Avem alt subiect pregătit astăzi la „Chintesenţa zilei”, dar parcă m-a lovit un pic la coracon Dragoş Asaftei cu bucuria lui când ne-a anunţat pe mail că „gata, am dat drumul primului concurs de pe blogdefotografie.ro” :) Vă dau mai jos şi o poză cu premiul pe care îl puteţi câştiga dacă ne spuneţi care sunt sursele voastre de inspiraţie când vine vorba de fotografie, premiu oferit de partenerii noştri de la F64 şi Olympus, cărora le mulţumesc pentru deschidere şi pentru o colaborare îndelungată :)
După cum cei mai mulţi dintre voi ştiţi, sunt implicat în acest proiect şi îmi place tare mult cum creşte :) Zilele acestea discutam cu Dragoş şi cu Vlad despre cum să abordăm acest concurs, dar am avut o atitudine de marketing, dacă vreţi, profesională, în care am stabilit ce obiectiv avem, cu ce partener să ne asociem pentru premiu, care să fie mecanismul, ce aşteptări avem, adică de astea mai tehnice, cum ar veni. Dar când am văzut mailul în care am simţit emoţia lui Dragoş legată de „primul”, am zâmbit şi am ştiu că voi scrie aceste rânduri :)
În viaţa unui blogger există multe momente pe care le putem încadra la categoria „primul/prima”. Iar asta, dragilor, este una din cele mai frumoase momentepe care le trăim ca bloggeri. Şi care, de cele mai multe ori, ne motivează să mergem mai departe. Sau, în unele cazuri, să renunţăm…
Primul gând că ai vrea să deschizi un blog. Nici nu ştii de unde îţi vine. Doar te trezeşti că te tentează. Şi cercetezi să înţelegi mai multe. Şi te tentează şi mai tare. Şi te laşi în voia acestui gând…
Prima postare pe blog. Mai ţineţi minte emoţia pe care aţi avut-o când aţi deschis fereastra şi aţi văzut spaţiile alea goale pe care ştiaţi că trebuie să le umpleţi cu gândurile voastre pe care să le adresaţi lumii? Şi emoţia cu care aţi dat publish?
Primul comentariu. Ce senzaţie să vezi că cineva nu doar că îţi face onoarea să te citească, dar şi că reacţionează la ce scrii tu pe blog…
Prima înjurătură. Moment în care înţelegi pe pielea ta, nu doar din ce ai citit la alţii, că există unii care vai de capul lor…
Primul trackback. Cât de mândri aţi fost când aţi văzut că un alt blog v-a citat cu link, nu-i aşa?
Prima întâlnire cu alţi bloggeri în offline. Când erai foarte curios să vezi cine sunt în realitate cei pe care îi cunoşteai de pe bloguri.
Prima invitaţie. La un eveniment, să scrii un guest post, la o bere. Moment în care simţi că e ok ce faci şi că e bun drumul pe care ţi l-ai ales.
Primul beneficiu. Nu contează că vorbim de bani sau de un produs sau de ceva servicii. Atunci începi să te gândeşti „cum ar fi dacă…”.
Prima… primul… toate cele care au urmat şi care sunt diferite pentru fiecare şi, totuşi, atât de asemănătoare :)
Ia haideţi, pentru că e luni şi nu ne prea place ziua asta :D, să ne scufundăm un pic în găleata cu melancolie 2.0 şi să ne aducem aminte despre cum a fost la fiecare dintre noi „primul”. Pentru că, măcar din când în când, trebuie să ne aducem aminte de unde am plecat :)
30 thoughts on “Chintesenţa zilei: despre „primul” sau „prima” pe blog”
Țin minte când în 2010 am organizat National Tweet Meet cu Alex Dima la Brașov și era pentru prima oară când eram la o întâlnire cu bloggeri. Aveam 16 ani, împlineam 17, și aveam mari emoții.
