Despre cea mai mare cetate din România

Precizare: Am ţinut foarte tare să am un astfel de material aici pe chinezu.eu. Pentru că am fost impresionat de transformările pe care le-am văzut ultima dată când am fost în Cetatea Alba Iulia. Aşa că m-am ţinut de capul lui Emanuel Drăguşin până mi-a scris textul de mai jos şi mi-a dat fotografiile şi filmele pe care le vedeţi. Aşadar, ca să nu o mai lungesc, vă invit să vă bucuraţi de una din cele mai frumoase poveşti de pe la noi despre recuperarea unei istorii fabuloase. După ce citiţi textul, o să vă mai dau câteva materiale ajutătoare, cum ar veni :)

–––––––––––

Alba Iulia, orășelul de provincie cu mai putin de 60 de mii de locuitori, are in inima lui cea mai mare, cea mai bine conservata si cea mai bogat decorata cetate de tip Vauban din România. Ultimele două superlative o clasează pe primul loc chiar la nivel european, între celelalte fortificații de același tip.

De ce este Alba Iulia atât de importantă, mai ales pentru români? În primul rând, pentru Unirea de la 1 Decembrie 1918. Apoi, pentru faptul că tot aici, Mihai Viteazul a intrat triumfător, la 1 noiembrie 1599 ca domn al celor trei provincii unite; pentru că aici avem o catedrală catolică, considerată cel mai valoros monument de arhitectură romanică din Transilvania și mai vechi decât Notre Dame din Paris; pentru că aici avem vestigii romane de acum 2000 de ani, rămase de la vestita Legiune a XIII-a Gemina; pentru că aici se găsește cel mai important fragment din Codex Aureus, un document de o valoare colosală, cu care Ceaușescu garanta anumite împrumuturi externe, și aș putea continua. Toate aceste argumente și multe altele au constituit un motiv suficient pentru ca Cetatea Alba Carolina, locul în care sunt concentrate toate minunile enumerate mai sus, să intre într-un amplu program de restaurare și punere în valoare.

Lucrările de reabilitare a fortificației bastionare din Alba Iulia au început timid, prin 1998 și s-au derulat la început într-un ritm destul de lent, exact la fel cum veneau banii de la București. În ultimii ani însă lucrurile s-au mișcat mult mai bine, iar astăzi avem șase porți-monument de o frumusețe deosebită, restaurate și puse în valoare, trasee turistice amenajate ca în orașele din vestul Europei, cu kilometri de alei și piste pentru biciclete, avem o zonă interioară a fortificației superbă din toate punctele de vedere, avem un hotel de cinci stele, răsărit din ruinele unei clădiri vechi de 300 de ani, avem până la urmă un spațiu de peste 100 de hectare, cu o mulțime de locuri pline de farmec și frumusețe, la tot pasul.

Valoarea totală a proiectelor care vizează renașterea Cetății Alba Carolina, ajunge pe la 67 de milioane de euro. În momentul de față se mai desfășoară lucrări pe latura de vest a fortificației, adică în fața Catedralei Ortodoxe. Acest proiect se va finaliza în vara anului viitor și are în vedere refacerea acestei laturi a cetății așa cum era ea înainte de ridicarea Catedralei Încoronării (în 1921 o parte din zidurile de aici au fost dinamitate iar șanțul a fost acoperit cu pământ). Firma care a executat cea mai mare parte a lucrărilor din Cetatea Alba Carolina este Grup Corint, care deține prin concesiune și o anumită suprafață din această fortificație.

Este vorba despre Ansamblul Arhitectural Hotel Medieval, care cuprinde mai multe obiective foarte atragatoare din punct de vedere turistic: Hotelul Medieval de cinci stele, Traseul celor Trei Fortificații (cu Poarta de Sud a Castrului Roman, Bastionul Sașilor din Cetatea Medievală de sec. XVI și fortificațiile de secol XVIII), Traseul Eroilor Neamului Românesc, Traseul de Sud și Centrul de Echitație unde se gasesc peste zece frizieni de toată frumusețea. Grup Corint nu s-a limitat doar la refacearea decorațiunilor de pe porțile Cetății sau la scoaterea din ruină a Palatului Manutanței, care a devenit hotel de cinci stele, ci a adus și viața între zidurile vechi de trei sute de ani ale fortificației: din 2009 Garda Ansamblului Arhitectural Hotel Medieval face spectacol zi de zi, atrăgând mii de turiști din toate colțurile lumii. Ceremonialul unic în România este completat sâmbăta, pe perioada sezonului turistic, de salvele de tun.

S-ar putea scrie enorm despre ce se întâmplă cu Cetatea din Alba Iulia și despre istoria acestor locuri. Cred însă că cel mai bine este să veniți și să vedeți cu ochii voștri că aici, istoria are viitor. Multumesc, Cristian China-Birta, pentru acest guest-post. Consider că e o oportunitate deosebită pentru a face cunoscută Alba Iulia cu cetatea ei minunată. Amin :D

––––––––––––

Bun, acestea find scrise, vă invit să vedeţi o galerie foto cu Cetatea, precum şi nişte filmuleţe instructive cu şi despre, fireşte, Cetate :)) Şi închei cu invitaţia de a vă face drum să mergeţi să o vizitaţi pentru că e din ce în ce mai frumoasă :)

Dragoş are o foarte bună abordare a brandului Alba Iulia.

[nggallery id=53]

Bobby Voicu, unul din cei mai „cetăţoşi” oameni din România :))

Schimbul de gardă

Tur virtual prin Cetate

Documentar despre Cetate

Vestigii romane din Cetate

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Despre cea mai mare cetate din România”

  1. Emanuel cred ca e unul dintre cei mai mari ambasadori ai cetatii Alba Carolina. Nu e doar un tip foarte ok, dar pune si multa pasiune in ceea ce face. Iar eu iubesc oamenii astia…

    Cat despre cetate…mergeti sa o vizitati!

  2. Multumesc, Cristian China Birta, pentru publicarea acestui guest-post. Este o mare bucurie pentru mine, personal. Totodata este o modalitate foarte buna de promovare a Cetatii din Alba Iulia. Multumesc, Razvan Pascu, pentru aprecieri. Inseamna mult, venind din partea ta :) Cred ca cel mai bun mod de a va multumi este acela de a va lasa o invitatie deschisa de a veni oricand la Alba Iulia, prilej cu care voi incerca sa fiu o gazda cat se poate de buna.

  3. Pingback: Viziteaza Alba Iulia | Cristian China Birta despre Cetate: unul din cele mai frumoase obiective din vizitat din Romania - Viziteaza Alba Iulia

  4. Pingback: Viziteaza Alba Iulia | Cristian China Birta despre Cetate: "Unul din cele mai frumoase obiective de vizitat din Romania" - Viziteaza Alba Iulia

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.