu serviciul”, „stai să îmi cumpăr şi eu o casă”, „stai şi stai şi stai”este, de fapt, o cursă cu final sigur: scăderea drastică a şanselor de a avea copii. Vă dau informaţiile mai jos, aşa cum le-am primit.

Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat de specialiţtii de la Clinica Genyra pe 500 de proceduri FIV (teste de fertilitate).

Cabinet 2Una din trei femei care au efectuat FIV în ultimii 2 ani în clinică are o rezervă ovariană foarte redusă (o imbatranire prematura a ovarelor); vârsta medie a acestora a fost de 36 ani.

Rata de succes a procedurii FIV este semnificativ mai scăzută în cazul acestor cupluri; în plus, peste 37 ani șansa de succes este redusă la mai puțin de jumătate față de cazurile sub 37 ani.

Jumătate din cazurile de infertilitate au o componentă masculină; în marea majoritate a cazurilor, infertilitatea masculină a avut cauze necunoscute și s-a descoperit cu ocazia analizei spermei.

Numărul femeilor tinere cu îmbătrânire prematură a ovarelor sau menopauză precoce a crescut îngrijorător în ultimii ani. Cele mai tinere cazuri din Clinica Gynera sunt femei intrate la menopauză la 22-25 ani.

Fertilitatea și vârsta: Fertilitate maximă a femeii este atinsă la aproximativ 25 ani, dar apoi scade lent între 25 și 35 ani și accentuat după 35 ani

Știați că…

Peste 10 % din femei intră la menopauză înainte de 45 ani ?

Una din 10 femei sănătoase are fertilitatea foarte redusă înainte de 32 ani ?

Există frecvente cazuri de menopauză la 25 – 28 ani ?

Șansa de succes FIV la 34 ani este de 20 ori mai mare față de 44 ani ? (40% vs. 2%)

Majoritatea Fertilizărilor în Vitro la femei peste 43 ani sunt cu ovule de la donatoare?

În Clinica Gynera 1 din 3 femei care apeleaza la FIV sunt deja în premenopauza?

Vârsta medie a acestor femei în tranziție către menopauză este de 36 ani?

Fumatul la femei

Grăbește cu 4 ani intrarea la menopauză

Reduce șansa de succes a tratamentelor

Crește riscul de avort și sarcina ectopică

Fumatul la barbați

Crește fragmentarea ADN în spermatozoizi

Crește riscul de avort, anomalii sau cancere la viitorii copii

Obezitatea crește riscul de infertilitate, avort, complicații în sarcină şi crește necesarul de medicamente

Infecțiile cu transmitere sexuală, majoritatea asimptomatice, afectează fertilitatea la ambele sexe

Chiuretajele uterine pot lasa sechele asimptomatice care afecteaza fertilitatea ulterioara

sala proceduri (4)Ce înseamnă un test de fertilitate

Când sarcina nu apare, este recomandată o evaluare a ambilor parteneri pentru a determina cauza infertilității.

În ciuda tuturor investigațiilor, în 15% din cazuri, cauza infertilității nu poate fi identificată.

O evaluare eficientă începe cu revizuirea istoricului medical al cuplului și continuă cu examinarea medicală și cu investigațiile specifice.

Ce înseamnă investigaţiile

Investigații feminine

1. Examenul fizic
2. Evaluarea ovulației
3. Evaluarea rezervei ovariene
4. Ecografia
5. HSG
6. Sonohisterografia
7. Histeroscopia
8. Laparoscopia
9. Testul postcoital

Investigații masculine

1. Spermograma
2. Examenul urologic
3. Ecografia
4. Testele hormonale
5. Spermocultura
6. Cultura secreției uretrale
7. Analiza urinei
8. Testarea anticorpilor antispermatici
9. Testarea fragmentarii ADN-ului spermatic
10. Biopsia testiculară
11. Teste genetice

Sursa foto: Clinica Gynera

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

11 thoughts on “A avea un copil este cel mai frumos lucru din lume”

  1. Foarte frumos! Felicitari pentru acest articol si nu numai. Multumim pentru toate articolele cu care ne incanti de fiecare data,cand iti vizitam blogul.