Mă tot gândeam: Oare eu acum ce fac? Oare o să mă bage în seamă toți oamenii? Uite, a venit DreamTeam. A venit Zoso. A venit Bobby. Cum fac eu să vorbesc cu ei? :-))
Aaaaaaaaa, unul din momentele pe care Vlad Dulea nu o sa le uite niciodata… =)) Ia stai ca il convingem noi sa vina sa povesteasca aici cum a fost, caci a ramas de legenda in DreamTeamRO toata chestiunea :))
Pfoai, cum a rămas asta de poveste… Eram la Brașov, toată lumea se prezenta. Povestea fiecare ce face prin online și offline. Eu îmi pregăteam în gând speach-ul. Făceam atât de multe chestii că nu știam exact în ce ordine să le prezint, dar eram sigur că urmează să impresionez… Doar că, exact în momentul în care s-a ajuns la mine, eu fiind și ultimul din cei prezenți care mai trebuia să se prezinte, a apărut un grup de alți 10-15 bloggeri care fuseseră în prealabil la alt eveniment. Și uite așa, toată lumea și-a îndreptat atenția către ei și marele meu moment de glorie blogosferică, îndelung pregătit, s-a dus pe apa sâmbetei. Prin urmare, am rămas până în ziua de azi un mare blogger necunoscut :)))
Primul articol a fost despre un român venit în vacanță acasa (muncea în Italia). Mi-a spus toată povestea lui cât timp m-a dus dintr-un sat până într-un oraș dotat cu transport în comun :)) Atunci am aflat că viața poate fi simplă dacă îți vezi de treabă.
Tin minte ca in vara lui 2012 am participat la prima intalnire cu bloggeri in offline. Au venit saracii tocmai din Iasi si din Roman in Vatra Dornei, ca sa stam la o bere buna si sa punem tara la cale! Stii cum a fost? Superb!
Amintirile mele legate de deschiderea blogului sunt proaspete. M-a bătut cineva la cap cu chestia asta. Că dacă tot ştiu să scriu, de ce să n-o fac intr-un cadru cât de cât organizat. După o lună, am capotat. Am acceptat să-mi deschid un blog… Mă rog, ştii cum e, la un moment dat începe să te prindă şi nu mai ai scăpare.
Buna asta cu „nu mai ai scapare”, zici ca suntem in seria Die Hard =))
NU mai țin minte prima întâlnire cu bloggeri, că au trecut vreo 7 ani… și au fost multe! Cred că pe Calea Victoriei la un eveniment cu bloggerii care cântă, ceva karaoke, ăla a fost printre primele. Și RoBlogFest-ul din 2007.
Tataieeeeeee :)) Lasa, stimabile, ca facem noi Asociatia Pensionarilor 2.0 si in loc sa jucam sah in parc o sa jucat Starcfrat in retea =))
În general îmi caut sursele de inspirație în fotografie pe blogurile lui NwRadu, Subiectiv, pe blogul lui Costin, pe cele ale lui Dragoș și pe cel al lui Alex Dima. Apoi încep și purec 500px, Instagram și ceva bloguri din afară pe care le-am găsit din întâmplare dar nu-mi amintesc niciodată url-urile lor. Și pe final îmi caut inspirația pe paginile de facebook ale fotografilor. Nu cred că ești vreun „puști” care să nu aibă o pagină de facebook care se termină în photography.
La mine a fost cam asa:
– primul articol in 2008
– primul comentariu la singurul articol (cel din 2008) a venit in 2009
– am vazut comentariul in 2010 cand m-am si apucat mai serios de blogareala.
Pe urma au inceput sa vina si comentarii si link-uri etc. Primul blog-meet in 3 a fost la sfarsitul lui 2011, iar de la primul blog-meet mai numeros se implineste aproape 1 an. Tot in 2012 au fost si alte premiere: primul blog-meet in Bucuresti, primul eveniment Webstock, prima participare la Super Blog, primul in perioada de beta-testing Campionatul National al Bloggerilor etc.
24 iulie 2011, atunci am scris pe actualul blog primul articol … articol care era de fapt o reluare un pic diferita a primului articol scris, cu aproape o luna inainte, pe o tentativa de blog facuta pe blogspot. Pe acel blog gratuit (sters imediat dupa ce am deschis blogul actual) primul comentariu a fost un indemn si un sfat pentru a trece pe domeniu propriu si a venit de la Gabriel Ursan
Am primit primul comentariu pe blog de la o tipă din Târgovişte. Şi-am început să vorbim. Am hotărât să ne şi vedem face to face, că, na, era ceva interesant. Ne-am văzut în prima zi de admitere în Universitate, acum 3 ani. Apoi ne-am tot revăzut. Cred că e printre singurele fete cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă. :D
Priceless feeling!
