Eu aşa îi spun, presa sportoidă. O îmbinare mizeră între sportiv şi tabloid, o înciotricare leşinată în care „sportiv” este doar pretextul pentru a fi „tabloid”, o struţo-cămilă de o tristeţe răvăşitoare. Şi care – spun asta cu toată tăria! – nu numai că nu ajută sportul, dar îl şi îngroapă.
Există teoria conform căreia presa asta sportoidă oferă exact ce vrea publicul său. Care, conform acestei teorii, este exact după chipul şi asemănarea presei sportoide, adică mai mult tabloidizat decât amator de ştiri sportive adevărate. Poate că este aşa, nu mă pricep decisiv la astfel de chestiuni. Dar mă pricep cât de cât la a înţelege că lucrurile nu sunt mereu alb şi negru şi atât şi că vorbim, aproape întotdeauna, de o infinitate de nuanţe de gri.
Altfel spus, cred cu tărie că mulţi dintre cei care intră din când în când să citească presa asta sportoidă (care are, din când în când, câte un material de apreciat, ceea ce, de altfel, salvează ce mai este de salvat din ea în ochii multora) vor altceva. Nu care să o înlocuiască, nu se va întâmpla niciodată asta, ci la care să revină mereu ca la o oază de normalitate într-o mare de anormalitate. Şi unde să citească despre un sportiv, nu despre ce a băut după ce a câştigat o partidă, despre o echipă, nu despre patronul ei care a pişcat de dorsal o pipiţă, despre un sport, nu despre cei pentru care sportul respectiv este doar un pretext de a face bani pe care să îi spargă pe dedicaţii manelistice.
Am creat sportlocal.ro în urmă cu aproape 5 ani. Tocmai din dorinţa de a avea parte de o cât de câtă normalitate, atâta cât puteam oferi, cu resursele noastre limitate. Şi în toţi aceşti ani am publicat doar ştiri cu adevărat sportive. Pentru cei care au putut şi au vrut să aprecieze astfel de ştiri. Şi am făcut acest lucru cu o încăpăţânare care a mers dincolo de orice business plan sau de beneficiile financiare şi de altă natură pe care le puteam obţine din site. Şi ne încăpăţânăm în continuare.
Acum am ajuns la un moment de cotitură cu sportlocal.ro. În bine, îmi place să cred. Căci am decis să transformăm un proiect de publishing (pe sistemul de jurnalism clasic, adică) în unul de UGC sufletist şi competitiv, în care voi creaţi conţinutul, iar noi vă răsplătim pentru asta. Hai să vă explic ce vom face de acum înainte. Cu speranţa că veţi înţelege ce vă propunem şi că veţi face şi voi parte din acest concept care îşi doreşte promovarea sportului, aşa cum este el cu adevărat, aşa cum îl simţim cei care ne implicăm în tot ceea ce înseamnă frumuseţea sportului.
Campionatul Naţional de Ştiri Sportive este o competiţie deschisă tuturor celor care vor să pună umărul la promovarea sportului local, fie că este vorba despre o echipă, un sportiv, un club, un eveniment sau, pur şi simplu, să îşi spună părerea despre ceva din domeniul sportiv. Începem acest Campionat cu o perioadă de test, ca să vădem cum merge, adică suntem în stadiul în care căutăm câte 10 jucători în fiecare judeţ, moment în care respectivul judeţ se poate înscrie în Campionat.
Avem şi două premii pentru această primă perioadă de testare: 100 de euro pentru cel mai activ jucător, precum şi organizarea primei conferinţe sportlocal.ro în judeţul care câştigă această etapă de testare.
Avem planuri mari cu acest Campionat. Pe care îl vom dezvolta în fiecare judeţ, cu premii din ce în ce mai atrăgătoare şi mai multe. Deocamdată vă rog să ne daţi o mână de ajutor să ne iasă bine această perioadă de testare. Puteţi să vă înscrieţi în Campionatul Naţional de Ştiri Sportive pentru a ajuta sportul local din judeţul vostru şi puteţi să scrieţi pe blogurile voastre, pe facebook, pe unde mai credeţi de cuviinţă despre această iniţiativă, ca să audă cât mai multă lume. Avem şi o campanie pentru bloggeri prin Blogal Initiative.
