A trecut aproape o lună de când am lansat provocarea cu Comitetul Comentatorilor pe Chinezu.eu. Aşa că e momentul să vin cu nişte informaţii despre ce s-a întâmplat în această perioadă. Am făcut şi o tentativă de infografic, îmi iertaţi nesăbuinţa, căci, fireşte, la astfel de chestiuni desenatorice sunt varză de Beijing, dacă îmi permiteţi :D
Statistic vorbind, puteţi vedea în infograficul de mai jos cam care a fost faza. Eu vă dau doar nişte concluzii personale, care să „traducă” un pic cifrele cu pricina. Cu menţiunea că au fost contabilizate şi comentariile mele, cum este şi normal, de altfel, şi că nu am contabilizat trackbackurile. Ce am observat?
Primul efect îmbucurător al introducerii regulilor pe în ceea ce priveşte comentariile pe chinezu.eu a fost că a crescut consistenţa comentariilor. E drept că aceasta s-a întâmplat şi pe fondul unei alte abordari pe care am avut-o pe blog, pe care sper că aţi observat-o şi că o apreciaţi :)
Doar în luna ianuarie 2013 (deşi a fost o lună de aia de după nişte sărbători lungi, adică fără multă activitate), am înregistrat o creştere de aproape 40% ca număr de comentarii raportat la media lunară a comentariilor de pe chinezu.eu din 2012. Asta în condiţiile în care am anunţat provocarea cu Comitetul abia pe 7 ianuarie şi în condiţiile în care în 2012 nu aveam reguli stricte privind comentariile, aşa că puteţi găsi în acea perioadă şi slabisme de alea gen „fain”, „mişto”, „îmi place”, care s-au adunat şi ele la media lunară de pe 2012.
Mi-au venit multe idei de postări din comentariile făcute de cei care îmi fac onoarea să mă citească. La fel cum, mi s-a spus foarte des în această lună, alţii au găsit inspiraţie pentru bogurile lor după ce au citit comentariile de pe chinezu.eu şi au participat la discuţie.
Am pus câţva bloggeri în reader doar pentru că am apreciat corespunzător comentariile pe care le-au pus la unele din postările mele, căci am mers pe ideea că cine vine cu un comentariu care aduce asemenea plus valoare unei postări merită citit constant :)
Cele mai comentate postări au fost cele pentru care, de regulă, am şi depus ceva muncă pentru a le scrie. Astfel, Top 5 cele mai comentate postări pe chinezu.eu în ianuarie 2013 arată cam aşa:
1. Cum să faci bani din blog – 79 comentarii
2. Despre oportunitatea introducerii studiului social media în şcoli – 77 comentarii
3. Bloggeri care îşi caută job – 72 comentarii
4. Provocarea cu Comitetul Comentatorilor pe chinezu.eu – 66 comentarii
5. Ce studii ar trebui să aibă un blogger – 58 comentarii
După cum puteţi vedea, primul care scrie istorie şi intră în Comitetul Comentatorilor pe Chinezu.eu este Petre Dalea! Îl felicit, îi mulţumesc cu drag şi, conform promisiunii, o să îi ofer un premiu de ăla de coracon. Încă nu ştiu care este, căci trebuie gândită chestiunea pe îndelete, dar va şti când îl va primi :D
Până atunci iasă vedem noi cine o să fie cel de-al doilea comentator care o să intre în Comitet în luna februarie. Cu menţiunea că voi publica un fel de regulament (mult spus, fireşte) despre cum poţi să intri în Comitet, una din reguli fiind că Petru Dalea nu mai are cum să intre, căci el tocmai ce a intrat (daaah :D), adicătelea cine este comentatorul unei luni nu mai poate câştiga în lunile următoare. Dar – presupun că aşa mă decid că o să fie – comentariile se cumulează pentru titlul de cel mai cel comentator pe chinezu.eu pe 2013. Revin, cum spuneam, v-am spus doar aşa în mare ce şi cum.
La muncă, deci, tovarăşi!
––––––-
Later edit: La recomandarea lui Cătălin şi pentru că tot ziceam că învăţ din comentariile voastre, hai că dau link către cei din Top 10 comentatori, ca să vedeţi şi cum prestează pe blogurile lor. Mai mult nu îmi cereţi, zău :)) Eventual, pentru luna viitoare, o să găsesc ceva plug in sau ceva în care să se poată vedea şi linkurile. Vedem.
