Cred că puteți număra pe degetele de la o singură mână de câte ori ați văzut aici pe chinezu.eu un comunicat băgat pe sistemul copy/paste. Dar de data asta simt nevoia de a face acest lucru. Și dacă o să aveți răbdare să citiți ce scrie mai jos, atunci veți înțelege și voi de ce am preferat să fac asta, în loc să conspectez eu materialul și să trag nu știu ce concluzii.

De obicei, copiii mint din aceleaşi motive ca şi adulţii: când simt că sunt într-o capcană, când le este teamă de pedeapsă sau de a fi respinşi spunând adevărul, când se simt ameninţaţi, sau când pur şi simplu se gândesc că minciuna va face lucrurile mai uşoare pentru toată lumea. Deseori minciuna este un semn al unei stime de sine scăzute. Copiii, ca şi oamenii mari, se gândesc că trebuie să pară mai buni pentru că nu ştiu că sunt suficient de buni aşa cum sunt.

Cel mai frecvent, copiii mint pentru a nu fi pedepsiţi. Dacă au luat o notă mică în trecut şi au fost pedepsiţi aspru sau chiar bătuţi, este normal să ascundă adevărul pentru a evita pedeapsa, şi din teamă de consecinţe.

Copiii mint pentru a-şi mulţumi părinţii şi pentru a nu-i dezamăgi. Ei denaturează adevărul şi fabulează în favoarea lor, mint în legătură cu performanţele şi cu randamentul şcolar, pentru a face adulţii să fie mândri de ei. În această situaţie părinţii sunt cei care pot purta o parte din vină, dacă au pretenţii exagerate de la copil iar acestuia îi este frică să nu fie la înălţimea aşteptărilor.

Copiii mint pentru a atrage atenţia adulţilor iar acest tip de minciună, din nevoie de atenţie, este frecvent întâlnită la copiii care nu sunt lăudaţi sau răsplătiţi.

Ca adulţi trebuie să înţelegem motivele pentru care copiii mint, înainte de a-i putea ajuta să renunţe la minciună.

În loc să vă înfuriaţi în această situaţie, urmaţi câţiva paşi:

1. Încetaţi să mai puneţi întrebări care ar putea invita la minciună. Astfel de întrebări sunt cele la care ştiţi deja răspunsul. „Ţi-ai făcut temele?” în loc de “Am observat că nu ţi-ai făcut temele, ai un plan în legătură cu asta?”
2. Centraţi-vă pe soluţii la problemă şi nu pe învinuirea copilului.
3. Fiţi sinceri cu dumneavoastră. Gândiţi-vă că şi celor mai mulţi dintre noi, adulţii, ne este greu sa spunem adevărul atunci când ne simţim încolţiţi, speriaţi sau ameninţaţi în vreun fel. Luaţi o pauză şi lăsaţi spaţiu copilului să spună adevărul. Spuneţi-i: „Mai târziu voi fi disponibil dacă vrei să îmi spui ce se întâmplă”.
4. Respectaţi intimitatea copilului atunci când acesta nu vrea să vă împărtăşească ceva. 

Cum prevenim minciuna copiilor

Planificaţi în avans pentru a preveni probleme viitoare, ajutaţi copiii să creadă că greşelile sunt oportunităţi de a învăţa astfel încât să nu considere că sunt răi şi trebuie să îşi acopere greşelile atunci când se întâmplă. Cum?

1. Daţi un exemplu de spunere a adevărului. Povestiţi copiilor o situaţie în care a fost dificil pentru dumneavoastră să spuneţi adevărul însă aţi decis că este mult mai important să experimentaţi consecinţele şi să vă păstraţi respectul faţă de propria persoană decât să minţiţi persoane dragi să vă simţiţi apoi vinovaţi pentru asta.
2. Asiguraţi-i pe copii că sunt iubiţi necondiţionat, indiferent de greşelile pe care le fac. Mulţi copii mint deoarece să tem că adevărul îi va dezamăgi pe părinţi.
3. Manifestaţi apreciere atunci când copilul vă spune adevărul, asumându-şi riscul să vă supere. “Mulţumesc că mi-ai spus adevărul. Ştiu că a fost dificil. Admir felul în care doreşti să faci faţă consecinţelor şi ştiu că le poţi face faţă şi poţi învăţa din ele”
4. Încetaţi să controlaţi fiecare mişcare a copilului. Mulţi copii mint pentru a afla cine sunt şi pentru a face ceea ce îşi doresc să facă dar nu li se permite. În acelaşi timp încearcă să îi mulţumească pe părinţi, făcându-i să creadă că le îndeplinesc aşteptările.

Este important pentru copii să înveţe că sunt în siguranţă dacă spun adevărul în familie. Copiii pot învăţa că părinţilor le pasă de temerile şi greşelile lor şi că vor fi ajutaţi de aceştia pentru a le depăşi.

De ce bătaia nu dezvaţă copilul să mintă

Bătaia nu îl învaţă nimic pozitiv pe copil, doar produce frică, neîncredere, furie.

Copilul bătut nu va căpăta încredere în părintele său, din contră, va prinde frică de el şi de reacţiile lui.

Copilul bătut nu învaţă să îşi corecteze greşelile, nu află ce ar fi putut face mai bine pentru a nu ajunge în situaţia de a minţi.

Copilul bătut, cel mai probabil va continua să mintă. Doar că, pentru a evita pedeapsa, va căuta să se ascundă şi mai bine de adultul de care se teme.

Copilul bătut, jignit, umilit se va îndoi de dragostea părintelui său şi se va îndoi de sine, de propria valoare.

Copilul bătut va învăţa că greşeala se pedepseşte cu pumnul şi cu tonul ridicat şi va imita acest comportament în relaţia cu alţii.

Copilul bătut poate învăţa în unele cazuri să nu mai mintă, dar nu pentru că a înţeles cu adevărat ce a greşit şi ce poate face mai bine, ci din frică de pedeapsă.

Este bine de reţinut:

1. Mulţi copii mint pentru a se proteja de judecată;
2. Amintiţi-vă că ceea ce este copilul acum nu va fi întotdeauna. Dacă cel mic spune o minciună, nu reacţionaţi exagerat numindu-l “mincinos”.
3. Centraţi-vă pe construirea apropierii şi încrederii în relaţie în loc să vă centraţi pe comportamentul problemă (minciuna). Aceasta este, de obicei, cea mai rapidă cale de a diminua comportamentul pe care îl consideraţi neadecvat, pentru a-l descuraja pe copilul dumneavoastră să se ascundă şi să mintă.

 Articol de Andreea Biji, psiholog Salvaţi Copiii

www.salvaticopiii.ro