Cam asta este pentru moment. O să revin cu alte informaţii pe măsură ce dezvoltăm proiectul. Vă mulţumesc pentru că ne sunteţi alături :)
Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.
Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.
Salut! Mie mi-ar placea sa citesc mai multe lucruri despre cum au ajuns marii sportivi sa faca performanta, despre credintele si valorile lor, despre munca si pasiune,despre spriritul de echipa, psihologia victoriilor, etc . Ceva in genul filmelor motivationale despre sport, doar ca in varianta scrisa. :) Cred ca sportul poate fi si educativ, nu doar un motiv pentru care o adunatura de golani sa se intalneasca si sa-si manifeste spiritul animalic.
În primul rând confunzi FOTBALUL cu SPORTUL. Ce spui tu la final denotă că raportezi ideea de sport la maimuţele care se adună în gradenele de pe Steaua, Dinamo, Rapid şi multe alte stadioane. Încearcă să pui puţină ordine în conceptele cu care operezi, pentru că amesteci lucrurile şi nu e deloc bine.
În general, suporterii echipelor de fotbal asta sunt. Iartă-mă, dar aşa stau lucrurile. Desigur, există excepţii, dar nu fac decât să confirme regula, mai devreme sau mai târziu. Ştii tu, o masă amorfă este mult mai puternică decât un punct vivid.
Nu te supara nici eu nu iau cu suparare cele spuse – cand ai fost ultima oara in tribunele vreunei echipe din cele mentionate, Steaua, Dinamo, Rapid, la meci? Daca stai ceva timp sa te gandesti, atunci nu prea putem purta discutia! E ca si cum ai critica o carte fara sa o citesti! Faptul ca tu ai parerea pe care o ai este din cauza mediei de la noi. Merg frecvent pe stadion si nu am vazut niciodata a doua zi in presa despre cum am cantat o chestie 25.000 de oameni in acelasi timp sau cum ne-a iesit nu stiu ce coregrafie. In schimb aud, bineinteles, daca 200 de bezmetici si-au dat in stamba. E chestia de nuanta!
Zâmbesc. Zâmbesc pentru că nu ştii nimic despre mine, dar prezumezi că-mi construiesc părerile în afara realităţii. E grea meseria de psiholog de tastatură şi nici facultăţile astea de părerologie nu mai sunt ce erau pe vremuri.
E dreptul tau sa zambesti asa cum este dreptul meu sa observ ca nu ai raspuns la intrebare. Continuand, a se slabi cu ironiile ca stim si noi dintr-acestea. Pana una alta, in ordine alfabetica, eu trebuie sa ma simt ofensat pentru ca tu -nestiind nimic despre mine, daca tot faci apel la etica- m-ai facut maimuta. Ceea ce nu sunt. Si nu ma intereseaza sa cunsoc despre tine decat in ce priveste discutia de fata. Si am emis o parere bazata pe fapte. Daca ai fi fost in tribune ai fi stiut ca nu poti generaliza, ca cei pe care ii intitulezi maimute sunt o minoritate intre cei care umplu un stadion de fotbal. Atata tot am spus. Si sustin. Nu cred ca e nevoie de ironii ieftine daca vrem sa purtam o discutie.
Absolut. Ai dreptate. Cum le ştii tu pe toate, ca un om mare. Şi cum nu vezi că am spus „în general”. Cum ar veni, vorbesc despre majoritatea, nu despre cazuri particulare, rare, dar existente, însă acoperite de marea de trepanaţi plini de ură. Ihaaa, da, eu sunt ăla răul. Yeap. Nu cunosc, nu ştiu.
Si eu sustin altceva, ca maimutele sunt minoritatea si majoritatea decenta, nu invers. Crezi ca poti posta si tu ceva fara IRONII IEFTINE? Stiu ca ma repet, dar nu prea inteleg de ce tot o tii langa cu ele.
