Știu că apariția în titlul unei postări pe (ceea ce se vrea a fi) Republica Culturală Chineză a celor doi imenși fotbaliști români este oarecum creatoare de ridicare de sprânceană a mirare. Dar aveți puțintică răbdare că vă lămuresc mai jos colea.

Aseară am fost la spectatolul ”Cum ar fi să fie altfel?”, pe scena Teatrului Foarte Mic. Am răspuns invitației Alinei Ionescu, pentru că a știut cum să mă ”agațe” căci m-a luat la coracon cu tineri actori care au nevoie de promovare, de astea, de m-am emoționat și l-am luat pe Alex al meu și am mers să vedem piesa. Ajunși acolo m-am mirat să îl văd pe Gică Popescu și pe soția sa, căci asocierea, trebe să recunoașteți, a fost cumva inedită. Iar apoi am văzut-o pe doamna Hagi, cu care am avut plăcerea să povestesc puțin când ne-am întâlnit la Madrid, la Danone Nations Cup. Iar după câteva minute apare și Hagi, cu care m-am salutat așa de politețe, râzând amândoi că după o competiție fotbalistică ne vedem la teatru. Dar tot nu am înțeles ce caută cele două familii la piesă.

Și a început piesa. Și pe măsură ce personajele intrau și își făceau rolul pe scenă, eu simțeam că mă apucă așa o bucurie de viață cum nu am mai simțit de multă vreme. Pentru că mi-am dat seama că toți cei din fața noastră erau amatori, nu profesioniști, și că jucau cu o emoție teribilă, pe care mi-au transmis-o și mie de m-au ținut în starea asta faină tot spectacolul. Pentru că despre asta este vorba în ce au făcut tinerii aceștia de la Best Talents aseară, ne-au adus aminte că putem găsi frumusețea nu în perfecțiunea unui gest, ci în bucuria căutării acestei perfecțiuni, chiar dacă nu ajungem niciodată acolo :)

Abia după spectacol am aflat de la Cristina Bazavan și de la Sorana Savu, care erau și ele printre spectatori, că prezența familiilor Hagi și Popescu la spectacol se datora faptului că fiicele celor doi mari fotbaliști au fost actrițe în piesă. Cu greu mi-am putu ascunde surpriza, căci și eu, ca voi toți, haideți, recunoașteți, m-am obișnuit să lucrez cu niște clișee și niște stereotipuri ca să ne ajute să trecem mai ușor prin viață. Drept pentru care a fost o surpriză să aud că fetele celor doi Gică sunt actrițe. Și chiar bune. Cel puțin Kira Hagi a fost pentru mine (și nu cred că doar pentru mine) revelația serii. Monologul pe care l-a făcut în debutul piesei ne-a cucerit definitiv prin firescul forței teribile cu care a reușit să creeze legătura aceea invizibilă, dar extrem de puternică și de neuitat cu spectatorii.

Revin la ce am zis în titlu. Și am zis ce am zis pentru că într-o asemenea ipostază de tatăl lui Alex am fost și eu la premiera Micului Prinț de la Teatrul Odeon, unde Alex al meu are rolul principal. Și pentru că atunci când cineva îți spune că din acel moment tu ești doar tatăl copilului tău ai certitudinea că ceva, ceva ai făcut bine în viața asta și te bucuri teribil :)