Bloggerii și mașinile (în teste sau nu, după preferințe)

Am vrut să scriu doar despre faptul că am fost la lansarea noului Ford B-Max. Să vă dau niște poze (dar între timp le-am pus aici). Și să vă spun că e faină mașina așa la prima vedere, dar că mie tot mai mult îmi place noul Ford Focus :D Mi-ar fi greu să vă zic cum se comportă la drum (mă rog, eu sunt pe sistemul cum mp comport eu la drum în ea, cu fizicul meu impunător :D), dar nu am cum să o fac pentru că nu m-am dar încă cu ea, firește. Pot să vă spun că la nivel de ochiometru este simpatică și că Ford promite un consum de 4,9 litri la sută în varianta benzinească a motorului 1.0 Ecoboost de 120 de cai și 4.0 litri la sută pentru dieselul 1.6 TDCI. Prețurile pentru România pornesc de la 13.400 de euro, bașca oferta de lansare de 1000 de euro bonus, care înseamnă radio CD cu mp3 și aer condiționat manual. Mai multe detalii de astea mai tehnice (și nu prea) puteți găsi la următorii: Automarket, Ștefan Murgeanu, Claudiu Ciobanu, Vlad Dulea, Andrei Cismaru.

Ziceam că am vrut să scriu doar despre lansare și gata. Dar am văzut, în timp ce eram la lansarea cu pricina, că Mircea Meșter (pe care, precizez categoric, îl apreciez din foarte, foarte multe puncte de vedere, dar care, precizez și mai categoric, are momente în care este extrem de enervant) ne-a luat la mișto pe twitter pe cei care eram prezenți acolo, pe sistemul ”bine, măh, că vă pricepeți și voi…”. Motiv pentru care am decis să intromisionez în această postare de mare angajament și rândurile de mai jos.

Încep prin a vă recomanda ce a scris Mircea despre cum să scrii despre un test auto pe blog. Care text, zic eu, poate fi considerat cel mai bun tutorial pe care l-am văzut eu până acum pe tema asta, când vine vorba despre bloggeri. Pentru că a fost scris fără miștocăreala cu care Mircea ne lovește mai des decât ar fi normal și prietenește, a fost scris pe ideea să ajute, ceea ce eu apreciez în mod corespunzător. Moment în care zic că aș fi vrut să văd întâi acest text și abia apoi miștourile de care vă spuneam, căci, pe undeva, cam asta este, în mintea mea, înlănțuirea logică, pe principiul (dacă există unul, firește) ”io v-am zis, dar voi batman”.

Ajungem acum la partea cu enervările lui Mircea pe bloggeri care scriu despre mașinile luate în teste. Cărora le aruncă ironii din goana twitterului, cum că ar trebui să se lase de meseria asta pentru că nu sunt profesioniști întru ale auto-ului. Moment în care mă simt imperios nevoit să fac următoarele precizări.

Faptul că nu suntem specialiști auto nu numai că nu ar trebui să ne împiedice să scriem despre testele cu mașini, ba dimpotrivă. Căci a trăi într-o lume în care singurele informații despre mașini sunt cele oferite de specialiști este de o tristețe maximă. Căci lumea în care trăim, aia reală, își cumpără mașinile și pe alte considerente decât cuplu, torsiune, suspensii cu grafice și alte cuvinte care conțin alte cuvinte care se conține pe ele însele. Feelingul pe care îl transmite un blogger (nespecialist, am stabilit asta) când scrie cum i s-a părut mașina cu care s-a plimbat are și el loc în lumea asta a noastră și ajunge la feelingul celor care citesc. Faptul că unii bloggerii se iau mult mai în serios decât ar fi cazul (vezi mai jos ce zic la recomandările mele) sigur că nu este ceea ce îmi cade bine la ficat. Dar, pe de altă parte, astfel de bloggeri se fac de telecomndă singuri, în timp, pe considerentul că își taie craca credibilității de sub fundul 2.0. A spune despre toți bloggerii că nu trebuie să mai scrie despre mașini doar din cauza câtorva nu face bine la tenul nimănui. Dar deloc.

Dacă am merge pe ideea cu ”nu ești specialist, nu scrii”, atunci tristețea ar fi devastatoare. Și nici Mircea Meșter nu ar mai trebui să scrie excepționalele lui texte de pe blog când vine vorba despre un film sau o piesă de teatru. Pe motiv că nu este specialist și că (iarta-mă, Cristina, sper că înțelegi de ce te bag aici) i-ar scoate Bazavan ochii pe tema asta. Eu nu îmi pot imagina o lume de asta și nu vreau nici să mă gândesc la așa ceva. Prefer să trăiesc cu acele derapaje care se mai comit de niște bloggeri, decât în lumea aia perfectă și nu prea cu specialiști în a fi specialiști.

