Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice!

Later edit: Încă nu am pe steag bloggeri din judetele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Călăraşi, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Olt, Sălaj, Suceava, Tulcea. Puteţi să reprezentaţi voi judeţele şi dacă nu mai staţi acum acolo, dar sunteţi născuţi acolo sau aveţi o legătură strânsă cu ele. Haideţi să ducem împreună România 2.0 la Londra! Daţi şi voi de ştire despre acestă ispravă, să fim cât mai mulţi. Mulţumesc!

Dragilor,

Să ştiţi că m-am gândit mult dacă să fac isprava asta pe care o anunţ acum. Nu pentru că nu ar fi faină, dimpotrivă, mie (îmi iertaţi lipsa de modestie :D) mi se pare minunată. Ci pentru că m-aş întrista foarte tare dacă nu am reuşi să facem, împreună (căci altfel nu se poate) ce propun eu aici. Pentru că, ştiţi şi voi, lumea este cum este în vremurile noastre, parcă nu se mai pune suflet în isprăvile care altădată erau numai şi numai suflet. Dar am stat şi m-am gândit şi m-am gândit şi m-am gândit şi până la urmă am zis că merită lansată provocarea. Căci, dacă nu reuşesc să ating ce mi-am propus, atunci va trebui să stau un pic să analizez de ce s-a întâmplat asta şi ce trebuie făcut pe viitor. Dacă vreţi este şi un fel de test (sună ca dracu, ştiu) pe care mi-l dau eu mie şi pe care tare, tare mult vreau să îl trec :)

Hai să vă spun la ce m-am gândit. Eu pe 8 august plec la Londra, la Jocurile Olimpice, căci sunt deosebit de onoratul ambasador Gerovital :) Vă daţi seama că nu prea te joci cu serviciul, cum ar veni, când ai o asemenea poziţie. Pentru că atunci când o companie cum este Farmec zice „tovarăşu chinezu, ia treci matale la treabă”, atunci zici „să trăiţi!” şi execuţi corespunzător :)) Iar în mintea mea parcă nu e completă „misia” mea la Londra, dacă nu am mai multă lume alături de mine. Dacă, altfel spus, nu duc un pic din România 2.0 la Londra.

Farmec are în desfăşurare superba campanie Hai să aducem România acasă!, pe care eu o sprijin din tot coraconul. Avem şi campanie pentru bloggeri pe BogalInitiative.ro, unde puteţi câştiga 60 de premii oferite de Gerovital. Aşa că eu m-am gândit să vin cu, dacă vreţi, o ispravă care o completează pe aceasta.

„Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice!”, aşa i-am spus eu. Aşa mi-a venit din prima şi am zis că, dacă sufletul a decis să sune aşa, atunci aşa rămâne :) Căci, vă spun din nou, cu riscul de a zice voi că sunt un buhai simpatic şi emoţional :D, ca tare mult suflet pun în isprava asta şi aşa vă rog să înţelegeţi şi voi provocarea pe care v-o lansez. Căci, în esenţă, vreau să vă iau cu mine la Londra. În mod simbolic, fireşte, căci aşa e când vorbim despre chestiuni de coracon.

Cum procedăm: vreau să stau în tribună la Jocurile Olimpice cu un steag pe care să fie numele/url-ul bloggerilor care participă la această ispravă.

Ce îmi propun: să am cel puţin un blogger din fiecare judeţ din ţară pe care să îl trec pe steagul special cu care voi fi prezent în tribună la Jocurile Olimpice. Dacă sunt mai mulţi boggeri dintr-un judeţ, cu atât mai bine, vă daţi seama :)

Ce vreau de la voi: să scrieţi o postare pe blog în care să ziceţi, aşa cum simţiţi, un „Mulţumesc” din inimă adresat sportivilor români de la Olimpiadă, după care să mă anunţaţi că aţi scris (trackback sau mail pe cristi.china pe gmail.com) pentru ca să pot să vă trec numele/url-ul pe steag.

Aştept postările voastre până marţi, 7 august, ora 23.59. Vă mulţumesc :)

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

91 thoughts on “Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice!”

