Am primit cartea „Amurg la Marea Neagră” de Domnica Rădulescu de la Bogdan Hrib, directorul Editurii Tritonic. Aşa mai face el de astea, îmi mai trimite cărţi care – crede el – m-ar coafa :D Uneori mă nimereşte, alteori nu. Dar de data aceasta m-a nimerit fix în coraconul lecturistic.
Mi-a plăcut foarte mult cartea. Şi când mă gândesc că am citit-o tocmai pentru că eram în perioada de pauză de sărbători şi mi-a căzut întâmplător privirea pe ea, cum stătea cuminţică pe raftul ăla cu muuuuulte cărţi pe care ar trebui să le iau la citit… Dar cum am început să citesc, în câteva pagini doar, am intrat în excelent creata lume a personajelor reale (la nivel de carte, fireşte) şi inventate de Nora, acea adolescentă (la începutul cărţii) din Mangalia, pentru care lumea era mai uşor de suportat dacă era tradusă prin culori imaginare pe un şevalet şi mai imaginar.
Dacă aş fi pretenţios, aş spune că am citit un bildungsroman. Dar prefer să spun că am citit o poveste, întinsă pe câţiva ani, dar răsfirată pe miliarde de ani lumină ca intensitate, în care am văzut lumi cum se ciocnesc, ucigând destine sau doar lăsându-le să moară, construind vieţi sau doar deschizându-le uşi către alte vieţi, am văzut vise mai cumplite decât realitate şi o realitate mai cumplită decât visele.
Este o carte care lasă urme în tine. Nu neapărat pentru că vorbeşte despre nişte fapte istorice reale, care au bulversat naţiuni şi oameni. Ce păţesc personajele din carte din cauza comuniştilor nu reprezintă culmea ororilor. Dar modul în care autoarea prezintă impactul istoriei asupra destinului personal este tulburător, încântător.
Recomand cu mare căldură să citiţi cartea. Pun rămăşag că o să vă placă. Dacă nu, să îmi bateţi obrazul :)