51 thoughts on “Studiu de caz: analiza comentariilor de pe blogul chinezu.eu în luna ianuarie 2013”
Lista asta destul de bine si face cinste atat tie cat si comentatorilor.
Mai observ ca ai si vizitat pe majoritatea din ei – iar este un lucru bun pentru tine.
Data viitoare sa ii vizitezi pe toti :P
Oricum, per total, mie imi place cum arata.
Tine lucrurile tot asa.
O zi buna
As vrea sa iti sugerez un clasament al blogurilor (URL-urile) celor mai activi comentatori. De ce? Pentru ca e educativ. Eu sunt interesat sa vad ce au de spus comentatorii si prin blogurilor lor, ce si cum gandesc/scriu atunci cand subiectele sunt de „origine” proprie. As vrea sa ii citesc pe cei ce au ceva de spus, nu doar de comentat.
Recomand asta pentru ca exista posibilitatea ca sa existe mai multi comentatori cu acelasi „nume de scena”. Din infografic nu se pot drschide link-uri.
Adjudecat! :D Am pus primele zece bloguri cu link.
Cred ca acel „gaby” eu eram. Sa-mi spui daca ma insel :D. Cred asta deoarece un timp am lasat blogul de izbeliste.
Da, tu esti „inculpatul” :)) Urat suna in aceeasi propozitie „blog” si „izbeliste” :(
As vrea sa iti sugerez un clasament al blogurilor (URL-urile) celor mai activi comentatori. De ce? Pentru ca e educativ. Eu sunt interesat sa vad ce au de spus comentatorii si prin blogurilor lor, ce si cum gandesc/scriu atunci cand subiectele sunt de „origine” proprie. As vrea sa ii citesc pe cei ce au ceva de spus, nu doar de comentat.
Recomand asta pentru ca exista posibilitatea ca sa existe mai multi comentatori cu acelasi „nume de scena”. Din infografic nu se pot drschide link-uri.
PS: Asa mai primesc si altii link de la tine, apropos de un alt articol.
@Catalin, daca te uiti mai atent, poti da click pe numele celora care se afla in „topul comentatorilor” si astfel poti ajunge si pe blogul lor.
Ai incercat in postarea asta? Eu nu pot sa deschid un url dintr-o poza.
@Catalin: in drepta pe coloana deasupra de comentarii ai un widget unde poti face click pe numele utilizatorilo.
ah.. initial era lista pentru ianuarie, acum este pentru februarie.. so… sry :D
Una din chestiunile care trebuie prinse in viitorul „regulament” o sa fie inclusiv asta, adica daca sa se vada in timp real care este topul comentatorilor sau sa nu se vada. E de analizat? Voi ce ziceti?
Clasamentul in timp real eu zic ca e o chestie care trebuie incercata. E drept, exista riscul ca pe 28-31 ale lunii sa napadeasca comentariile dar, valoarea lor va fi decisiva in a pastra sau nu acel clasament real-time.
O alta chestie pe care va trebui sa o prevezi in regulament e departajarea in caz de egalitate. Chiar daca o vei face pe criterii strict blogosferice (subiectivismul :) ), ar trebui stiute pentru a evita rascoalele.
Nu. Aşa se va ajunge la „trebuie să mai dau cinci comentarii să-l depăşesc pe xsulescu”. Şi aici vei pierde calitatea câştigată, pentru că vor începe să se uite unde pot spune ceva, orice care să fie prin apropierea temei. Nţţţ :))
Pana mai discutam aici pe tema asta si pana ma gandesc cum e mai bine, am scos plug inul, nu se mai poate vedea pe blog.
Cred ca mai trebuie mentionat in regulament daca schimbarea numelui folosit la comentare se contorizeaza separat sau se numara dupa alt criteriu. De asemenea, e important daca RCC si PolitiChina intra in sfera de numarare a comentariilor. #doarzic, ca sa completam regulamentul.
