Zilele trecute am asistat la un eveniment pe teme agricole, organizat de Patria Credit. Şi l-am văut pe Raul Barjac, un inginer agronom foarte simpatic, cum spunea agricultorilor prezenţi despre una alta (nu are rost să reproduc aici discuţiile, deşi au fost chiar interesante, doar că nu au legătură cu ce facem noi aici). La un moment dat, pentru a exemplifica faptul că agricultorii trebuie să aibă grijă de foarte multe aspecte ca să obţină o recoltă bogată, Raul a prezentat un slide în care vorbea despre teoria minimului. Moment în care mi-am dat seama că aşa ceva se aplică excelent şi în blogosferă. Să mă explic.
Raul exemplifica teoria minimului cu butoiul din imaginea de mai jos. Şi spunea că degeaba ai reuşit să ai foarte multe doage foarte bine făcute, la dimensiunile corecte, care să îţi asigure umplerea butoiului până la înălţimea pe care o vrei tu, căci dacă o singură doagă e mai mică şi mai prost făcută decât celelalte, se duce dracu toată strategia ta de umplere a butoiului, căci – fireşte, chestiune de mecanica fluidelor – apa se scurge tocmai în zona în care doaga cea slăbită şi prost făcută şi nedimensionată cum trebuie nu prestează corespunzător.
Aşa e şi cu bloggingul, dacă îmi permiteţi. Adică pentru a fi un blogger corespunzător trebuie să ai toate doagele corespunzătoare. Şi la figurat, dar mai ales la propriu. Hai să luăm câteva minime doage 2.0 pe care cred eu că ar trebui să le aibă un blogger care a decis că vrea mai mult şi mai bine de la ce face (e un eufesmism pentru „a deveni profesionist”, mă înţelegeţi). Cu rugămintea să completaţi şi alte doage şi să criticaţi, fireşte, doagele pe care le propun.
Doaga 1. Dorinţa arzătoare de a scrie pe blog. Care trebe să te ardă rău. Ca un foc de ăla de furnal, nu de tabără. Adică (apropo de ce slogan am văzut la ceva fabrică din Hunedoara, parcă… „Noi nu am stins focul de 125 de ani”) să fie de cursă lungă focul ăsta şi la temperatură mare. Căci incendii de astea de intensitate teribilă, dar care se sting repede şi fără urmări în afară de distrugerile aferente nu prea sunt bune, chiar deloc. Dacă blogul te arde, atunci arde-l şi tu pe el – aş concluziona, peluza gen.
Doaga 2. Să scrii pe blog. Dap, pare atât de simplu încât nici nu are rost să mă supăr pe voi când vă strâmbaţi şi spuneţi „s-a tâmpit chinezu, reinventează coada la prună”. Numai că, după ce vă trece enervarea, nu-i aşa că înţelegeţi ce am vrut să zic? Pentru că nu e de ajuns să ai doaga 1 funcţională şi se te ardă de foioioioi, mai trebuie să şi poţi/vrei/ai timp/ai inspiraţie să scrii pe blog. Ceea ce, din păcate, în cazul unora nu prea se întâmplă. Aşa că ard pe interior. De cele mai multe ori degeaba…
Doaga 3. Să poţi să scrii pe blog. Iar vă văd ridicatul din sprânceană. Absolut corect, de altfel. Aşa că vreau să precizez că prin a putea scrie pe blog eu înţeleg: să ştii limba română nu neapărat la nivel de Academie, dar nici la nivel de birt de mahala; să ştii măcar regulile de bază ale creative writting, să ştii măcar regulile de bază ale scriituri mai tehnice (adică să pui link cum trebe, să ştii cum inserezi un embed, de astea). Şi după ce le ştii pe astea de bază, poţi să te apuci, încet încet, de înălţat doagele alea, ca să fie mai încăpător butoiul.
Doaga 4. Să ai pe ce blog scrie. Aici aş intromisiona doar sesizabila dintr-o navetă Apollo diferenţă dintre un blog pe domeniu propriu, aerisit şi cu un design atrăgător şi un blog pe blogspot.com, cu fundal negru şi cu fonturile verde închis. I rest my case, pentru detalii întrebaţi în comentarii sau la poşta redacţiei.