  2. Foarte interesant articolul tău, dar nu numai pentru cei care îşi doresc copii şi, deocamdată, nu-i pot avea.
    Procentele prezentate sunt revelatoare. Din păcate, ajutorul oferit de clasa politică pentru sporirea natalităţii e redus. De aceea sporul natural al populaţiei e mai mic decât mortalitatea. Uite aşa am ajuns de la 23 de milioane, la 21 de milioane. În acest ritm, unde vom ajunge peste 50 de ani?

  3. Factorii psihologici văd că au fost lăsaţi în afară.
    Ştii că există cazuri (aparent în creştere) în care femeile nu pot rămâne însărcinate din cauze psihologice: stress, depresie, anxietate (sunt cele mai des întâlnite).

    Ce am văzut eu de exemplu la o clinică în străinătate era un întreg program pus la cale: în primul rând, trebuia ales destul de bine mediul, locul în care foetusul urma a fi conceput. Poate părea amuzant, dar un loc cu aer curat, lipsit de zgomot şi de poluare creştea şansele ca sarcina să ţină în primele săptămâni.
    Apoi urma efectiv o perioadă de 9 luni în care mama era îngrijită, permanent, într-un mediu sănătos, cu hrană sănătoasă.

    M-am interesat mai ales pe partea de viitoare mămici cu diabet, pt că îl duc şi eu în spate de vreo 18 ani. Şi am să-l duc până la adânci bătrâneţi. Şi am rămas surprinsă de cât de faine erau serviciile medicale şi cât de bine gândite.

    Oricum, statisticile oferite sunt dureroase, zic eu. Cel puţin pentru media asta de vârstă: 28-38.

    1. Ce bine ca ai punctat si acest lucru Roxana. Stiu un caz (un cuplu) care au tot umblat pe la clinici prin Romania vreo 2 ani. Intre timp, in urma stresului indus de rezultatele de la teste si felul in care interactionau doctorii cu ei, au ajuns sa aiba sanse si mai mici de a avea un copil. Au decis astfel sa mearga la o clinica in Austria. Acolo, inainte de a ii sustine intr-un proces fizic de fertilizare, li s-a oferit intai o sedinta de consiliere. In urma primirii prietenoase acolo si a sedintei de consiliere au reusit sa aiba sarcina imediat ce s-au intors acasa (la 2-3 zile de la discutie). Acum fetita lor este deja de 3 ani :)

  4. Nu suntem destui pe planeta asta si asa distrusa deja, hai sa mai bagam la pompa sa mai scoatem plozi pe banda rulanta, ca nu suntem deja destui, nu consumam inutil resurse, ne plictisim singuri !!!

  5. Felicitari pentru familia ta frumoasa. Sa va aibe Dumnezeu in paza.
    Articolul ar trebui tiparit si distribuit si in cabinetele medicale. Multora le-ar prinde bine ideile tale. Fetitele mele sunt viata mea si sper sa la mai fac un fratior :) in viitor.
    O zi frumoasa in Amsterdam.

  6. Am citit articolul acesta atât de bine documentat o dată şi încă o dată, şi … sunt o femeie norocoasă; în tabăra asta mă situez, mai ales că, multă vreme am spus şi eu „stai să…” Bucuria de a avea un copil este infinită, deşi deţinem un lexic bogat, nu avem cuvinte să ne exprimăm atunci când se întâmplă miracolul. Copilul nu e o piedică în carieră, nu e o problemă, el chiar vine să rezolve problemele din viaţa ta, să dea sens vieţii tale.
    Ar mai fi un aspect care contează foarte mult şi anume, contraceptivele. Pe prospectul acestor medicamente scrie „risc crescut de sarcină la femeile care iau contraceptive”. Copilul e un risc, câte femei se gândesc la asta? O bună prietenă nu s-a gândit deloc, apoi a trecut prin toate investigaţiile posibile, ani şi ani, apoi…în sfârşit, fericire şi noroc că a venit un copil sănătos pe lume, după toate cele…
    Cred că realizarea unei educaţii sexuale în şcoală, la modul serios, nu ca acum (marcată de câteva ore prezentate codificat), ar ajuta la înţelegerea contextelor.
    O viaţă responsabilă, echibilibrată, informaţia ar fi răspunsul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.