Sper din tot sufletul sa spulberi presa de sport din tara.Eu am citit sportlocal.ro inca de la aparitie si o fac in continuare cu placere. Ma bucur ca pot sa particip la o campanie de promovare.
Asta cu spulberatul zici ca e ceva stire din presa asta despre care zici ca nu iti place :)) In loc sa ma ocup sa spulber nu stiu ce, mai bine ma concetrez sa promovez ce trebuie :)
Ba nu confund deloc. :) In mod intentionat am inlocuit sportul cu fotabalul pentru ca fotbalul are cei mai multi fani, cel putin asa stiu eu, iar in al doilea rand nu as fi putut sa-mi exemplific ideea daca as fi vorbit despre sah :) Sper ca s-au simtit atinsi doar cei la care am facut referire. Ca tot vorbeam despre filme, marea majoriatte a fimleor americane despre care vorbeam sunt despre fotbal american sau baseball si nu despre fotablul de-l practica alde Steaua, Dinamo, Rapid, tocmai pentru ca acelea sunt sporturile lor reprezentative. Intelegi acum de ce „le-am confundat” ?
Nu. Dar ai fi putut vorbi de rugby. Sau de handbal. Sau de tenis. Sau de tenis de masă. Sau de canotaj. Sau de polo. Sunt sporturi în care avem unele rezultate, din când în când apar chiar unele foarte-foarte frumoase, şi nu sunt turmentate de suporterii de tip „fotbal”. Tocmai de aceea am spus că aliterarea celor două noţiuni este total greşită. Ba aş spune că nu aduce decât deservicii.
OK. Inteleg ideea ta. Exprimarea mea poate ca nu a fost tocmai potrivita, dar dorinta mea ramane neschimbata. Cred ca FOTBALUL poate sa insemne si altceva. :)
Pentru multă vreme de-acum încolo, nu. Fotbalul, fiind un „fenomen de masă” (păstrez limbajul ăsta de lemn, că e adecvat :d), face apel la societate şi la pregătirea de care dau dovadă micile particule ale societăţii, adică băştinaşii. Câtă vreme societatea va fi strâmbă şi plină de ură faţă de cei care o compun, stadionul nu va fi decât un loc unde lumea se duce să refuleze, nu să primească frumuseţea unui spectacol sportiv, dacă aceasta există. Ba aş spune că, departe de a avea şanse să fie mai bine, va fi din ce în ce mai rău.
Si daca as avea tendinta sa fiu de acord cu tine in privinta viitorului, as prefera totusi sa n-o fac. Nu cred ca-mi poate aduce ceva bun tipul asta de gandire „realista”.
Oare faptul ca dai vina pe societate si nu pe tine insuti „denota” :) ca nu vrei sa-ti asumi responsabilitatea ?
Şi tu faci pe psihologul cu mine :)) Nu-i nimic, e ceva normal în ziua de azi. Responsabilitatea mea este asumată, şi asta de mai bine de 9 ani, ba chiar aproape de 10. Iar dacă te referi strict la statutul de suporter (de fotbal etc), mi l-am asumat şi pe ăla cu toate responsabilităţile derivate.
Cred ca sportul romanesc traverseaza cea mai neagra perioada: Si ma refer la toate palierele, incluzand aici si media sportiva. Habar n-am ce trebuie facut…
Din păcate, sportul s-a mutat pe http://www... nu-i rea ideea să-l întorci un pic spre casă, măcar așa, cu știrile locale.
Apoi, cine scrie ceva în plus la un site (fie și din greșeala) poate afla mai repede… că-i cazul să se ceară afară :)
Dacă nu știți tehnica, vedeți pe nuvelist.wordpress.com
Ce ar trebui sa afla de pe blogul tau? Ca imi scapa. Da niste detalii, ca altfel intri in conflict cu politica de comentarii de pe chinezu.eu si dam in alte alea.
