Sunt 100% sigur că nu aş fi citit această carte – „Emoţia”, de Mirela Stănciulescu – dacă nu aş fi fost obligat să o citesc atunci când am am avut onoarea să fac parte din juriul de bloggeri care au acordat Premiul Augustin Frăţilă. Pentru că eu nu aş fi ales-o niciodată de pe raftul unei librării. Nu mă întrebaţi de ce. Ştiu că nu aş fi ales-o. Atât.
Mi-e foarte greu să îmi spun părerea despre această carte (v-am spus că eu nu fac recenzii, eu îmi spun părerea doar). Pentru că sunt în pericolul de a nu avea ce scrie… Am citit cartea pe stilul „hai să o termin mai repede”. Pentru că nu numai că nu mă regăseam în lumea pe care Mirela a creat-o acolo (şi căreia eu nu reuşeam nicicum să îi găsesc sensul), dar pe alocuri mă şi enervau întorsăturile de situaţie oarecum previzibile din viaţa personajelor şi, de aceea, de trecut repede peste ele.
Sunt sigur că există multe persoane în lumea asta care pot simţi altfel atmosfera acestei cărţi. Pentru care adolescenţa prezentă acolo există încă în amintirile lor. Pentru care fuga de realitatea pe care o comite personajul principal are o logică. Ciudată, dar logică. Pe mine nu m-a impresionat aproape deloc. Şi o spun cu tristeţe. Pentru că – fac o mărturisire aici – sunt chiar uşor de impresionat…
Zic „aproape deloc” pentru că singurele momente în care scriitura Mirelei a făcut să mă înţepe un pic coraconul a aducere aminte a fost când menţiona ce muzică ascultă personajul principal. Excepţionale alegeri, excepţionale. Şi ca să o spun pe aia dreaptă mi-am găsit vinilul cu Gentle Giant şi l-am ascultat. Datorită acelor rânduri :)
Mi-ar fi greu să vă recomand această carte. Drept pentru care nu o voi face. Ce voi face, însă, este să vă invit să citiţi ce au scris şi alţii despre ea şi să vă faceţi singuri o părere. Aşadar dau cuvântul următorilor: Micawber, Revista Apostrof, Laura, Dragoş, Cătălina, Mihaela.
Închei prin a spune că, aşa cum multora din cei citaţi mai sus le-a plăcut cartea, sunt sigur că există oameni pe care să îi lovească la coracon o astfel de scriitură. Eu, însă, nu mă număr printre ei.
3 thoughts on “Părerea mea despre "Emoţia", de Mirela Stănciulescu”
Multumesc mult, pentru cuvantul dat :) Profit de ocazie sa iti spun ca mi-a placut mult cum ai vorbit la evenimentul de pe 15 octombrie (http://ziuainternetului.wordpress.com/2012/10/11/lectura-2-0-cine-si-ce-mai-citeste-in-epoca-retelelor-sociale/) si mi-a parut bine de asemenea sa te revad ieri la intalnirea cu Simon Toyne. Te citesc (in tacere) de mai mult timp dar n-am prea indraznit sa si comentez si sper sa te mai aud/vad si la alte evenimente.
Asta cu indraznitul sa comentezi nu am inteles-o… Sa nu mai spui niciodata asa ceva pentru ca poate indraznesc si eu sa ma supar pe tine :))
Cred doar ca iau eu prea in serios proverbul „daca taceai filozof ramaneai” :))