V-aș ruga să nu înțelegeți aici că eu contest dreptul lui Mircea Meșter de a ne face pe noi nespecialiști și de a ne lua la mișto. Dimpotrivă, încurajez pe toată lumea să își spună părerea. Doar că atunci când părerea asta devine ceva ce aduce a obsesie, atunci zău dacă noi suntem de vină, iar ceea ce dă cu virgulă trebuie căutat în altă parte.

Cât despre partea cu bloggerii care decredibilizează, cică, domeniul auto când mai scriu despre mașini, aici da, recunosc, că bloggerii se bagă masiv pe domeniul în care presa ”specialistă” a punctat niște momente de-a dreptul istorice. Cu mențiunea că muuuuuult mai au de decredibilizat bloggerii până să ajunga la nivelul înaintașilor ne-bloggeri.

Închei prin a recomanda și eu bloggerilor care mai iau mașini în teste (bine, ce zic mai jos se poate aplica și pe alte segment, cum ar veni) următoarele. Pe care eu le aplic, motiv pentru care vă spun că nu sunt literă de manual and shit, ci doar niște observații persoanale, pe care, firește, le puteți lua în calcul sau alege să vi se rupă de ele. Căci de aia sunteți bloggeri, să faceți ce vreți, ce credeți și să vă asumați costurile pe care le implică ceea ce faceți.

1. Nu te da mai rotund decât ești. Căci atunci când începi să îmi scrii despre cuplul motorului, torsiune și bielete, când tu ești de un pafarism esențial în domeniul ăsta, nu numai că mă faci să încrunt sprânceana (ceea ce, firește, știu că nu te interesează), dar, pe românește, faci lumea să râdă de tine. Faptul că nu te pricepi nu trebuie ascuns, ba dimpotrivă, spune-l pe șleau, fii cinstit cu cei care (părerea mea) îți fac onoare să te citească.

2.  Scrie ce simți, nu ce crezi că ar vrea să vadă Hakinen. Pentru simplul motiv (dar, se pare, atât de complicat pentru unii…) că tu ești blogger, nu șef service auto, nu campion de raliu, nu câștigător al premiului Piuliță pentru jurnalism auto. Ce vezi tu la mașina pe care o testezi, ce îți place la ea, aia trebuie să scrii. Pentru că lumea de aia te citește, să audă părerea ta, nu copy/paste din chestii tehnice, pe care, de altfel, le găsește la ăia care se pricep. Orice scrii în afară de feelingul tău este apă de ploaie. Și ca apa de ploaie trece printre bolovanii 2.0.

3. Nu lăsa pe nimeni să îți spună ce să scrii. Dacă aplici ce am zis la 1. și la 2. zău dacă înțeleg de ce să te stresezi că nuș ce zic unii și alții despre tine. Și să te gândești nu la cititorii tăi (ei sunt baza, măh), ci la ce ar putea zice câțiva, puțini, despre ce scrii. Îți atrag atenția că cititorii tăi te citesc pe tine pentru ceea ce scrii, nu pentru ceea ce iei tu din alte părți (care chestii, trust me, sunt mai bine scrise de ceilalți). Tu cu cititorii tăi ai treabă, nu ai altora sau cu alții.

Au mai scris pe tema asta Hoinaru, Cabral (dacă mai sunteți care ați abordat subiectul, ziceți să vă pun aici și pe voi).

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

22 thoughts on “Bloggerii și mașinile (în teste sau nu, după preferințe)”

  1. Pingback: Campaniile din blogosfera romaneasca (ultimele doua saptamani) | refresh.ro

  2. Pingback: Cum sa scrii despre masini | Zvoner.ro

  3. masina despre care vorbesti se adreseaza maselor si merita abordat subiectul de bloggeri.
    in schimb o masina pe care vei plati +50k in euro intra un pic in alta categorie, cea in care targetul nu se informeaza pe blog. da, ok, poate citeste o data despre pe un vreun blog, de nisa sau nu, dar decizia de cumparare si-o formeaza dupa ce studiaza piata, pe bloguri de nisa, site-uri, publicatii sau emisiuni dedicate subiectelor. vorbesc aici de oamenii normali, pentru care banii inseamna ceva, nu despre posesorii de bani usori. asa ca poate este de multe ori indreptatita reactia lui mester cand vezi o masina hi-class care ajunge testata de un blogger nespecialist. my 2 cents.

  4. Eu cred ca postul tau este mai mult despre cum sa scrii un test decat despre B-Max. Sunt de acord cu ce zice Mesterul: apar mult prea multe teste slab documentate care nu fac cinste nici PR-ului care ofera masina, nici celui care scriu testul (ma abtin mult la calificative mai dramatice). Desigur, blog-ul este un spatiu in care iti prezinti o parere si esti liber sa o faci cum crezi de cuviinta, dar, asa cum spuneai, daca dai violent cu bata in balta o sa… te stropesti. Si atunci si PR-ul, si blogger-ul pierd.

