Cum nu se face o campanie pe facebook. Serios, măh…

Later edit: Nu, campania Salvează Crăciunul nu este la fel ca cea despre care vă spun eu mai jos. Pentru că la Salvează Crăciunul sponsorii care donează 1 euro pentru un Like nu cer like-uri pentru paginile lor, ci pentru inițiativă. Aici se cer like-uri pentru a populariza inițiativa. Diferența este foarte mare. Că beneficiază și sponsorii de pe urma acestei campanii? Sigur că da, e și firesc să fie așa. Dar accentul se pune pe partea de ajutorare, nu pe partea de creșterea a brandurilor respective.

Mă știți că sunt mare fan al campaniilor în social media. Și că încurajez companiile să facă măcar niște teste, dacă nu campanii în toată regulă, în social media, cu gândul că o să prindă gustul și că se apucă apoi serios de treabă. Mi-am și furat-o de multe ori pe tema asta, cum că sunt mercantilist, și comerciant, de astea. Dar mergem înainte, că io așa cred că e bine. Și timpul va spune cine a avut dreptate.

Dar nu așa. Nici într-un caz așa cum vedeți mai jos. Adică să ceri un Like pe facebook, în contul căruia să dai un leu unei case de copii. Pentru că e very, very wrong din cel puțin 3 puncte de vedere.

1. A face campanii doar pentru a obține likeuri nu e cea mai buna strategie pe facebook. Nu are rost sa detaliem, dar trust me că așa este. Ca să nu mai zic ca dacă tu îți dai valoare de 1 leu unui Like…

2. A obține likeuri vânzând imaginea unei copii de la o casă de copii (căci asta face campania, au dat și poză cu copiii) este… mă forțez să nu caracterizez nicicum asta, mai bine nu mai zic nimic…

3. A crede ca în social media merge orice și oricum mă enervează mult mai mult decât o arată aceste rânduri.

Poate inteția companiei care a făcut campania a fost bună. Așa că nu vreau să îi fac, din această perspectivă, un reproș. Dar spun categoric că execuția a fost debilă, neprofesionistă și extrem de întristătoare.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

25 thoughts on “Cum nu se face o campanie pe facebook. Serios, măh…”

  1. A ramas perceptia gresita ca daca dau like unei pagini voi si vedea in feed mesajele de la ei…ceea ce este total gresit. Daca nu interactionezi cu pagina respectiva, se va pierde printre sutele de pagini la care….ai dat doar un like :)

  2. După părerea mea, poza aia pusă acolo, evident cu scopul de a face profit de pe urma unor minori, e dezolantă.
    Oare ce crede un filantrop străin despre țara noastră când vede o asemenea pagină?

  3. Fotografiile respective arată dezolant una lângă alta. Doi oameni îmbrăcați bine pentru iarnă și niște copii săraci care locuiesc într-un centru de plasament nu e tocmai cea mai potrivită metodă de a aduna like-uri.

  4. Cred ca e al 3-lea an cand cei de la ECCO au campania asta inainte de Craciun. Sistemul a fost acelasi de fiecar data, dar parca pana acum nu pusesera si o fotografie cu prichindeii.

    Daca stai sa te gandesti, nici suma nu e mare. Sa zicem ca vor strange 2000 de fani noi aka. 2000 de ron. La ce preturi au la incaltaminte, o asemenea donatie nu e prea generoasa…

  5. Am vazut intre timp si ca ai completat cu „Later edit” dar tot nu pot fi de acord, imi pare rau.

    „Aici se cer like-uri pentru a populariza inițiativa. Diferența este foarte mare” – Aici as fi de acord cu tine numai daca in urma campaniei, pe langa aia 10 000 de EUR oferiti de parteneri oamenii aia care dau like ar mai dona si eu cate ceva…lucru de care ma indoiesc…

    Uite ce scrie Lucian Mandruta: Scrie cu CAPS sa nu doneze si lumea! :)

    „NU TREBUIE SA DONATI VOI! Like-ul nu face altceva decat sa scoata banul din buzunarul a 3 institutii partenere: Fundatia Vodafone, Alico si Volksbank. Dai un like, noi (ei) dau un euro. Fireste, ajuta si-un share. Si see you cat dam mai repede, banii ajung mai repede la ei. Multumesc, haideti sa salvam Craciunul cuiva!” (preluat de pe pagina de campanie)

    Deci cum ajuta aceasta initiativa?