Cum ajungi la sfarsitul internetului, aia se află. De exemplu, daca scrii chinezu.ro.ro
Și găsești acolo sfaturi faine, printre care, că-i bine să mai scoți nasul și pe-afară :-)
Stimabililor, atata vreme cat schimbul de replici se face pe un ton decent, nu am motive sa intervin. Am incredere in voi ca tot asa va continua. Va multumesc pentru ca nu imi dati motive sa intervin decisiv :)
Stai liniştit, Cristi :) Ne înţelegem noi cumva până la urmă. Sau nu şi atunci oprim discuţia, mai ales când are un singur sens. Nu cobori pentru că unul nu poate să urce :))
Dupa cum am zis si in articol „timpul fizic nu-mi permite să mă implic” dar pentru un articol de promovare a acestei idei tot am gasit un piculet de timp.
Nu am crezut ca o sa-mi fac timp sa ma implic, dar noi oamenii, trebuie sa intelegem ca avem o mare sansa, sa vorbim si sa scriem despre cel mai neansemnat sport. Noi trebuie sa ne promovam orice sport din judet si avem o mare ocazie acum. Avem ocazia sa scriem despre sporturi si meciuri care nu s-au scris poate niciodata in judetul nostru, avem ocazia sa scoatem in evidenta adevarati sportivi.
Acum totul ramane la cat de comozi suntem, la cat de mult vrem asa ceva.
Oare am sa reusesc sa adun aceasta echipa la Satu Mare ? Nici nu ma gandesc sa nu reusesc, se poate !
Satmarenii care ma ajuta sa adun aceasta echipa, participa si la acest concurs : http://mierea-de-albine.blogspot.ro/2013/01/facem-echipa-la-satu-mare.html
Sper sa facem o figura frumoasa asa ca … pe ei si pe presa lor :) Dar ca sa nu folosesc termenii deja uzati, la Dolj suntem deocamdata 2 cu tendinta de crestere :) Spor(t)!
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.
Funcționale
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferințe
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
33 thoughts on “Hai să batem presa sportoidă cu Campionatul Naţional de Ştiri Sportive!”
Salut! Mie mi-ar placea sa citesc mai multe lucruri despre cum au ajuns marii sportivi sa faca performanta, despre credintele si valorile lor, despre munca si pasiune,despre spriritul de echipa, psihologia victoriilor, etc . Ceva in genul filmelor motivationale despre sport, doar ca in varianta scrisa. :) Cred ca sportul poate fi si educativ, nu doar un motiv pentru care o adunatura de golani sa se intalneasca si sa-si manifeste spiritul animalic.
În primul rând confunzi FOTBALUL cu SPORTUL. Ce spui tu la final denotă că raportezi ideea de sport la maimuţele care se adună în gradenele de pe Steaua, Dinamo, Rapid şi multe alte stadioane. Încearcă să pui puţină ordine în conceptele cu care operezi, pentru că amesteci lucrurile şi nu e deloc bine.
Nici tie nu ti-ar strica putin ordine, poate nu ai mai confunda suporterii cu maimutele! Zic!
În general, suporterii echipelor de fotbal asta sunt. Iartă-mă, dar aşa stau lucrurile. Desigur, există excepţii, dar nu fac decât să confirme regula, mai devreme sau mai târziu. Ştii tu, o masă amorfă este mult mai puternică decât un punct vivid.
Nu te supara nici eu nu iau cu suparare cele spuse – cand ai fost ultima oara in tribunele vreunei echipe din cele mentionate, Steaua, Dinamo, Rapid, la meci? Daca stai ceva timp sa te gandesti, atunci nu prea putem purta discutia! E ca si cum ai critica o carte fara sa o citesti! Faptul ca tu ai parerea pe care o ai este din cauza mediei de la noi. Merg frecvent pe stadion si nu am vazut niciodata a doua zi in presa despre cum am cantat o chestie 25.000 de oameni in acelasi timp sau cum ne-a iesit nu stiu ce coregrafie. In schimb aud, bineinteles, daca 200 de bezmetici si-au dat in stamba. E chestia de nuanta!
Zâmbesc. Zâmbesc pentru că nu ştii nimic despre mine, dar prezumezi că-mi construiesc părerile în afara realităţii. E grea meseria de psiholog de tastatură şi nici facultăţile astea de părerologie nu mai sunt ce erau pe vremuri.