Si inca mai sunteti pe felie, cum ar veni? Pastrati legatura?
Eu sunt inca la inceput. Cu 40 de articole , 100 de comentarii etc. Inca simt acea emotie cand apas Publish sau cand aprob vre-un comentariu…simt un pic de mandrie cand vad pe cineva ca citeste ceea ce scriu.
Făr’de supărare dar am impresia că bloghingul s-a comercializat, denatarulaizat… Am și eu blog și dacă ai avea răbdare, dragă Chinezule, vei constata că scriu/postez din plăcere fără să fiu nevoit din spate să preamăresc pe cineva ori să-i promovez produsele. Blogul e un jurnal personal unde-ți așterni trăirile, momentele ce le consideri a fi scrise.
La tine văd o promovare agresivă a imaginii, o hărnicie în postări, repet comerciale sau doar de a fi la număr.
Să nu te superi pe mine, sunt ardelean adevărat dar trebuie să recunoști că mai nou unii cei ce-și țin jurnale personale (personale pe naiba) și-ar vinde sufeltul pentru imagine, vizibilitatate, atragerea cititorilor. Părerea mea, personală că e un trend mai mult decât penibil. Înjurați-mă (pot și io sudui de crapă Selena, nu Terra).
Toate cele bune și fiți naturali, originali. Să vă-mburde dorințele, țoc cu drag
E foarte bine ca scrii din suflet. Doar ca imi pare foarte rau ca o bagi pe aia cu vandutul sufletului si ca nu intelegi ca unii chiar am ales sa fim bloggeri profesionisti.
Si tu iti vinzi sufletul, daca mergem pe sistemul tau totalmente gresit de gandire, angajatorului tau sau celui care iti da bani pentru ce prestezi.
Nu te injura nimeni, stai linistit. Dar nici nu prea te bag la suflet daca vorbesti cu atat lejeritate atat de urat despre niste oameni care chiar nu merita clasificari de astea cum faci tu.
Daca pentru tine asta inseamna „din suflet”, atunci nu stiu ce sa mai zic…
Iară șî dân nou, nu te’mflo’mbe fudulia dar n-ai dreptate, dragă Chinezule, serios, ești mare cu boletin. :) Vândutul sufletului se pliază după cum scrâs-am la originilatitate nicidecum la aspectul religios. Prin ce blogări profesionițti??? 2 propoziții 3 poze ce aparțin celor care-i promovează acei.. profesioniști?? Și enșpemii de banner-e ale unor firme în sidebar???
Termenul de sulfet, eclar că n-ți e familiar… nu sudui da asta-i adevăriu dragă Chinezule. Pe de altă parte sunt de acord bloghingul s-a diversificat în secțiuni de jurnalistică sportivă, politică, pornășăgarică etc. sunt de acord dar cei menționați să nu-și aroge titulatura de blogări adevărați cu brand. Alte branduri îi domină, dragule Chinez. Repet, nu te nerva dar asta e ralitatea, aș mai da exemple de blogări de carton dar nu are rost tu fiind în tagmă, îi cunoști foarte bine.
