Încep aceste câteva rânduri despre prima zi de Londra la Jocurile Olimpice prin a mulţumi din tot coraconul stimabililor de la Gerovital, care mi-au făcut onoarea de a mă desemna ambasador la acest eveniment planetar. Căci tare bine mi se şade acilea în această calitate :D

Sper să găsiţi resurse să mă iertaţi dacă o să fiu foarte succint. Dar aş vrea tare mult să mă bucur de această Londră superbă cât pot eu de mult, mai ales că e prima dată când ajung aici şi mai ales că e prima dată când particip la Jocurile Olimpice. Iar combinaţia dintre această capitală de-a dreptul imperială (din foarte multe puncte de vedere) şi spiritul olimpic este cumplit de atrăgătoare, dacă îmi permiteţi :) Aşa că o să vă zic doar nişte idei pe scurt şi pe măsură ce reuşesc să mă opresc din alergătură, căci asta fac, alerg într-una să văd cât mai multe, înainte de a ajunge în Parcul Olimpic, o să fac updateuri.

O să fiu mai prezent pe twitter şi pe facebook, pentru că Vodafone m-a ajutat cu un card de date pe perioada cât stau în Londra, lucru pentru care le mulţumesc frumos, aşa că puteţi să urmăriţi şi acolo ce scriu.

Primul lucru care te lasă cu gura căscată este organizarea impecabilă. Şi mă refer aici la faptul că încă de la aeroport eşti preluat de voluntari, foarte amabili şi zâmbitori, care au o tonă de informaţii despre Jocurile Olimpice, dar şi despre Londra, dacă le spui că ai venit şi să te plimbi un pic, nu doar pentru sport. Pe tot drumul de la aeroport spre oraş vezi numai semne că Londra se bucură şi este onorată că găzduieşte un asemenea eveniment. Există pe fiecare şosea şi o bandă specială pentru Jocurile Olimpice, care poate fi folosită de restul maşinilor din trafic doar dacă panourile de semnalizare permit acest lucru.

Indiferent în ce parte a Londrei eşti, nu ai cum să nu ajungi fără probleme la Parcul Olimpic. Pe lângă faptul că ai jdemii de variante de hărţi şi de pliante şi de broşuri în care ai toate variantele posibile de drumuri, pe lângă faptul că vezi voluntari pe care poţi să îi întrebi peste tot, dacă intri în metrou (cea mai bună soluţie de a ajunge repede undeva) în orice parte te întorci ai indicatoare către Parcul Olimpic. Serios, nici dacă ai încerca din răsputeri să te rătăceşti nu prea ai cum :))

Când am ieşit din staţia de metrou Stratford, am auzit multă gălăgie, nişte voci care ziceau ceva din nişte staţii sau portavoci, nu prea înţelegeam ce, pentru că era mult zgomot. După câteva minute am văzut zeci de voluntari, cocoţaţi pe nişte platforme de vreo 2,5 m, cu portavoce în mână, care dădeau indicaţii cum să ajungi la Parcul Olimpic, te întrebau dacă ai biletul pregătit, strigau câteva sfaturi generale legate de filtrele de securitate prin care urma să trecem. Şi făceau toate aceste cu zâmbetul pe buze şi mulţumind mereu că suntem în Londra. Printre miile de oameni care se îndreptau spre Parc erau alte zeci de voluntari care îţi arătau încotro trebuie să mergi, deşi oricum nu prea aveai altă variantă de mers, căci îţi era indicat drumul cu milioane de indicatoare şi bannere şi erai oricum deja într-un fel de ţarc cu o lăţime de vreo 10 metri, aşa că doar pe acolo puteai merge :)) Dar, v-am spus, nici dacă ai vrea să te rătăceşti nu ai cum. Voluntarii ăştia de care vă spuneam aveau un fel de mănuşă gigant cu care dădeau HI5 cu toată lumea care trecea pe lângă ei. Şi mulţumeau, din nou, că suntem în Londra :)

Filtrele de securitate sunt cam ca la aeroport. Doar că soldaţii care se ocupă de ele sunt mult mai simpatici şi mai amabili. Excesiv de amabili, aş spune :)) Căci sunt plini de „hello”, „thank you” şi „have a nice day”. Iar controlul merge repede. După filtrele de securitate ale sute de voluntari care iar te ajută nu să te rătăceşti, că nu ai cum, ci să te uluiască, din nou, cu o asemenea organizare :))

Preţurile din Parcul Olimpic sunt ok având în vedere că suntem în Londra şi vorbim de Jocuri Olimpice. Adică până în 2 lire o sticlă de apă la jumate, vreo 2,5 lire o sticlă de suc, iar un fel de mâncare (ai de unde alege, nu e doar McDonalds, cum ziceau unii) este între 5 şi 8 lire. Adică e chiar ok având în vedere contextul şi preţurile din Londra, care oricum sunt mari. Peste tot ai tineri ambulanţi de la care poţi cumpăra sucuri, apă sau bere, dacă nu vrei să stai la o coadă care oricum nu îţi ia mai mult de 5 minute, pentru că e plin parcul de tarabe, tonete, magazine.

Când am urcat scările pentru a intra în stadion, m-a cuprins emoţia. Pentru că eram pentru prima dată în Londra şi pentru prima dată la Jocurile Olimpice. Şi pentru că, aveam să văd, stadionul este unul superb. Iar atmosfera una spectaculoasă. Doar când eşti în tribună alături de alte zeci de mii de oameni înţelegi cu  adevărat ce înseamnă feelingul olimpic. Pentru că simţi cum un întreg stadion se bucură la reuşita unui atlet pe care zecile de mii de oameni l-au încurajat, pentru că simţi cum acelaşi stadion oftează su părere de rău când un atlet ratează, pentru că atunci când concurează un britanic acelaşi stadion explodează, iar acelaşi stadion amuţeşte înainte de startul unei curse, din respect pentru atleţi. Este o senzaţie extraordinară, e greu de spus în cuvinte. La televizor vezi mai bine ce se întâmplă în arenă, dar pe stadion simţi mult mai bine cât este de frumos :)

Momentul serii de ieri a fost, categoric, semifinala câştigată de Usain Bolt la 200 m plat. A fost de ajuns să apară pe pistă ca stadionul să erupă. La fel cum s-au cutremurat tribunele când a fost prezentat de crainic sau când a câştigat, foarte lejer, cursa. Are un magnetism teribil campionul. Modul în care salută publicul, zâmbetele pe care le adresează voluntarilor, cum le face semne oficialilor, toate fac parte dintr-un farmec personal pe care îl simţi prin intermediul reacţiei zecilor de mii de oameni de pe stadion.

Cam atât pentru astăzi. Pentru că mă duc să mă plimb un pic prin Londra, după care o să văd un pic de înot sincron şi apoi din nou la atletism. Ne mai auzim.

PS Mâine vă spun şi pe unde am plimbat steagul cu România 2.0 :D Şi o să dau şi poze şi nişte filmări, promit!