Vă spun din start că scriu această postare cu oarecare enervare. Enervare pe mine pentru că, din cauza unui program teribil de încărcat (dar fain, categoric fain), încă nu am reuşit să ajung la Vodafone Experience Store, proaspăt deschis în AFI Palace Cotroceni. Mi-am programat să ajung ieri mai pe seară, dar nu mi-a ieşit…
Aşa că, înainte de a vă spune ce ştiu despre acest magazin mai special, vă lansez o invitaţie: să veniţi cu mine să vizităm Store-ul cu pricina. Adică marţi, 31 iulie, la 18.00, ne vedem in faţa magazinului (e undeva în zona patinoarului, din câte am înţeles). Ne uităm şi noi pe acolo pe la telefoane şi mai vorbim cu oamenii să ne spună ce şi cum, după care fac cinste cu o bere. Sau un ceai. Sau un suc. Care cum vrea. Cu accent pe bere, desigur :)) Căci parcă mi-e dor de o poveste cu cei care vor să aibă o poveste cu mine :) Deci aşa rămâne: marţi mergem să vedem magazinul după care fac cinste. Să ziceţi doar în comentarii dacă veniţi, să ştiu câţi bani să iau la mine, cum ar veni :))
Poate că vă întrebaţi de ce scriu despre Vodafone Experience Store astăzi, dacă tot nu am reuşit să ajung să îl vizitez. Răspunsurile sunt simple şi le zic pe repede înainte: pentru că am o colaborarea chiar ok cu cei de la Vodafone, care s-au implicat în multe isprăvi care mie mi se par corespunzătoare; pentru că sunt şi eu parte a campaniei de promovare a magazinului; pentru că zilele astea se întâmplă lucruri acolo de care puteţi profita, după cum vă raportez mai jos.
Până pe 29 iulie, clienţii care vor achiziţiona un abonament începând cu Mega 11 + opţiunea de internet pe mobil 1 GB vor beneficia de un discount de 100 Euro (TVA inclus) pentru smartphone-uri de top, precum şi de beneficii duble (minute/SMS în reţea, minute/SMS naţionale, trafic internet), pe o perioada de 6 luni, pentru pachetele Smartphone începând cu Mega 11 + 1 GB trafic internet.
Tot până pe 29 iulie, clienţii care vor achiziţiona anumite produse din magazinul Vodafone Experience Store vor primi cadouri atractive, cum ar fi căşti Bluetooth sau stick-uri de memorie 4 GB.
Şi tot până pe 29 iulie, cei care vizitează Vodafone Experience Store pot participa la concursuri inedite (la unul de ăsta m-aş fi băgat şi eu, recunosc…) unde pot câştiga tot felul de premii sau pot, cu ajutorul tabletelor şi a telefoanelor, să compună muzică, să picteze sau să „doneze” o fotografie din albumul lor foto din telefonul mobil.
Toţi cei care vor participa la isprăvile de mai sus vor intra într-o tombolă la care vor putea câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre cele trei telefoane Vodafone Smart II, precum şi lecţii particulare de muzică, pictură, fotografie.
Cam astea sunt informaţiile pe care le ştiu. Dacă voi aţi ajuns prin zonă, ziceţi şi voi în comentarii cum a fost. Iar cei care vor să vadă cum e să vină marţi împreună cu mine :)
7 thoughts on “S-a deschis Vodafone Experience Store la AFI Palace Cotroceni”
Deci ne vedem marți la 18 :) Nu de alta, dar e lângă mine și nici eu nu am ajuns în noul magazin :)
Bine, mah, profesionistule,de parca faza cu berea nu a contat deloc… :))
hai ba ca vin si eu.
Pe marti atunci! :)
Hopaaaaa, ce gasca interesata de telefoane ne strangem :)) Multam, stimabililor, ne vedem marti!
Marti ma prezint la datorie.
Vezi sa iei mai multi bani la tine… incerc sa ajung si eu >:)