    Industria auto, cu toate masinile frumoase, cu multa tehnologie, este foarte atragatoare. Dar sa scrii fara putina documentatie si pregatire este ca si cum te-ai apuca sa testezi un iPad dupa ce ultimul computer pe care l-ai folosit a fost un 486. Si nu cred ca daca te documentezi trebuie sa fii tehnic, plictisitor si anost, cum sugera de exemplu cu dezinvoltura Cabral. Chiar si baietii de la TopGear, cu toata „bascalia” lor, nu vorbesc niciodata pe langa, au proprietatea termenilor si „glumele” lor sunt bine constrite si agrumentate.

    In final as vrea sa spun ca nu ti-ai luat reprele bune, daca compari blogosfera cu „momentele istorice” ale presei specializate. Credibilitate si respect se castiga nu numai printr-o exprimare libera si necenzurata, se obtin prin calitatea si valoarea ideilor expirmate.

  5. @Alex
    Pana nu imi dai exemplu de ”daca dai violent cu bata in balta o sa… te stropesti” si de bloggeri care nu au valore in ”ideile exprimate” tot ce zici tu sunt vorbele unui PRist. Unul simpatic, fara indoiala, dar tot PRist. Care sta la generalitati si zice ca si-a facut datoria spunandu-si parerea.
    Ia da tu exemplu clar de blogger care a luat-o pe aratura cand a scris despre masini. Ca altfel discutam discutii. PRistice.
    Iar la faza cu credibilitatea presei, ma ierti, te las sa vorbesti singur…

  6. Ola,

    Ma bucur mult ca iti sunt simpatic. Dar asta cu „esti un PR, PRistule!” a sunat ca o injuratura. Imi pare rau ca ai o parere atat de proasta despre noi, PRisti. Acum intrebarea este, dupa ce o sa iti dau exemple, tot PRist raman? :))

    As vrea insa mai intai sa ne intoarcem mai intai la credibilitatea presei. Cred ca ai o viziune foarte selectiv si vezi numai partea care iti convine. Din cate stiu si tu semnezi articole in revista Biz, o publicatie de care esti mandru si ai si de ce. Daca vrei exemple, iti dau o lista intreaga de reviste pe care le respect pentru ca stiu cum lucreaza si ca fac lucrurile din pasiune. Sa fie mai scurt, iti dau doar din print, auto, domeniul meu de baza: AutoBild, Auto Motor si Sport, Autoshow, ProMotor, TopGear sau What Car? Da, nu sunt perfecte, dar pot sa iti dau o lista intreaga de articole unde oamenii au pus multa pasiune si docmunetare pentru care merita tot respectul. Sa ii pui in aceeasi oala pe toti este nu numai un sofism, dar e si lipsa de respect pentru munca unora.

    Acum sa ne intoarcem la rugamintea ta – cu datul batei in balta. O sa iti dau un exemplu din articolele mentionate de tine despre B-Max.

    Primul la mana – Claudiu Ciobanu: Are o observatie foarte buna despre cum economia Ro poate sa creasca pe baza industriei auto. Asta e o tema foarte importanta pentru ca trebuie sa invatam ne respectam si sa iubim masinile „produse in Romania”, nu sa facem glume despre ele. Fara bata in balta, o idee valoroasa. Respect! (sunt PR, nu ma pot abtine sa nu dau si de bine :))))).

    Am sarit apoi la Andrei Cismaru. Nu stiu cum a fost prezentarea celor de la Ford, poate ei nu au reusit sa trasnmita ce trebuie – dar singurele lucruri pe care Andrei le-a retinut din tot demersul au fost: usile cu sistemul revolutionar si rabatarea banchetelor din spate (sistem care acum este disponibil pe 99% din masinile din piata).

    Asta e tot ce a observat la o masina care vine cu sisteme destul de avansate de conectare a telefonului mobil si la net, cu apelare automata a serviciului 112 in caz de accident (unic in RO ca functionalitate din cate stiu eu), cu motorizari inovative, cum este propulsorul lor de 1 litru, ca sa dau la reprezeala cateva tehnologii chiar speciale la noul B-Max. Si, culmea, multe dintre ele tot de la un blogger le-am aflat – buhnici.ro.

    Apoi, concluzia din postul lui este bata care stropeste mult – spatiu generos inseamna ca poate sa functioneze ca un pick-up sau ca o masina de transport marfa. Asta e atat de gresit in atat de multe feluri. Si BMW X5 are spatiu mare, si BMW X5 are banchete rabatabile, dar nu cred asta il face alternativa la pick-up. Si @Zvoner si Mircea Mester, jurnalisti/bloggeri auto pe care ii apreciez, facea o recomandare importanta – documenteaza-te despre ce postezi, cunoaste mediul (clase de automobile si ce vor ele de la noi, de exemplu).