  6. Cristi cred ca esti putin prea dur cu ei. 90% din campaniile facute pe FB in Romania sunt similare. E putin diferta abordarea, dar pana la urma oamenii vor sa faca o fapta buna, ceea ce e de apreciat. Era mai ok daca dadeau pereche de pantofi sau un gadget sau o masa de 2 persoane la petrecerea de revelion prin tragere la sorti?

    Marea problema a campaniilor pe facebook nu e neaparat cum aduci fanii, ci follow up-ul. Oamneii se trezesc cu 20-30-100.000 de like-uri pe pagina, trag un mare check pe lista de to-do (eventual dau si o petrecere) si apoi trec mai departe, la total altceva.

  7. 2 campanii – aceeasi Marie cu alta palarie. Doar ca ecco a gresit la modul cum a comunicat campania. Trebuia sa-i puna doar o alta palarie( o pagina separata care oricum duce la cea originala). Trebuiau sa fie mai inteligenti si mai eelganti.

  8. @Robert
    Eu chiar nu inteleg ce nu intelegi… Daca nu vezi diferenta dintre cele doua, eu ma retrag din discutie, caci nu mai am alte argumente. Chiar nu mai am…
    @Ovidiu
    Pai cum e acelasi lucru cand chiar tu zici ca ECCO a gresit? :))

  9. @Robert: Imi pare rau, dar nici eu nu sunt de acord cu tine! Din punctul meu de vedere, campania este meschina. De ce nu s-a facut altfel ? Uite o sa fiu constructiva si o sa incerc sa dau niste solutii la cum vad eu problema: de ce nu s-a facut un fan page pentru copii de la Casa Lidia sustinuta pro bono de Ecco ? Oare cat ar costa sa tii o pagina de Facebook un an de zile ? De ce actiunea se desfasoara pe o pagina de companie, unde vorba Ioanei Calin in comentariul de mai sus: in tab este o poza cu niste copii sarmani, iar poza de profil arata niste oameni ff bine imbracati. WTF ?

    Nu ar fi fost mai frumos, invers ? Brandul sa fie endorser pe bune, iar copii sa aiba un fan page de care sa se foloseasca pe termen lung ?

    Si mai e un aspect: de ce nu sunt mentionate nicaieri conturile in care pot sa fac donatii ? Poate eu vreau sa donez/sa fac un bine fara sa dau LIKE unei pagini sau unui post pe un fan page de companie indiferent despre ce este vorba acel post ?

    Nu mai spun ca Facebook in „Best Practice” nu vede cu ochi buni astfel de actiuni. De la mine ca om de rand pagina are un „Report page – Abuse hate speech”.

  10. Cristi, nu am zis ca nu vad diferenta si am inteles exact ceea ce spui dar mesajul final pentru mine personal e acelasi: da un Like, cineva da 1 LEU/1 EUR.
    Nu imi place campania de la Ecco(e penibila) si imi rezerv dreptul sa nu imi placa nici campania Gindul (poate la mine nu ajunge cum trebuie mesajul)
    In rest, toate bune si frumoase :)

  11. Problem Statement-ul este acelasi, metodologia este „gresita” si aici gresita nu este in sensul adevarat al cuvantului. Ar fi trebuit sa fie putin mai smecheri, ca in fond, asa sunt cei cu salveaza craciunul, mai tricky, dar tot aceeasi chestie urmaresc. Stai linistit ca nu pune nici o companie gigant pe prim plan acesti copii, ei urmaresc doar sa isi faca o imagine.

  12. Mi se pare o mare ipocrizie din partea celor de la ECCO sa isi asocieze imaginea cu acesti copii amarati numai din goana pt like-uri.Si sa fim seriosi cate like-uri pot primi???Acesti bani ii putea da oricum daca vroiau cu adevarat!

  13. Pingback: Facebook, SpeedVet si minunile de Craciun | Dragos Smeu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.