Îmi era dor de un album semnat Steve Vai. Chiar dacă simţeam că nu va fi unul care să mă rupă în două şi care să mă facă să îmi tremure stomacul, aşa cum Passion and Warfare sau Sex and Religion au făcut la vremea lor. Dar pentru asta nu este doar senzaţionalul chitarist de vină, ci şi eu, în mare parte eu, pentru că, vedeţi voi, vremea a trecut şi m-am mai tocit şi eu pe la zimţii muzicali. Dar, repet, tare dor îmi era de el. Aşa că am primit de la BogDan albumul The Story of Light (2012) şi m-am pus pe treabă.
The Story of Light este piesa statement a albumului, una clasica Vai, cu o chitară care spune o poveste permanent, potenţată din când în când de o voce în fundal, de data asta în rusă, spre deosebire de alte albume, unde a folosit alte limbi, totul pentru a pregăti următoarele piese. Velorum are una din cele mai faine bucăţi de chitară ritmică de pe album, peste care intra Steve cu o solistică foarte poetică, dacă pot spune aşa, foarte de coracon. John the Revelator este o piesă atipică pentru ce te-ai aştepta de la el, practic o piesă cu multă voce pusă în prim plan şi cu chitara lui Steve doar acompaniind, deşi la modul excelent, cu o singură solistică nu foarte complicată; o schimbare de paradigmă chiar interesantă. În acelaşi registru atipic, dar foarte interresant este şi Book of the Seven Seals cu un dialog al unor coruri de fete şi de băieţi foarte reuşit şi cu chitara lui Vai povestind singură, dar superb, undeva în fundal; un gospel cântat modern chiar atrăgător.
Creamsicle Sunset este o bijuterie acustică, un fel de baladă, dar pe stilul lui Steve Vai, care lasă linia melodică să curgă frumos, clasic, iar când te aştepţi mai puţin face o sărire din gamă superbă sau o înfloritură de aia de a lui care îţi aduce aminte cine cântă şi că trebuie să fii pe fază. Gravity Storm este cea mai cuminte piesa de pe album din punct de vedere al compoziţiei, adica un rif de chitară pus pe repeat cu Steve jucându-se solo, dar pe nişte acorduri – iarăşi zic – clasice, ceea ce e puţin suprinzător pentru zappianul Steve. Mullach atSi este momentul în care Steve se joacă excelent cu potenţiometrul chitarei şi ne oferă aproape 4 minute de tehnică lirică ireproşabilă. The Moon and I este tot una clasică Vai, dar pe zona de remember Frank Zappa, ca să zic aşa, unde îl auzim cântând şi cu vocea, dar doar pentru a-şi introduce splendidele rococouri chitaristice de pe această bucată. Weeping China Doll este o piesă greoaie ca ritm şi încărcătură, dar care îi oferă lui Steve prilejul să îşi provoace chitara să plângă şi să se tânguiască într-un mare fel, totul culminând cu o explozie de sunete năucitoare, specialitatea casei. Racing the World este piesa care poate fi făcută fără problemă videoclip, căci este uşurică, sprinţară, are sub 4 minute, îl arată pe Steve că ştie dumnezeieşte să cânte la chitară şi poate fi difuzată şi pe un post comercial şi pe unul mai de nişă. Pe No More Amsterdam auzim din nou vocea lui Steve, în dialog cu Aimee Mann, pe o piesă interesantă, molcomă, dar cu mesaj puternic, puţină chitară, dar care, practic, reprezintă o a treia voce în această melodie-dialog. Albumul se încheie cu Sunshine Electric Raindrops, un fel de şlagăr optimist, cu care Steve parcă vrea să ne spună „hai să fiţi iubiţi, merci, ne auzim data viitoare”.
Pe o scară de 1 la 10 aş da un 8,5 albumului. Îl respect prea mult pe Steve ca să nu fiu sincer cu mine însumi :)
Vă ofer mai jos Weeping China Doll, care este, una peste alta, piesa mea favorită de pe acest album.
3 thoughts on “Cum mi s-a părut Steve Vai – The Story of Light (2012)”
Şi, bineînţeles, să completăm spunând că pe 1 noimebrie e la Sala Palatului să-şi promoveze albumul, aşa că desigur că ne vedem pe acolo. O să fie mai greu cu berea, că locaţia nu e pregătită pentru rocări, dar vine Vai, aşa că suportăm :)
Era să uit: eu dau 9. Şi mai sper ca în deschiderea concertului lui să cânte Marius Pop, băiatul lui Călin de la Celelalte Cuvinte. E rupere omul :)
Stimabile, iti multumesc pentru completarea cu concertul, care, fireste, ar fi trebuit prinsa din start in postare. Dar io, furat de muzica maestrului, nu am mai gandit in context ca matale :)
:d
Lasă, că de aia sunt pe aici. Completez când trebuie :d