Zilele trecute am primit nişte SMS ciudate de la un număr necunoscut. Personalizate, adică cine îmi trimitea mesajele mă lua cu „Cristi, te rog să nu ştiu ce” şi „Cristi, vezi să nu uiţi că nu ştiu ce”. Cum am şi io ciudaţii mei care mai bagă de astea şi nu se semnează, mi-am zis că e mai bine să ignor mesajele, în ideea că nu ar fi bine să dau apă la moara cuiva care nu prea înţelegeam eu ce vrea de la mine.
Apoi am primit un mail. În care mi se spunea că mesajele erau, de fapt, un teasing pentru a-mi semnala siteul viatacuhiv.ro. Şi dintr-o dată am înţeles care e faza. Căci unul din serviciile pe care le oferă acest site, realizat de UNOPA (Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor afectate de HIV/SIDA), este tocmai trimiterea de SMS către persoanele seropozitive pentru a le aduce aminte că trebuie să îşi ia medicamentul. Pentru că medicamentele trebuie luate de două ori pe zi, în fiecare zi, toată viaţa.
Poate părea o chestiune evidentă faza cu amintitul să îţi iei pilulele. Şi unii s-ar putea întreba de ce e nevoie de un astfel de serviciu. Le recomand celor care îşi pun astfel de întrebări să privească totul dintr-o perspectivă mai largă şi într-un context mai larg. Pentru că aici nu vorbim de reminder ca să ieşim la bere cu prieteni sau să mergem la un meci, ci de o luptă continuă şi susţinută pentru a rămâne în viaţă. Este, dacă vreţi, o cursă în care cele două SMS pe zi funcţionează ca un cronometru necesar şi necruţător.
Iar cei care daţi din umeri şi ziceţi că e treaba lor, a pacienţilor, aflaţi că cei mai mulţi din cei 11.000 de seropozitivi înregistraţi în România au luat virusul în mizeriile de spitale de la noi, care nici nu te lasă să mori, dar nici nu te ajută să trăieşti. Aşa că singura lor vină este că s-au născut într-o ţară pentru care dreptul la viaţă este o chestiune de noroc instituţional. Gândiţi-vă la asta când mai puneţi, fără să clipiţi, ştampile.
3 thoughts on “Viaţa cu HIV”
Zilele trecute, Colega Ligia ne-a povestit ca o tipa de 23 de ani a decedat pentru ca nu si-a mai luat tratamentul. Trist din pacate!
Nici nu stii ce sa mai zici… Si acum cand scriu comentariul asta as vrea sa zic ceva dar nu imi gasesc cuvintele…
Noi incercam sa ducem cat mai multe persoane la testari, am facut un parteneriat cu ARAS si ne ofera teste gratuite. La intalnirile noastre saptamanale participa zeci de tineri care sper sa inteleaga ca nu se pot juca cu viata. Viata lor si a celor din jur.