Este în firea omului, ne-ar spune specialiștii, să încerce să stea cât mai mult în copilărie. Și să găsească tot felul de modalități prin care omul mare să pară că știe ce face (ca un om mare, da?), dar, în același timp, să lase copilul din el să facă ce știe cel mai bine, adică să se bucure de viață necondiționat și fără să își pună alte întrebări :)
De câte ori ați auzit când cineva v-a spus, mai în glumă, mai în serios ”vaaai, dar ce copilărește te porți…”? Să știți că, după părerea mea, acesta este unul din cele mai frumoase complimente care vi se pot face. Căci atunci când reușești să redevii copil nu doar când ești singur doar tu cu tine, ci și când alții se uită mirați (și zâmbind pe interior, vă asigur) la tine, să știi că viața ta e mai frumoasă și faci și viața celorlalți mai trăibilă :)
Hai să luăm, spre exemplu, cele două aparate foto despre care vă vorbesc mai jos. Parte a unei campanii Germanos. Și pe care, când le-am văzut prima dată, mi-am zis în barbă că aș face vreo 232657 poze cu ele :)) Așa la distracție, firește. Căci vă imaginați cât de bine mi-ar sta, om de 37 de ani, cântărind vreo 95 de kile, cu o nevasta superbă și 3 copii senzaționali, făcând poze cu un aparat foto SpongeBob :)) Ca să nu mai spun că, dacă aș pune mâna și pe aparatul Hello Kitty, tabloul ar fi de pozat, nu alta =))
Cele două camere speciale pot fi achiziționate de la Germanos, după cum vă spuneam. Mai jos vă dau câteva caracteristici tehnice, precum și prețul.
Camera foto Hello Kitty. Are zoom digital de 4X şi un ecran de previzualizare de 2,4 inci, autodeclanşator şi bliţ automat. Partea faină este că este rezistentă la apă și că vine la pachet și cu o carcasă subacvativă. Mai are rost să vă zic ce încântare ar fi pentru piticii voștri să facă poze pe sub apă? De parcă voi, ca părinți responsabili ce sunteți, nu ați testa înainte camera măcar cale de vreo 789 poze :D
Preț: 199 lei (TVA inclus).
Camera foto SpongeBob. Are ecran de 1,8 inci care permite previzualizarea fotografiillor, având o cameră de 5,1 MP şi un zoom digital de 4X cu autodeclanşator şi stabilizator de imagine, precum şi un slot pentru card SD. Parcă vă și aud cum îl strigați pe ăla micu ”adu-l și pe Bob, că avem de făcut niște poze” :))
Preț: 159 lei (TVA inclus).
Cele două camere pot fi conectate la PC prin intermediul unui cablu USB şi vin împreună cu un CD cu software Snap Shot: PC-ul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: Windows XP (SP3), Vista (SP1) sau Windows 7, Macintosh cu procesor Intel şi Mac OS X, v10.5 sau superior. Camerele foto au 2 ani garanţie.
Enjoy :) Și nu uitați să îmi răspundeți la ce vă întreb în titlu: Cam câte poze ați face cu aceste camere foto Hello Kitty și SpongeBob? :D
8 thoughts on “Cam câte poze ați face cu aceste camere foto Hello Kitty și SpongeBob?”
Bine ca e rezistent la apa :))
Daca vede Mara mea poza asta cu Hello Kitty, o sa negocieze dur cu mine sa il cumpar, read my lips :)) Si ca mine o sa pateasca multi tatici :D
Auleuuuu, sa nu le vada nepotica mea ca inebuneste :)). O sa fiu mai rau ca tratativele Romania – FMI pentru imprumuturi :))
Auzi, la urma urmei, la banii astia, io zic ca e un cadou beton pentru un copil :) Desi, da, ai dreptate, faza cu negocierile e dura rau :))
Pingback: Zâmbiţi pentru Hello Kitty şi Sponge Bob! | printreranduri.eu
Foarte faine aparatele, ce distractie ar fi cu ele la mare :D Dar nu la marea noastra, fireste :D
Destul de multe :D Oricum vorbim peste cateva sute :D :”> Recunosc ca-s maniaca.
ioi cat is de faine! nici nu stiu care e mai faina :) cate poze? cate se poate! la orice si oricine :D