E dreptul tau sa zambesti asa cum este dreptul meu sa observ ca nu ai raspuns la intrebare. Continuand, a se slabi cu ironiile ca stim si noi dintr-acestea. Pana una alta, in ordine alfabetica, eu trebuie sa ma simt ofensat pentru ca tu -nestiind nimic despre mine, daca tot faci apel la etica- m-ai facut maimuta. Ceea ce nu sunt. Si nu ma intereseaza sa cunsoc despre tine decat in ce priveste discutia de fata. Si am emis o parere bazata pe fapte. Daca ai fi fost in tribune ai fi stiut ca nu poti generaliza, ca cei pe care ii intitulezi maimute sunt o minoritate intre cei care umplu un stadion de fotbal. Atata tot am spus. Si sustin. Nu cred ca e nevoie de ironii ieftine daca vrem sa purtam o discutie.
Absolut. Ai dreptate. Cum le ştii tu pe toate, ca un om mare. Şi cum nu vezi că am spus „în general”. Cum ar veni, vorbesc despre majoritatea, nu despre cazuri particulare, rare, dar existente, însă acoperite de marea de trepanaţi plini de ură. Ihaaa, da, eu sunt ăla răul. Yeap. Nu cunosc, nu ştiu.
Si eu sustin altceva, ca maimutele sunt minoritatea si majoritatea decenta, nu invers. Crezi ca poti posta si tu ceva fara IRONII IEFTINE? Stiu ca ma repet, dar nu prea inteleg de ce tot o tii langa cu ele.
Ai dreptate. Te rog să mă ierţi. Promit că nu mai fac.
Sper din tot sufletul sa spulberi presa de sport din tara.Eu am citit sportlocal.ro inca de la aparitie si o fac in continuare cu placere. Ma bucur ca pot sa particip la o campanie de promovare.
Asta cu spulberatul zici ca e ceva stire din presa asta despre care zici ca nu iti place :)) In loc sa ma ocup sa spulber nu stiu ce, mai bine ma concetrez sa promovez ce trebuie :)
Normal ca de acolo e :) Doar ei abuzeaza de aceste cuvinte marete zi de zi :) Eu ma bucur ca la voi gasim stiri sportive si atat :)
Ba nu confund deloc. :) In mod intentionat am inlocuit sportul cu fotabalul pentru ca fotbalul are cei mai multi fani, cel putin asa stiu eu, iar in al doilea rand nu as fi putut sa-mi exemplific ideea daca as fi vorbit despre sah :) Sper ca s-au simtit atinsi doar cei la care am facut referire. Ca tot vorbeam despre filme, marea majoriatte a fimleor americane despre care vorbeam sunt despre fotbal american sau baseball si nu despre fotablul de-l practica alde Steaua, Dinamo, Rapid, tocmai pentru ca acelea sunt sporturile lor reprezentative. Intelegi acum de ce „le-am confundat” ?
Nu. Dar ai fi putut vorbi de rugby. Sau de handbal. Sau de tenis. Sau de tenis de masă. Sau de canotaj. Sau de polo. Sunt sporturi în care avem unele rezultate, din când în când apar chiar unele foarte-foarte frumoase, şi nu sunt turmentate de suporterii de tip „fotbal”. Tocmai de aceea am spus că aliterarea celor două noţiuni este total greşită. Ba aş spune că nu aduce decât deservicii.
OK. Inteleg ideea ta. Exprimarea mea poate ca nu a fost tocmai potrivita, dar dorinta mea ramane neschimbata. Cred ca FOTBALUL poate sa insemne si altceva. :)
Pentru multă vreme de-acum încolo, nu. Fotbalul, fiind un „fenomen de masă” (păstrez limbajul ăsta de lemn, că e adecvat :d), face apel la societate şi la pregătirea de care dau dovadă micile particule ale societăţii, adică băştinaşii. Câtă vreme societatea va fi strâmbă şi plină de ură faţă de cei care o compun, stadionul nu va fi decât un loc unde lumea se duce să refuleze, nu să primească frumuseţea unui spectacol sportiv, dacă aceasta există. Ba aş spune că, departe de a avea şanse să fie mai bine, va fi din ce în ce mai rău.
