Concurs mai special pentru un nume și pentru un slogan

Later edit: După îndelungi deliBERĂri :D, am decis să oferim un premiu pentru implicare teminică în această chestiune lui Florea Cristian, pe care îl felicităm, dar nu înainte de a vă mulțumi tuturor pentru contribuții :)

V-am lansat provocarea de a-mi spune de ce beți voi berea. Mai aștept încă părerile voastre, căci așa e fain să discutăm despre bere, împreună :D Mai ales că unul din motivele pe care o să le dați voi va fi ales pentru partea următoare a campaniei (vă raportez ce și cum mai încolo) de către echipa formată din mine și… cel despre care vă spun mai jos:D

Am plăcerea, onoarea și distracția (căci personajul despre care urmează să vă spun este unul ce ține masiv la distracție) să vă anunț că am plăcerea, onoarea și distracția de a face echipa în campania Ciuc (una care va ieși tare fain, o să vedeți) cu nimeni altul decât Florin Busuioc, zis și Busu (foto Mediafax). Și dacă tot am făcut acest anunț de mare angajament, am decis să lansăm și provocarea de mai jos.

Așadar, avem o echipă de ”beriști” în campania Ciuc formată din je, adică cel chinezu, și Florin Busuioc, adică cel Busu. Ei bine, pentru a presta corespunzător în această campanie (în care ne vom bate cu alte echipe) avem mare nevoie de un nume al echipei. Și de un slogan. Sigur că noi ne putem gândi la ceva cu care să nu ne facem de rușine, dar am zis că e mult mai fun să vă invităm pe voi să faceți asta, mai ales că suntem amândoi fani ai principiului mai multe minți au mai mulți neuroni decât una singură :))

Și pentru ca totul să fie pe baze ”contractuale”, ca să zic așa, menționez că cea/cel care ne va oferi cel mai bun nume de echipă și cel mai bun slogan (vom fi subiectivi în apreciere, va dați seama, că altfel nu avem cum :D) va primi din partea noastră un premiu special. Nu ne întrebați în ce constă premiul acela, că habar nu avem în acest moment :)) Pentru că, vorba aia, ne vom uita și la fața 2.0 a câștigătoarei/câștigătorului și vom decide premiul în funcție de asta.

Așteptăm propunerile voastre, aici în comentarii, până pe data de 13 ianuarie, la ora 23.59 fix. Loviți-ne cu ce aveți mai creativ (ca să nu zic șui :D) și mai lovitor în voi :D

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

39 thoughts on “Concurs mai special pentru un nume și pentru un slogan”

  1. Beermanezii – in fata berii suntem toti la fel (iubitori, jucausi, incapatanati, gurmanzi, vocalizeazam mult, si apreciem racoarea unei sticle de Ciuc pe temperaturi ridicate). :)))

  2. Eu fiind din Republica Moldova, care nu prea beau bere Ciuc, pentru ca nu am de unde, pot sa recomand doar ceva ce (in traducere din rusa) ar suna asa:

    – Tata, burta asta e de la bere?
    – Nu fiule, burta asta e pentru bere.

  3. „Ciucanitorii” sau „Busu’n Ciuc”, desi ar merge si „Busu&Ciuc”. Iar ca slogan: „Berea este pentru carutasi, Ciuc, pentru cunoscatori”. Ca sa nu zci ca nu te oubesc! Mai ales ca Busu e hunedorean de-al meu, deci iata de ce as sustine (daca as avea unde) echipa asta.

  4. Pingback: Tu de ce bei bere? | Berarul

  5. Nume de echipă: Behind beer eyes
    Slogan: „Fie vremea cât de rea, când bei bere nu-i aşa”

    Şi ar merge şi un spot publicitar, gen:

    Te uiţi tu la Busu cum prezintă vremea şi la un moment dat te opreşti, îi strigi pe cei din DreamTeam şi le zici: Auziţi, mă, la Busu. Cică-i vremea pentru bere. Io zic să-l ascultăm. :))

  6. Nume de echipa: AutoBUSU cu chinezi
    Slogan: AutoBusu’ cu bere racoreste chinezul din tine (piata tinta cei ce muncesc mult asemeni chinezilor)

  7. Pingback: De ce bem bere şi la ce ne duce cu gândul acronimul PUB?| Pavel Ionuţ

  8. Erata:)
    Bericuloși de blonde, bericuloși de brune (de-abia acum am văzut c-am scris bruni în loc de brune :):)…)

    So:

    BUSCHINA FASO
    Bericuloși de blonde, bericuloși de brune

  9. Pingback: De ce bei bere?

  10. Pingback: Poțiuneeee! « New is always better!

  11. Pentru ca PUB inseamna si Plan Urbanistic (general) Bucuresti, iar voi jucati la Bucuresti, unde se decid planurile si se inscriu partidele, am zis sa adaug o „spuma” politica acestei abordari

    Cum ar suna Partyda baUtorilor dã Bere – PUB?
    Dar pentru ca voi sunteti doi, iar membri bautori sunt multi si ar rezulta ditamai partidul, putem aluneca usor spre numele echipei: Partydoiul baUtorilor dã Bere, cu prescurtarea P.U.B.

    Pentru ca
    – campanie asta aduce a campanie electorala, iar sloganul trebuie sa promita ceva
    – campania se poarta virtual, dar se bea real :), de la egal la egal

    M-am gandit ca sloganul echipei sa fie Peer to Beer, sau mai pe romaneste: Libeertate si egalitate, frate!.

  12. Pentru că o simbioză mai potrivită ca cea dintre Chinezu și Busuioc nu există, numele echipei ar putea fi Luoli (cu accent pe i), ceea ce înseamnă „busuioc” în limba chineză. Iar sloganul: „berea nu e chineză pentru noi”.

    Ave!

  13. Pingback: Bere vs Băutură carbogazoasă | Viva la Remallucion!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.