Părerea mea că originalitatea-ți a dispărut cu desăvârșire, repet:părerea mea pe care sper să o primești, indiferent ca stare negativă oriu pozitivă. Gândește spune în ancestrale timpuri cineva… :)
Un workweek cum ți-l dorești, dragule Chinez, te țoc
Ti-as baga-o pe aia cu vulpea si strugurii acri, dar nu ma lasa sufletul, ma intelegi si pe mine… :))
Hahaha, ioi, ioi, da-i răsuflată. Ți-aș da altele de Țara Moților mult mai bestiale decât cea cu vulpea dar costă. E bine totuși că sufletu-ți frână ți-a pus, îi un echilibru ceea ce-i tare bine. Respect reacției sănătoase a sufletului tău ori Interiorului etc. Iară… te țoc, na: :-*
‘Nchei prin a-ți „băga”: țoc cu drag, Chinezule
PS
Nu îs închis la minte, să știi, da: fiecare face ce dorește, e dreptul fiecăruia dar să nu denatureze originalul,lăudându-se că top-blogăr. Cam asta-r fi teoria. Țoc din nou, dragule, de aice dân frumosul Ardeal cu nu l-am părăsit iar brand-ul de jurnal-blog personal nu vreu să-l vând. :)
Primul blog l-am avut prin 2007.Insa a rezistat doar 2 ani.A fost primul esec din viata mea. In 2012 in prima zi din iunie am repornit in activitatea asta de blogger.Sunt convins insa ca de data asta nu voi renunta si chiar voi progresa :D
Cred ca misto au fost:
– primul comentariu pe blog de la o persoana care nu ma cunostea. Pana atunci ma citeau doar prietenii si nici ei cu totii:)
– primul premiu dintr-un concurs. Asta a fost cu voi.
– primele felicitari de la o cititoare pe care nu o cunosteam
– primul interviu publicat.
Dar eu inca simt ca mai am o groaza de primul/prima la orizont…
Sentimental genuin fiind, iti dai seama ca aia cu primul premiu mi-a picat precum pica trilul de privicghetoarea in crapatul zorilor… :))
Eu trebuie să recunosc că n-am prea avut emoții legate de scrierea primului articol. Nu știu exact de ce, în schimb țin minte emoțiile pe care le-am avut când am făcut contul de wordpress. Practic înainte de a scrie primul post.
Până la asta aveam un fel de galerie, în care postam periodic câte-o poză. Încet încet, textul din descrierea pozei se tot mărea și am început să mă gândesc că poate ar fi bine să fac ceva care să îmi permită să scriu.
Ce țin minte așa, cu emoții, a fost când m-a citat Strobist (http://strobist.blogspot.com) pe blogul lui și când un articol de-al meu a ajuns pe prima pagină reddit. M-am bucurat așa, ca un copil mic, noaptea cu reddit-ul nici n-am dormit-o, chit că nu schimbam eu mare lucru.
Ce mi se pare interesant este că (și aici e mai mult o presupunere) mereu poate fi loc de un first time, căci mereu sunt obiective care pot fi atinse și mereu ai lucruri și persoane pe care le admiri cărora probabil vrei să le stârnești interesul.
#baejtinebun pe prima pagina in reddit??? Si cand dai o bere pentru asta? Ca noi primim si retroactiv, no problemos :))
Cred că sunt primul din Baia Mare care a facut o întalnire a bloggerilor băimăreni și am strâns mai mult de 30. Mai știți, am umplut un local întreg numai de bloggeri.
Sunt primul cel mai citit blogger anonim. :)
Și la multe altele sunt primul! :)
Atunci cand am fost si eu? Pe Crisan?
…conversam o data cu Cristi Florea si l-am intrebat care este treaba cu a avea un blog, pentru ca mie personal imi depaseste capacitatea de intelegere sensul acestei activitati, de a scrie pe blog, vorba lui Eminescu:” E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai de spus”. Din acest motiv nu am fost tentat sa-mi fac un blog (oricum prea multi isi dau cu parerea in tara asta, numai a mea mai lipsea :)) dar am acceptat invitatia unui prieten de a scrie pe siteul sau. Cea mai mare bucurie a fost atunci cand am facut un articol despre un baiat care joaca rugby in Belgia. Ce mi-a placut cel mai mult, ca pentru el bucuria a fost mai mare decat a mea, pentru ca in sport ei sunt eroii, ce care-l practica nu cei care scriu (la noi e cumva invers). Daca prin ceea ce pui pe ,impropriu zis in zilele noastra,hartie nu bucura pe altii o face de pomana.
Acum am si eu o tentativa de blog…uneori pun cate ceva, ma relaxeaza dupa o zi de munca.
Inainte de a fi injurat de cei care se cheama bloggeri, tin sa mentionez ca randurile de mai sus se refera la mine iar faptul ca pe unii bloggeri ii apreciez se reflecta prin faptul ca am scris acest comentariu aici.