Si daca as avea tendinta sa fiu de acord cu tine in privinta viitorului, as prefera totusi sa n-o fac. Nu cred ca-mi poate aduce ceva bun tipul asta de gandire „realista”.
Oare faptul ca dai vina pe societate si nu pe tine insuti „denota” :) ca nu vrei sa-ti asumi responsabilitatea ?
Şi tu faci pe psihologul cu mine :)) Nu-i nimic, e ceva normal în ziua de azi. Responsabilitatea mea este asumată, şi asta de mai bine de 9 ani, ba chiar aproape de 10. Iar dacă te referi strict la statutul de suporter (de fotbal etc), mi l-am asumat şi pe ăla cu toate responsabilităţile derivate.
N-am vrut sa fac pe psihologul, dar asa-i in ping-pong. :)
Vad acum ca din prea mult patos „majoritate” si „filmelor” mi-au iesit deformate. :)
Cred ca sportul romanesc traverseaza cea mai neagra perioada: Si ma refer la toate palierele, incluzand aici si media sportiva. Habar n-am ce trebuie facut…
Pentru inceput ar fi excelent daca ne-ai ajuta sa promovam initiativa asta. Si daca crezi ca ai ceva de spus sa te inscrii si tu in campionat :)
Din păcate, sportul s-a mutat pe http://www... nu-i rea ideea să-l întorci un pic spre casă, măcar așa, cu știrile locale.
Apoi, cine scrie ceva în plus la un site (fie și din greșeala) poate afla mai repede… că-i cazul să se ceară afară :)
Dacă nu știți tehnica, vedeți pe nuvelist.wordpress.com
Ce ar trebui sa afla de pe blogul tau? Ca imi scapa. Da niste detalii, ca altfel intri in conflict cu politica de comentarii de pe chinezu.eu si dam in alte alea.
Cum ajungi la sfarsitul internetului, aia se află. De exemplu, daca scrii chinezu.ro.ro
Și găsești acolo sfaturi faine, printre care, că-i bine să mai scoți nasul și pe-afară :-)
Stimabililor, atata vreme cat schimbul de replici se face pe un ton decent, nu am motive sa intervin. Am incredere in voi ca tot asa va continua. Va multumesc pentru ca nu imi dati motive sa intervin decisiv :)
Stai liniştit, Cristi :) Ne înţelegem noi cumva până la urmă. Sau nu şi atunci oprim discuţia, mai ales când are un singur sens. Nu cobori pentru că unul nu poate să urce :))
Dupa cum am zis si in articol „timpul fizic nu-mi permite să mă implic” dar pentru un articol de promovare a acestei idei tot am gasit un piculet de timp.
Nu am crezut ca o sa-mi fac timp sa ma implic, dar noi oamenii, trebuie sa intelegem ca avem o mare sansa, sa vorbim si sa scriem despre cel mai neansemnat sport. Noi trebuie sa ne promovam orice sport din judet si avem o mare ocazie acum. Avem ocazia sa scriem despre sporturi si meciuri care nu s-au scris poate niciodata in judetul nostru, avem ocazia sa scoatem in evidenta adevarati sportivi.
Acum totul ramane la cat de comozi suntem, la cat de mult vrem asa ceva.
Oare am sa reusesc sa adun aceasta echipa la Satu Mare ? Nici nu ma gandesc sa nu reusesc, se poate !
Satmarenii care ma ajuta sa adun aceasta echipa, participa si la acest concurs : http://mierea-de-albine.blogspot.ro/2013/01/facem-echipa-la-satu-mare.html
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=305830069528843&set=a.114705615307957.17364.114700141975171&type=1&theater
Sper sa facem o figura frumoasa asa ca … pe ei si pe presa lor :) Dar ca sa nu folosesc termenii deja uzati, la Dolj suntem deocamdata 2 cu tendinta de crestere :) Spor(t)!
Sunt extrem de curios ce se va intampla in Prahova, eventual sa ma ti la curent cu ceva date despre asta poate mai bag un articol.
Pingback: Sportul local - 3ditorial