La ăla cu studiile şi blogării m-am abţinut cu greu să nu zic nimic. Mă, dar ştii cât de greu? :))
Sa ti-l citez pe Shrek cu better out than in? Nu te mai abtine, bre, ca e pacat sa nu incerci sa indrepti lumea, nu sa o pedepsesti, fireste :D
Acum sa vedem cat de mult ii ajuta ca au primit link de la un blog cu PR5 :)
Domnu, articolul cel mai comentat cred ca o sa fie cel mai vizualizat incet…Este un ajutor enorm pentru noi toti :)
E foarte interesant ca ceea ce se intampla in urma comentariilor, este clar o interactivitate. Bloggerul scrie, omul comenteaza, bloggerul reactioneaza. Misto e faptul ca mecanismul nu se opreste (decat atunci cand bliggerul spune:”Mai mult nu îmi cereţi, zău :))”).
Privind sirul cu gravataruri, imi cam pica greu la stomac sigla mea. Cred ca am sa renunt la ea si am sa-mi si eu o fotografie. :)
Am sa fac tot posibilul sa nu mai exista cuvantul „izbeliste” in vocabularul meu pe viitor.
Eu sunt de pe mobil acum si nu pot vedea daca ai acel plugin cu topul comentatorilor. Ar fi bun pentru ca ti-ar fi si tie mai usor sa faci un astfel de top, plus ca ar rezolva si problema link-urilor.
Toata lumea castiga, dupa cum se poate observa cu ochiul.
Eu ma gandeam sa vina toti la intalnire, sau, cine vrea, nu doar presedintii de comitet :)
Sau inteleg gresit? :)
40% e un procent „mai mult decat foarte bun”. Cred ca mai mult ai tu de castigat cu initiativa asta decat arhi. Aici ma refer la banii pe care ii aduna de la comentatorii premium sau cum ii numeste el.
Greu de comparat castigul material cu cel nematerial.
Si eu iti impartasesc ideea, dar este greu de spus cine castiga mai mult.
la un moment dat castigurile nemateriale, se vor transforma in castiguri materiale. Cred ca plusul este mult mai mare in acest caz. :D
Pana la urma asta se doreste aici…mai multe comentarii, mai multe discutii… nu bani pe link-uri…
Nhea, daca sunt lenes, nu apar in topul comentariilor pe chinezu :|
Dar las ca-mi revin eu ! :)
Ideea cu acest top al comentariilor este binevenita pt incepatori ca mine si mai ales pt afacere si vreau sa-ti mai zic un multam fain. Acest lucru nu inseamna ca suntem la concurs. Oricum, ai articole foarte bune, lucruri interesante pt noi toti. Cateodata reusesc doar sa le citesc, fara sa comentez.
Acum ma gandesc cum o s ate rasplatim noi, cei care ne-ai scos in evidenta si in fiecare luna cand faci aceasta lista, bubuie vizualizarile !
@albinuto, bubuiesc ele vizualizarile dar nu mai tine de el daca vizitatorii mai revin. El ne da dar nu ne baga si in sac :)
Cel mai OK mi se pare ca fata de clasamentul initial, cand ai anuntat comitetul nu s-au intamplat chestiuni dubioase de genul persoane noi, care sa comenteze doar pentru a comenta si pentru a fi in top. Spor!
Si mie îmi place această idee. Eu de obicei te citesc dar nu comentez, cred că de acum o voi face mai des. Mersi de oportunitate :)
Am fost declarat „cel mai cel” comentator pe intreg anul 2012 si primul din prima luna a anului 2013 iar acum stau si ma gandesc daca sa mai comentez pe aici sau sa ma retrag in culmea gloriei :)
Cum ar veni ca esti cel mai de comitet :) Cum sa te retragi tocmai acum :))
Hahhaha Felicitari !
Poti sa te retragi in culmea gloriei sau poti sa te gandesti ca exista marele premiu Comentatorul Anului :D Il anunt cat e repede.
Multam frumos pentru link. Eu citesc cam tot ce se zice pe aici dar nu intotdeauna ma mananca palma sa comentez :)
Am si eu un umil loc 19.
Cristi, una e să ai comentatori care să-și împărtășească ideile, alta e să ai doar de dragul de-a scrie. Să se bage în seamă, că „uite bă l-am comentat pe Chinezu, am 76354 de linkuri la el”.
Deși nu prea văd să fie cazul aici la tine, față de alți A-listeri.
Și în plus, de la o vreme te-ai apucat să comentezi și tu comentariile altora. Adică să le răspunzi, lucru pe care îl făceai mai rar în trecut.
