Maestrul BogDan, cel la care mă gândesc serios pentru funcția de Ministru al Rockului în Republica Culturală Chineză :D, lovește din nou. De data asta cu cronica pe stilul lui de la concertul Marky Ramone. Enjoy :)

LOCAŢIA
Jukebox Venue. Destul de mare, locuri în picioare sau la mese. Nu am cum să-i apreciez însă toate calităţile. Aştept concertul Celelalte Cuvinte, la care sunetist va fi Ovidiu Roşu, pentru a-mi da seama de acustică şi, sper, de cum este să cânţi unei săli pline. Altfel, o locaţie drăguţă, cu personal amabil, curată şi care ar trebui să îndemne la mai multe concerte.

PUBLIC
Exact publicul de care era nevoie la acest concert. Nu mult, dar energic şi pus pe mişcare. Reprizele de pogo s-au succedat ameţitor, n-a lipsit crowd-surfingul, n-au lipsit nici micile evenimente. O individă a fost scoasă pe braţe, am văzut că cei din club au făcut tot posibilul pentru a o ajuta să-şi revină. O altă individă a aruncat cu o sticlă sau un pahar de bere în capul lui Graves. Normal, au încercat să o scoată afară, dar i s-au revoltat prietenii, aşa că am avut prilejul să urmăresc o mică înfruntare între ei şi forţele de ordine. Înfruntare mai ales vocală, pentru că paza a atenuat lucrurile cu mult calm şi tact.

NIŞTE BĂIEŢI
În mod cert, departe de a fi fost alegerea perfectă pentru deschidere. Piesele din perioada “epocii de aur”, reorchestrate, mi-au dat un damf de Zob, dar un Zob mult mai slab decât acela întâlnit pe “Parodisiac”. Băieţii sunt energici, au încins puţin lumea, dar atât. Mi-aş dori să-i văd trecând la un stil propriu, pentru că sunt ceva resurse pentru a face asta. Altfel, să interpretezi cover-uri nu mi se pare cine ştie ce, chiar dacă sunt transpuse pe o arhitectură sonoră care, la prima vedere, pare mai aparte. Sincer, să aud refrenele Margaretei Pâslaru sau lui Mihai Constatinescu nu poate fi chiar ceea ce mi-aş dori. În plus, atitudinea lor mi s-a părut că lasă de dorit. Au udat publicul cu bere, au râgâit de mama focului, şi astea, oricât ar încerca unii să-mi spună că sunt normale, nu sunt. Repet, aştept să-i văd trecând la piese proprii, pentru că par a avea capacitatea necesară şi ar fi păcat să se piardă.

MARKY RAMONE’S BLITZKRIEG
Trupa lui Marky Ramone a debutat în forţă şi aşa a continuat până la ultima notă a concertului. Dacă Marky stătea liniştit în spatele tobelor, parcă din altă lume decât aceea în care se afla, colegii erau cuprinşi de o febră care cu greu putea fi calmată. Au dezlănţuit sala de la primele note şi cam tot de atunci, să spunem după primele două sau trei piese, au apărut şi oamenii de ordine în faţa scenei. Era şi cazul, deja urca oricine pe ea, plus că pe instalaţiile de sunet începuse să curgă berea. Oamenii lui Marky au fost explozivi, inspiraţi, energici şi cu un repertoriu care a acoperit cam tot ceea ce dorea publicul. The Ramones şi Misfits au înviat (e drept, Graves nu va fi vreodată Danzig), iar lucrurile au stat cum nu se poate mai bine pentru cei care s-au adunat să vadă la lucru vreo câţiva zeci de ani de muzică. Într-un final, probabil intrigat de faptul că nu se mai liniştesc, Marky şi-a strâns nepoţeii de pe scenă şi a lăsat noaptea să se aştearnă pe ceea ce pot spune că a fost, aşa cum am spus-o deja, un concert clasic pentru gen şi unul care va rămâne multă vreme în amintirea iubitorilor de punk.