    Sunt PRist si iti spun parerea mea de PRist despre PRul pe care il fac prin teste. Un test drive este pentru mine o investitie (inseamna costuri mari: depreciere masina, intretinere, combustibil, timp pentru prezentare si pregatire masina). In momentul in care testul este tratat superficial si cu lipsa de documentare din partea partenerului meu in acest demers, cel care testeaza, inseamna ca actiunea nu s-a intamplat cum trebuie.

    Cred ca, din punct de vedere jurnalistic, un blogger se apropie de un editorialist. Valoroasa este parerea lui despre un eveniment, nu relatarea detaliilor evenimentului (sau produsului). Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa aiba o parere avizata, documentata. Si nu inseamna ca documntarea ii altereaza independenta sau valoarea parerii.

    Ca sa nu fiu inteles gresit – nu toti bloggeri sunt nepregatiti sau fac teste gresite. Dar macar lasa-ma sa spun ca se intampla sa mearga la teste fara sa fie documentati. Si atunci pierd mult din experienta, nu inteleg produsul si, in final, nici ceea ce transmit nu iese in evidenta. Toata lumea pierde.

    In incheiere vreau sa va dau si un exemplu de „asa da”, din partea unui blogger care nu are legatura directa cu industria: Doru Persinaru – http://www.persinaru.ro/blog/category/test-drive Se poate povesti mult despre abordare, stil, documentare, continut. Si se pot da multe exemple de asa da si asa nu. Dar nu cred ca spatiul corect sa se discute despre asta sunt comment-urile unui post pe blog.

    In rest – te astept la un test-drive, sa pot sa comentez si testele tale despre masinile mele :)

    1. @Alex
      Sefule, dupa acest comentariu, nu numai ca mi-ai devenit de 143245 de ori mai simpatic, dar simt imperios necesar nevoia sa iti dau o bere :D Esti mega-valabil si ma bucur ca te-am enervat cu comentariul meu anterior (pe care l-am scris cu un zambet sugubalnic pe buza :D) indeajuns de corespunzator ca sa scrii comentariul asta mare si lung si din care multi PRisti ar trebui sa invete, parol :D Cu permisiunea ta, o sa folosesc acest schimb de replici pentru a demonstra ceva.
      PS Apropo de berea aia, sa stii ca nu glumesc. O sa te contactez pentru o chestie. Mircea Mester stie care e faza :D

  7. Hai sa ii raspund si eu lui Alex, cu care ma vad la masa de multe ori.

    Eu am facut greseala sa imi cumpar o masina pe care n-am testat-o, in care nu m-am suit pana nu au fost cheile mele in mana mea. Si mai mare prostia a fost ca doar am citit chestii pe net despre ea.
    Ghinionul a facut ca masina pe care mi-am cumparat-o sa mi se miste la fel ca in prima zi si sa imi mearga la fel ca in prima zi. (avantajul de a baga motorina scumpa)
    De asta nu pot sa nu ma oftic cand mai descopera inca un producator de masini ca poate pune USB in masina prin care sa asculti muzica sau sa incarci un telefon sau ceva, eu facand asta din 2008. Nu pot sa nu ma oftic cand mai descopera cate unul ca o consola de climatizare pusa in fata degetului cu mana pe schimbator iti usureaza considerabil stressul de reglare a/c mai ales cand esti in trafic.

    si cam din 2008 eu inca caut o masina mai buna ca a mea. Si caut sa le testez si sa scriu lucruri de bine, http://www.piticu.ro/citroen-ds3.html dar si de rele. Ca e normal, sa stie omul la ce se asteapta.

  8. Piticu, tu ti-ai luat masina ptr ca te-a batut nevasta-ta la cap sa iei cel mai scump model de kia ceed, nu o mai da de garduri. Nu sunt neaparat de acord cu Mester, eu, ca simplu user, vreau sa citesc la un review de masina despre confort, despre plastic, despre pozitia la volan, despre locul unde e scrumiera (prietenii stiu de ce), cat de usor pot schimba radioul etc. De-astea simple, de om simplu. Mi se perpendicular sa stiu ca voi cumpara o masina cu 12 cilindri in octogon, care scoate 400 de newton supra joul. si cam asa suntem toti. toti, adica noi, cei simpli.

  9. Arhi, complet de acord cu tine. Am scris despre asta recent, e link şi în postul lui Chinezu, mai sus.

    La Piticu, problema nu e neapărat ce scrie, ci cum scrie. Ca să poţi să reciţi din Baudelaire, trebuie să ştii albfabetul. :)

  10. Pingback: Mașina ideală de blogger | razvanbb

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.