Doaga 5. Să înţelegi că blogul e un produs. Unul foarte fain, unul special, unul splendid, dar un produs. Pe bune, vă rog nu mă luaţi cu „dar vai, cum poţi spune asta, eu fac de plăcere ce fac, cum să fie un produs ca un biscuite??” căci nu mă pasionează. Dacă vreţi să scrieţi pentru voi, scrieţi pe o foaie şi băgaţi-o într-un sertar din sipetul la care doar voi aveţi acces. Căci în momentul în care ai făcut public pe un blog ce ai de spus, carevasăzică intră pe această imensă piaţă a ideileor şi a părerilor şi băgărilor în seamă care este blogosfera şi, pe cale de consecinţă, blogul tău devine un produse. Fie că îţi place sau nu, indiferent dacă tu eşti conştient de asta sau nu. Şi doar de tine depinde dacă vrei să vinzi acest produs sau nu. Cum poţi să faci asta? Hmmm, o să scriu o postare cândva despre aşa ceva.
Dacă ai toate aceste minime doage, să ştii că s-ar putea să îţi iasă un butoiaş simpatic. Unul mic, desigur, dar simpatic. Nu e sigur, fireşte, căci nimic nu e sigur, dar s-ar putea să îţi iasă. Cum să reuşeşti să construieşti un butoi mai mare? Asta – poate – într-un alt episod…
PS Vă recomand excelenta mea scriitură despre primii 5 pasi de bază când lansezi un priect online. Unii se suprapun cu ce zic despre doage. Alţii nu. Vedeţi voi care cum. Şi vă recomand şi excelenta scriitură (doar prima parte) despre povestea unui blogger. Mulţi o să vă regăsiţi acolo…
13 thoughts on “Teoria minimului în blogosferă”
Să te ții de treabă! După ce ai atins punctele 1-5.
Să ieși cu cei care fac „doage”.
Să-i asculți și să înveți de la ei.
Să faci niște „doage” care să te reprezinte și să-ți placă atât de mult treaba asta, încât să nu poți să dormi (câteodată)–asta-i pasiunea.
Încearcă să aduci plus valoare. Nu o să inventezi tu coada la cireașă, dar poți să faci niște „doage”, prin care să îmbunătățești cumva starea/sănătatea/atitudinea cititorilor tăi.
Nu copia „doage”.
Fii original.
și… muncește!
Pai ce faci, draga? Dezvalui urmatoarele doage despre care as fi vrut sa scriu? :))
:)) Vezi ce zici, ca acum postez un articol despre tine: „foiooiooi”!
Hehehe, comentariile nu trebuie minimizate :) Si pentru ca n-ai avut nicio doaga pentru comentarii te comenta Mihaela. Super!
Incet incet toti trebuie sa ne construim butoiul…Dar multe se prind si pe parcurs ce scrii..
Foarte corect.
despre „doaga” mea ce părere ai?
Si cand ai adunat toate aceste cinci „doage” trebuie sa reusesti sa le asamblezi pe toate cu „arta si precizie” – daca doar le pui pe jos, una langa alta nu prea seamana a butoi.
Bravo Chinezule, mi-a placut de tine la Realitatea. Pacat de domnita care scotea dude pe gura la foc continuu. Auzi la ea, sa nu pomenesti de Facebook ca faci reclama :))
@Beni: Ibidem!!! :))
Comentariile sunt si ele prezente: sunt cercurile care tin unite doagele. Fara ele se duce …. tot butoiul indiferent de calitatea doagelor. Picatura merge doar cand e butoiul gol.
Bine ar fi ca acest articol să fie citit de cine trebuie.
Chinezule,
fiecare blogăr își are publicul lui. Mai mic sau mai mare. În creștere sau în stagnare. Depinde de fiecare ce anume își propune de la blogul lui. Nu toți vor să-l facă un business. Asta nu înseamnă că trebuie să-și vâre scriitura sub covor. Tocmai în asta constă libertatea de publicare pe internet.
Nu e necesar să fii primul în clasamentul blogurilor pentru a exista sau pentru a fi fericit că exiști cu 5 vizualizări pe zi. Managementul și marketingul nu aduc neapărat satisfacție și nu garantează dialoguri cu sens pentru interlocutori. Garantează poate doar niște cifre. Însă viața unui om e făcută din mult mai mult de atât…
Libertatea de expresie există pentru că expresia eliberează. Și, dacă ești suficient de perspicace, poți învăța din propriile greșeli. Numai dacă te recitești. Dar pentru asta trebuie să ai ce reciti. Dacă nu există nicio diferență între scriitura ta de la început și scriitura din prezent, dacă nu există diferență între tine ca om între atunci și acum, atunci expresia s-ar putea să fie ratată.
Însă poate nici atunci nu e cu totul ratată.. You never know where your influence stops.