      1. Pai in cazul asta astept sa ia fetele medalii azi la gimnastica si canotaj ca sa am subiect mai mare de scris :). Revin cu link maine cel tarziu :)

  1. Pingback: Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice! | Balantza

  2. Pingback: Sportivii Romani, motiv de mandrie pentru o tara intreaga !

  3. Pingback: Hai sa ducem Romania 2.0 la Jocurile Olimpice! « alinarad.eu

  4. Pingback: Am găsit câteva lucruri interesante | Inca.ro

    1. Stimabile, la curtea mea constitutionala proprie si personala nu se accepta astfel de retroactivari :D Asa ca daca vrei sa te port cu mandrtie neostoita pe drapel, scrie si matale ceva acuma zilele astea, ca asa e ferumos :)

  5. Pingback: Sincere mulțumiri | AdiSpune - Blog de Online, Offline şi alte alea

  6. Pingback: Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice! O initiativa faina | Gabi's Blog

  7. Pingback: Câteva cuvinte despre prietenii lui Bogdan Juratoni • Chinezu

  8. Pingback: Ovidiu Eftimie » Numele bloggerilor pe toate steagurile

  9. Pingback: România 2.0 la Jocurile Olimpice de la Londra! | Papen

  10. Pingback: Si cuvintele pot aduce bucurie - Sandra Clipea | Sandra Clipea

  11. Pingback: Plec la Londra pentru Jocurile Olimpice - Despre noi si lucrurile care conteaza -

  12. Pingback: Lotul Olimpic se multumeste cu putin - Valentin Bosioc

  13. Pingback: Cu sau fara, sunteti cei mai buni dintre noi! | Macku

  14. Pingback: Cu blogosfera la Jocurile Olimpice | M A N A F U *

  15. Pingback: Romania 2.0 la Jocurile Olimpice! « gheomotoace

  16. Pingback: Şi uite aşa mă duc la Londra… « Ecoul tăcerilor

  17. Pingback: Hai, România! « Rectangles and Squares

  18. Pingback: Vanatorii de medalii | Vointa Blog- by Danny

  19. Pingback: România din noi la Jocurile Olimpice

  20. Pingback: Toti sunt de aur

  21. Pingback: Această postare nu are nevoi de titlu • Chinezu

  22. Pingback: Ei ne oferă un motiv de fericire - Dragoș Asaftei

  23. Pingback: Vrem să ducem toată blogosfera românească la Jocurile Olimpice - - Sport Local

  24. Pingback: Mulțumiri pentru ei, sportivii români olimpici! | Life as a book

  25. Pingback: jocurile olimpice 2012

  26. Pingback: Cu emoție despre Jocurile Olimpice « CristinaTM

  27. Domnia voastra chinezeasca, abia vazut-am nobila postare! Blondele sunt deja la Londra, te -ar astepta cu drag. Doar ca azi pleaca, deci ne petrecem ca-n filme. Ma bucur ca ai si niste consateni sibieni de-ai mei acolo. Sa faci onoare blogosferei tale, te-am pupat!

  28. Pingback: #Oradea e cu sufletul la Londra - Ioana Ştef

  29. Pingback: Mulţumesc Bogdan Juratoni • Vlad.Dulea.ro

  30. Pingback: România. Tot mai sus. » Annca's Blog

  31. Pingback: Multumiri olimpicilor! | ROXANA BURSUC

  32. Pingback: Multzam fain, olimpicilor! | Cristi Ursut

  33. Pingback: Dragi sportivi, si eu va multumesc! | Haotik.ro

  34. Pingback: Hai să ducem România 2.0 la Jocurile Olimpice!

  35. Pingback: Sportivii români - mândria României la Jocurile Olimpice de la Londra

  36. Pingback: Sportivii romani de la Jocurile Olimpice 2012 merita aplauzele si multumirile noastre! | Blogatu

  37. Pingback: Romania 2.0 la Jocurile Olimpice « Chestiuni Serioase

  38. Pingback: Datorit? lor sunt mândru c? sunt român | Mosneagu'

  39. Pingback: Aducem mulțumirile direct la sportivii români de la Londra | Claudia Tocilă

  40. Pingback: Acesta este steagul cu care duc România 2.0 la Londra • Chinezu

  41. Pingback: Adopt Bistrita pentru steagu’ lu’ Chinezu’. Sa mergem la Londra, zic | EnterTrainer TV

  42. Pingback: Cu acest steag de duce Romania 2.0 la Londra!

  43. Pingback: Din nou Hai Romania - Sandra Clipea | Sandra Clipea

  44. Pingback: Am fost la Jocurile Olimpice

  45. Pingback: Vrem să ducem toată blogosfera românească la Jocurile Olimpice | Blogul Sportlocal

  46. Pingback: Sportivii români - mândria României la Jocurile Olimpice de la Londra - Pedagogul

  47. Pingback: Sportivii romani si Jocurile Olimpice. » Miere de Albine Ioan Sabadus

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.