Are sens ce naiba am zis eu? Sau vorbește vodka aia din mine?
Da, ar trebui si o analiza a comentariilor facute de chinezu :P
Asa… sa vedem el ce curba a inregistrat, ascendenta sau descendenta :S
PE chinezu.eu este singurul loc in care comentatorii, sau o pondere foarte mare, nu sunt rai.
Sunt foarte putine persoane care musca aici. Majoritatea sunt croiti dupa chipul si asemanarea Domnului Cristian. Asta place, cred eu.
Din punctul meu de vedere este un lucru mare sa strangi in jurul tau atatia oameni civilizati.
Tu faci teorie aici sau e o constatare? :)) Sa stiu cum iti raspund.
Si cum ai masurat cresterea consistentei ?
Foarte stiintific. Am comparat „misto” cu „Dacă Chinezu.eu ar avea PR1, iar Blog1 şi Blog2 ar fi proaspăt indexate, atunci ele ar primi automat PR1 la următoarea indexare. De ce? Pentru că pentru orice link pe care îl primeşte Chinezu (de la alte Blog “n”-uri, să zicem, care nu au mai mult de 3-4 link-uri către alte site-uri), el creşte PR 1.5 (aproximat ca PR2). Atunci Chinezu are PR2, iar Blog1 şi Blog2 au PR 0.57 (adică PR1).
Cum chinezu.eu ajunge la PR5 pt că primeşte link de la blog “n”-uri (care nu au mai mult de 3-4 link-uri în blogroll, să zicem), atunci tu ca Blog1, Blog2 (la fel, tu ca blog nu ai mai mult de 3-4 link-uri către alte bloguri) creşti. Poţi creşte până la PR3 sau PR4.
Google Page Rank-ul îţi creşte vizibilitatea în căutări dacă linkurile de pe un blog cu PR mare sunt “index, do-follow”, asta e condiţia. Dacă e “no index, no-follow” din codul HTML, atunci nu te ajută cu absolut nimic să “urci” în Google SERP (search engine results page). :)
“No index” şi “No-follow” sunt acele link-uri pe care un Google bot nu le ia în considerare în algoritmul search-ului.
Oricum, Page Rank-ul e irelevant, la ora actuală se ţin cont de alte SEO metrics. De exemplu, eu nu mă ghidez niciodată după PR în campaniile white hat SEO. :)!”
In acest caz, daca folosesti doar simple comparatii, nu poti demonstra ca plusul de cosistenta vine din noul sistem de comentarii ci din vechile masuri externe care tin de promovarea blogului, seo, etc. Mai mult, nu aflam nimic calitativ privind adaosul de consistenta asociata fiecarui topic.
Consistenta nu este ca samantana, ai mai mult lapte ai si samantana mai multa. Principiul asta merge pana la un punct.
offtopic: daca P. Dalea spune si in gluma ca se poate retrage in glorie asta sugereaza destule.
Cum zici tu. Recunosc, nu am vreme de analize splendide. Prefer sa fac lucruri. Si sa se vada efectele. Ceea ce, cu voia dumneavoastra, se intampla…
Din infografic nu se vede efectul, din post nici atat. Există o regula la masuratorile pe care le comunici public, trebuie sa oferi date care sa le verifice si altii, altfel este doar advertising.
Asa sa ii ramana numele! Advertising este. Si functioneaza de minune, sefu, zau. Spre completa, imperiala si irefutabila ciuda a unora.
A, sa inteleg ca noul sistem de comentarii este doar o campanie de advertising, consistenta este doar un element de marketing si diferentiere dar comentatorii…da…comentatorii, ei ce sunt ? hahahhaa
Pai eu am „castigat” primul loc pe anul trecut cand nu se stia nimic de niciun fel de concurs asa ca imi permit sa mai si glumesc din cand in cand chiar daca nu toti sunt deacord cu glumitele mele :)
Daca ma gandesc bine, pe alte bloguri am mai multe comentarii lasate anul trecut asa ca remarca ta e doar un pic rautacioasa si atat dar e opinia ta si o respect mai ales pentru ca e exprimata civilizat.
Iti multumesc foarte mult pentru listare si pentru link. Cred ca o sa ma ajute enorm, blogul este inca la inceput. Are cateva zile. Daca stiam puneam blogul de IT :)) dar se pierdea relevanta. Inca odata, multumesc mult