Am scris despre faptul că, înainte de toate, bloggerii trebuie să se dezvolte ca oameni și abia apoi să se streseze să se dezvolte ca bloggeri (vorba vine, streseze :D). Și am scris acele lucruri în contextul unui seminar organizat de Microsoft, de fapt de IE9 (zic asta ca să lămurim din start de ce scriu aceste lucruri și să vă ofer lejer posibilitatea să nu citiți mai departe cei care suferiți când vedeți că apare un sponsor în zonă :D). Iar după ce am fost la seminarul cu pricina, la care the big kahuna a fost Ioan Nicuț, pot să vă raportez nu numai că țin stindardul în continuare cu ce am zis inițial, dar că am și mai multă muniție în acest sens.
Ar trebui să precizez că nu sunt nici pe departe fanul acestor întâlniri motivaționale (iertați-mă că nu le spun altfel, dar nu mă pricep la terminologie…). Căci prefer varianta practică, aplicată, a lui ”hai să facem și apoi să ne întâlnim să vedem cum a fost” decât a lui ”hai să ne întâlnim să vedem cum facem și poate, poate, poate, o să facem ceva vreodată” :D Dar am vrut să particip pentru că am oroare de acea cameră a ecourilor în care ne izolăm de multe ori, de prea multe ori și din care cu cât trece mai mult timp e foarte greu de ieșit. Așa că mi-am închis laptopul când am ajuns la seminar (bine, imediat după ce am dat niște mailuri urgente, firește :D) cu un gest de trântire, ca și cum aș fi zis, gata, cât stau aici gata cu internetul. Ceea ce am și făcut :)
Recunosc spășit că mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Pentru că am putut să văd bloggerii pe care îi știam de pe plantația 2.0 într-o altă postură, aceea de oameni interesați să înțeleagă mai mult despre ei și despre ceilalți. Am avut chiar unele surprize foarte plăcute (nu dau nume, că nu se face) când am văzut oameni cu care mă hlizeam constant în 2.0 și cu care băgam miștouri la greu pe blog și pe twitter și care acum erau foarte serioși, implicându-se mult mai mult decât credeam că sunt în stare în a discuta cu cărțile pe față despre ei și despre întrebările la care caută răspuns. A fost o lecție pe care mi-am însușit-o cu mare drag :)
Mi-a mai plăcut stilul lui Ioan Nicuț. Pentru că este genul de coach care nu ți se bagă în suflet, nu încearcă să îți impună nimic, el e acolo doar pentru a te asculta și pentru, așa cum spunea mereu, a ”auzi” câte ceva despre tine. Nu a zis niciodată ”cred că trebuie să faci așa sau așa”, ci răspundea la întrebările participanților cu alte întrebări, care deschideau un nou front în nelămurirea lor și care încet, încet ducea către răspunsuri pe care chiar cei care și-au pus întrebarile și el dădeau singuri. Repet, ca să nu înțelegeți că m-am softit :D, nu sunt genul care să participe la astfel de simpatice conclavuri în fiecare săptămână, dar din când în când merită categoric să fii acolo și să afli mai multe despre ce vrei să afli de la tine :)
Pe final, Ioan ne-a provocat să facem echipe care să realizăm niște povești, ce vrem noi. Aveți mai jos ce a ieșit. Cu mențiunea că a fost foarte, foarte fain să ne vedem altfel decât ne știam, într-un alt context, în alte roluri, cu altă atitudine :)
Echipa din care am făcut parte a fost formată din Raluca, Maria Iordache și Cristian și am realizat povestea de mai jos.
Echipa formată din Ioana, Claudia, Carmen și Haotik.
Echipa formată din Oana, Toma, Claudiu și Alexandru.
Echipa formată din Andreea (care trebe să își lanseze blogulul cât de curând lansat deja :D), Șerban și Emanuel.
Echipa formată din Florin, Ștefan, Andrei, al cărui film nu îl găsesc, dar dacă îl găsesc îl pun urgent :))
Au mai fost pe acolo, chiar dacă au trebuit să plece mai devreme, Vali, Bogdan, Laurențiu.
13 thoughts on “Un fel de ”motivaționale” cu bloggeri. Cu oameni, de fapt…”
E lansat blogul meu :) Are deja 3 zile :))
ehe, draga mosului, pana imi ridic io carja, pana pun clopul… :))
felicitari si sa iasa totul cum iti doresti :)
Şi Oana Brătilă, care a făcut parte din echipa mea, a trebuit să plece mai devreme :D Deci să n-o uităm pe Oana…Oana Brătilă, da? :))
@Claudiu Ciobanu
domnu, nu numai ca nu am uitat-o, dar cum sunt mai atent decat matale (se pare ca :D) am trecut-o direct in echipa, caci mi-am adus aminte ca ati zis ca povestea a fost pe formatul ei :D
Asa Domnu :D Da, ea a născocit povestea captivantă de mai sus. A fost ideea ei, noi doar am dezvoltat-o corespunzător :)
Pingback: Cum m-au ajutat povestile sa devin un blogger mai bun | raluxa.com
Chinezule cel care zici ca-ti place sa faci, decat sa discuti despre „facere”… Hai sa *facem* o a doua intalnire cu Ioan Nicut si gasca de bloggeri, de data asta organizata de noi! Ca unde-s multi, puterea creste (si partea fiecaruia de bani scade :-) Sau sa batem la usa Galoshului sa ne adune din nou!
Te fac sef peste intreprinderea asta, ca mi-a placut si mie mult si cred ca abia incepusem sa ne incalzim! Sufletele.
Tin totusi sa precizez ca in varianta gandita de mine personajul principal nu murea de pietre la rinichi! :)))) Eu, desigur, il vizualizam traind fericit pana la adanci batraneti. Dar baietii, tot baieti, si-au facut de cap! :)))
Va pup, a fost o experienta tare placuta si ma bucur mult ca ne-am strans acolo! :)
Florin – sa ne intalnimla o bere, zici? :))))
Oana, trebuia să ne punem şi noi amprenta, nu? :))
Nu am cuvinte să descriu acea întâlnire. Cu siguranță e undeva de la excelent în sus.
Sper că v-a plăcut povestea noastră și că o veți ține minte astfel încât să o povestiți mai departe nepoților! :)
Pingback: Diferențele dintre noi există pentru a ne apropia mai tare | Chinezu
Pingback: 3 lectii invatate in 2012 | Haotik.ro